UNPR decide cine guvernează ţara până în 2016
Dimensiune font:
Fără sprijinul UNPR, e puţin probabilă schimbarea majorităţii parlamentare în favoarea PNL * liberalilor le lipsesc cel puţin 40 de voturi * o moţiune de cenzură poate fi depusă după 1 februarie 2015
Liberalii au început demersurile pentru schimbarea majorităţii parlamentare cu scopul de a scoate de la guvernare PSD. După ce preşedintele ales al ţării Klaus Iohannis a declarat că liberalii „vor puterea din 2015 sau, cel târziu, în 2016”, în culise se duc lupte pentru răsturnarea raportului de forţe din Parlament.
PNL are nevoie de UNPR
O miză importantă a liberalilor e partidul lui Gabriel Oprea, UNPR. Cu 36 de deputaţi şi 14 senatori, îndeajuns pentru crearea de grupuri parlamentare proprii, UNPR joacă un rol important în Legislativ şi poate înclina balanţa în favoarea unui partid sau altul. Deocamdată, UNPR şi-a afirmat sprijinul pentru Guvernul Ponta, în condiţiile în care surse politice au indicat că, la anticipata remaniere a Executivului, formaţiunea ar putea primi mai multe portofolii ministeriale. În prezent, UNPR are o funcţie de vicepremier (Gabriel Oprea) şi un post de ministru pentru relaţia cu Parlamentul (Eugen Nicolicea). „În momentul în care se vor face acţiuni în Parlament pe aceast temă, vom avea sprijinul UDMR (26 parlamentari, n.r.) şi al minorităţilor (17, n.r.), dar nu este îndeajuns pentru o majoritate parlamentară. Mizăm şi pe suportul independenţilor (32, n.r.), dar tot avem nevoie de voturi dinspre PSD (216, n.r.), UNPR (50, n.r.) sau PC-PLR (43, n.r.) pentru a întoarce situaţia”, a declarat ieri un deputat liberal din Iaşi. Pentru răsturnarea Guvernului, PNL are nevoie de 285 de voturi. Alături de UDMR, independenţi şi grupul minorităţilor, PNL numără aproape 245 de voturi. Diferenţa de 40 de voturi poate fi acoperită de UNPR, care numără, în total, 50 de parlamentari. Nu în ultimul rând, liberalii ar putea lua voturi şi dinspre PPDD (17 parlamentari), în contextul în care 14 aleşi ai acestui partid au lăsat de înţeles, printr-un comunicat oficial, că nu sunt „legaţi” de acest partid, fiind nemulţumiţi de stilul de conducere al lui Dan Diaconescu.
În ce condiţii poate cădea Guvernul
Klaus Iohannis poate numi un nou premier doar în situaţia în care Victor Ponta îşi depune mandatul sau cea în care Parlamentul iniţiază o moţiune de cenzură pentru demiterea Executivului. Ponta a declarat deja că nu va demisiona şi lideri din teritoriu au arătat că preşedintele PSD beneficiază în continuare de sprijinul lor. Cea de-a doua variantă va fi de actualitate abia după 1 februarie, la debutul noii sesiuni parlamentare, când opoziţia politică va avea dreptul să depună moţiune de cenzură. Potrivit Constituţiei, împotriva Guvernului poate fi depusă o singură moţiune/sesiune, iar, în octombrie, într-un exerciţiu mai mult electoral, liberalii au înaintat un astfel de document care, previzibil, a picat la vot.
40
Acesta este numărul de voturi pe care liberalii trebuie să şi-l asigure pe spatele unor eventuali trădători din arcul guvernamental, în contextul în care, teoretic, PNL se poate baza pe loialitatea UDMR, a independenţilor şi a grupului minorităţilor
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau