Bucuria Mărţişorului

Un fir alb şi unul roşu, unite de începutul lunii martie. O tradiţie de mii de ani care, în ciuda unor modificări de stil şi nuanţă, rămâne eternă. Românii sărbătoresc, din tată în fiu, renaşterea naturii – iar amintirea mărţişorului din copilărie rămâne, pe vecie, întipărită în suflete. 

Cândva, era începutul noului an. Astăzi, 1 martie este cunoscut drept aducător de primăvară. Martie începe senin, cu alb şi roşu în piept, cu speranţe ieşite din hibernare, cu vise renăscute, precum ghioceii... Martie vine la pachet cu un mărţişor vechi de mii de ani. Precum vinul cel vechi, mărţişorul îşi are savoarea lui. În amintirile străbunilor noştri, în poveştile lor, în legendele care s-au păstrat de-a lungul vremii. În amintirile noastre, cu un dram mai noi şi, parcă, de o veşnicie ascunse într-un sertar al sufletului. În realitatea copiilor noştri – entuziasmaţi de minuni şi de kitsch, deopotrivă, de frumuseţea lucrului de mână şi a zorzoanelor strălucitoare, de îmbinarea fabuloasă a firelor albe şi a firelor roşii.
Astăzi, obişnuim să spunem „mărţişor” obiectului pe care îl ataşăm celor două culori. Dar mărţişorul, în forma lui adevărată, este chiar împletirea contrastelor! „Uneori alb şi negru dar, cel mai adesea, alb şi roşu, firele răsucite din lână, mătase sau din aţe de un alt material reprezintă o unitate a contrariilor. Trecerea de la frig la cald, de la întuneric la lumină, de la moarte la viaţă. Mărţişorul simbolizează renaşterea naturii şi bucuria noastră, a oamenilor, care suntem parte din acest tot”, începe istorisirea Eugen Apostol. Este un bunic ce tocmai şi-a luat nepotul de la şcoală şi se observă, clar, că e genul de om care nu vrea să ia toate secretele în pământ.

Firul care uneşte generaţiile
Le împărtăşeşte cu nesaţ, cu bucurie, cum ştie el mai bine, pentru a capta atenţia unei generaţii încă fragede. „Mărţişorul este un cadou pe care trebuie să-l facem tuturor oamenilor speciali din viaţa noastră! Se poate pune în piept, dar şi la mână sau la gât şi trebuie purtat pentru măcar câteva zile. Primele nouă zile, toată luna, până la apariţia primului cireş înflorit – până când crede fiecare că a venit vremea să renunţe la simbolul acesta”, explică nepotul lui, Andrei, cu toată seriozitatea pe care o poate emana un copil de clasa a III-a.
În realitate, timpul acesta, al purtării mărţişorului, ţine de zonele din care provenim. Dar, timpul dedicat mărţişorului, per total, aproape că întotdeauna s-a dublat de freamătul pregătirilor. „Începeam treaba cel târziu la jumătatea lunii februarie! Atâtea emoţii mai aveam! Noi făceam mărţişoarele, cu mâna noastră! Cu ac, cu aţă de mătase, făceam pufuleţi – aşa ziceam noi – unul alb şi unul roşu. Eventual, la firul ăsta cu motocei adăugam şi o iscălitură. Cu acul, pe carton, scriam Ion, Maria, Vasilica, Vasile, Elena, toate numele. Dădeam la băieţi, dădeam cu numele lui, dădeam la fete, cu numele fetelor”, povesteşte Maria Brumagă din Vorniceni, judeţul Botoşani. Are 60 de ani şi spune că a ajuns la vârsta la care poate purta, din nou, mărţişorul la gât. „Numai copiii şi babele aşa, ca mine, aveau mărţişoarele prinse la gât sau la mână. Fetele tinere le purtau în piept. Dar, nu exista să nu ai mărţişor deloc, că te râdea lumea! Le mai pierdeam sau le furau băieţii, dar mereu aveam rezerve, să ne ducem zilele liniştiţi, până la întâlnirea cu primul copac înflorit”, zâmbeşte femeia.

