Comorile palatului Sturdza

Desprins dintr-o lume de mult apusă şi ascuns de privirile indiscrete ale profanilor, palatul Olgăi Sturdza oferă vizitatorilor un tablou perfect al nobilimii de odinioară. De parcă universul a vrut să dovedească încă o dată că viaţa e formată din contraste, impunătoarea clădire ascunde astăzi un adevărat muzeu etnografic al agriculturii Moldovei. Învăluit în negura vremii, se spune că palatul Sturdza ţine captivă între ziduri şi o tristă poveste de iubire

Istoria este un bogat izvor de modele, tradiţii şi cultură, desfătându-i cu poveşti nemuritoare pe toţi cei care vor să-i desluşească tainele. Frumuseţea acestui domeniu este dată de faptul că întâmplările, locurile şi oamenii depăşesc graniţele timpului, ajungând să fie cunoscuţi şi astăzi pentru strădania şi bunătatea lor. Un nume marcant al începutului de secol al XX-lea este cel al Olgăi Sturdza, în jurul căreia s-a ţesut o bună parte din istoria comunei ieşene Miroslav

Palatul Strurdza, între poveste şi realitate
La aproximativ 15 kilometri de cosmopolitul Iaşi, timpul pare să fi stat în loc, dornic să destăinuie curioşilor frumuseţile şi modul de viaţă al nobilimii de altă dată. Rămas mărturie de pe vremea principelui Mavrocordat, Palatul Sturdza îşi deschide larg uşile în faţa drumeţilor care vor să se lase purtaţi de farmecul poveştilor aristocratice.
Emblemă a comunei ieşene Miroslava, Palatul Sturdza a fost ridicat la începutul secolului al XX-lea, pentru a-i deservi ca locuinţă familiei boierului moldovean Vasile Beldinam. Cu timpul însă, această bijuterie arhitecturală a trecut în proprietatea principesei Olga Sturzda, fiica principelui Alexandru Mavrocordat şi a Luciei Cantacuzino-Paşcanu, fiindu-i locuinţă pentru câţiva ani. Începând cu luna februarie 1917, destinaţia palatului este schimbată, aici fiind înfiinţat un orfelinat ce avea să-i poarte numele principesei Olga M. Sturdza. Viaţa acestuia nu a fost una prea lungă deoarece, la începutul lui 1919 clădirea şi alte 200 de hectare de teren arabil au fost donate pentru deschiderea Şcolii superioare de agricultură de la Miroslava, instituţie de învăţământ ce a pus bazele actualului Liceu Agricol „Mihail Kogălniceanu”.
Revenind la frumosul monument de arhitectură nobiliară, acesta i-a adăpostit în camerele-i somptuoase pe elevii care treceau pragul instituţiei de învăţământ. „Îmi aduc aminte că la începutului lui 1974, fiind tânăr profesor, am ajuns la Miroslava unde am descoperit această minunăţie de palat folosit necorespunzător, având în vedere că aici funcţiona internatul de băieţi, iar în turnul clădirii, cel de fete. Şi astăzi, după zeci de ani, cred că această clădire m-a ales pentru a încerca să-i redau valenţele culturale mult meritate!”, povesteşte cu blândeţe în glas Dumitru Bunea, dascălul care şi-a dedicat o bună parte din viaţă povestind turiştilor care au poposit în Miroslava despre mărinimia principesei Olga Sturdza.

Viaţa satului capătă contur în Miroslava
Purtat de dorinţa arzătoare de a reda palatului Sturdza importanţa de altă dată, Dumitru Bunea nu a stat pe gânduri şi a început tratativele cu Ioan Maxim, directorul instituţiei de învăţământ de la acel moment, pentru a-i scoate pe elevi din clădirea de patrimoniu, urmând ca aceasta să deservească pentru înfiinţarea unui muzeu etnografic. Cu răbdare şi multă strădanie, frumosul palat Sturdza a ajuns în câţiva ani să adăpostească peste 5.000 de exponate care oferă curioşilor un tablou complet al vieţii de altă dată. „Ne-am dorit să putem salva straiele populare de odinioară, pe care miroslovenii le purtau cu atâta mândrie. Din păcate, în zona Iaşului au fost fluctuaţii de populaţie foarte mari, cele două războaie (mondiale-n.r.) şi-au pus amprenta asupra obiceiurilor ţărăneşti din zonă, iar procesul de urbanizare a dus la dispariţia, aproape în totalitate, a portului naţional specific comunei Miroslava”, explică Bunea, îndreptându-se cu paşi repezi spre vitrina din sticlă ce adăposteşte unul dintre cele mai importante exponate - costumul bărbătesc din lână ţigaie, specific zonei Popricaniului. Compus din „iţari, cămeşă, brâu şi opinci”, frumosul port moldovenesc aminteşte de străbunicii care, odinioară, colindau uliţele satelor în zi de duminică, pentru a asculta chemarea la rugăciune a clopotelor.

Aşa cum povesteşte cu regret Bunea, astăzi portul naţional tinde să cadă pradă kitsch-urilor, motiv pentru care dascălul încearcă să insufle în rândul tinerilor iubirea de frumos şi respectul faţă de tradiţii.
Cei care trec pragul palatului Sturzda vor putea admira zeci de ii lucrate manual de sătencele care odată şi-au dus