Revine moda handmade
Cu trecerea timpului, canafii albi şi roşii au început să se simtă singuri. Astfel, de firul bicolor s-au prins, la început, monede de aur sau de argint, întruchipând soarele şi puritatea sufletească. În timp, ele s-au transformat în obiecte artizanale cu forme diverse de flori, litere, animale ori inimioare, coşari, potcoave, trifoi cu patru foi, simboluri ale dragostei, ale norocului, ale prosperităţii. Până la urmă, un mărţişor este un talisman însoţit, întotdeauna, de cele mai frumoase urări. Şi, de emoţie – mai ales în perioada copilăriei. „Era o mândrie, în şcoală, să ai pieptul plin de tot felul de chestiuţe! Era o mândrie să ne ofere fetele mărţişor şi noi să le dăm lor. Făceam un fel de schimb, mereu pe numărate, pe calcule intense, pe o atenţie desăvârşită, spre a nu pierde nici măcar unul. Ne umpleam cărţile şi caietele cu mărţişoare, ne înţepam în bolduri, ne găuream bluzele dar, nu mai conta! Era de vis!”, deapănă amintiri Călin, un tânăr inginer. Soţia îi zâmbeşte, pierdută şi ea, în lumea mărţişoarelor. Lumea de atunci – când mergea cu mama ei la cumpărături, când îşi cosea cu grijă mărţişorul de sarafanul de la uniformă şi lumea de acum – în care ea însăşi face mărţişoare. „Am descoperit o pasiune şi o relaxare în confecţionarea de mici obiecte. Fac mărţişoare din fimo sau prin arta quilling, dar şi mărţişoare croşetate. Mai mult pentru prieteni şi pentru familie, dar mai fac şi câte un bănuţ. Suntem, oricum, într-o perioadă care mi-e tare dragă”, mărturiseşte Oana Dascălu.

Mărţişorul renaşte în familie
Mărţişoarele handmade au cam stricat, în ultimii ani, afacerile bişniţarilor. Deşi un şnur banal, cu un personaj de desen animat poate costa şi 50 de bani, mulţi preferă să dea câţiva lei în plus, pe produse mai deosebite, lucrate cu mai multă migală. „Mi-e cam ciudă. Îmi ia o oră dimineaţa să înşir toată marfa. Tot atâta, seara la strâns. Iar strânsul îl fac cu înjurături printre dinţi, după ce-mi calculez profitul şi frigul adunat în oase. Mi-a spus cineva că, vezi, dragă Doamne, lumea se mai deşteaptă şi nu mai dă banii pe kitsch-uri”, se plânge Costel, vânzător de mărţişoare în zona cartierului Alexandru cel Bun. Iepuraşii, pisicile şi puişorii îl privesc spăşiţi, de după nişte ornamente care-ţi iau vederea şi care alungă orice urmă de bun gust. „Adevărul este că, dacă ei nu insistau să facă aşa, comerţ din nimic, era posibil să ni se piardă tradiţia. Aşa, au păstrat obiceiul viu până când, din urmă, au apărut şi alţi comercianţi, care să readucă valoarea lui Mărţişor. Apoi, au apărut tineri precum copiii şi nepoţii mei, care îşi fac singuri mărţişoare şi profită să petreacă în mod creativ puţinul timp pe care-l au, împreună”, explică Vasilica Matache, pensionară.
Tradiţia n-a murit niciodată, dar parcă, într-adevăr, mărţişorul răsare mai puternic acum, din sânul familiilor tinere. Într-o lume în continuă alergătură, din ce în ce mai mulţi părinţi se opresc din vârtej pentru o secundă şi-şi propun să presare în sufletul copiilor un dram de migală, de timp petrecut alături, de alb şi de roşu. Amintiri pe care şi copiii să le aibă, atunci când vor creşte şi vor trebui să anunţe, propriilor copii, că primăvara bate la uşă. Anda PINTILIE

 

***
Mărţişorul este un şnur împletit dintr-un fir alb şi unul roşu, la care se poate lega o mică bijuterie. El se poartă din prima zi a lunii martie, de la răsăritul soarelui, pentru a întâmpina primăvara cu noroc şi bucurie. În funcţie de tradiţiile specifice fiecărei zone, mărţişorul se poate purta nouă zile – cât Baba Dochia se scutură de cojoace , dar şi întreaga lună martie sau până la Florii. Chiar şi renunţarea la mărţişor se face într-un mod simbolic, agăţând podoaba de ramurile unui copac înflorit, la uşi, la ferestre, la icoane, sub cloşcă sau de coarnele animalelor din curte, pentru a speria duhurile rele

***
Cercetările arheologice au descoperit mărţişoare cu o vechime de aproximativ 8.000 de ani. Pietricele vopsite în alb şi roşu, adevărate amulete concepute pentru a fi purtate la gât.

***
Eliberatorul soarelui
Una dintre cele mai cunoscute legende ale mărţişorului aminteşte de voinicul care a eliberat Soarele. Transformat într-o fată frumoasă, ori într-un tânăr care a coborât pe pământ să joace în hora satului, Soarele a fost răpit de un zmeu şi închis în palatul acestuia. Fără Soare, lumea toată s-a mâhnit. Păsările n-au mai cântat, iarba n-a mai crescut, copiii nu s-au mai jucat. Un flăcău curajos s-a pornit, atunci, spre palatul zmeului, să elibereze bucuria. A învins zmeul, cu preţul vieţii, iar soarele a revenit pe cer, încălzind pământul. Sângele voinicului s-a scurs pe zăpadă şi, în acele locuri, au răsărit ghioceii. De atunci, lumea împleteşte firul alb – simbolizând sângele, dragostea, curajul, cu firul alb al zăpezii şi al ghioceilor.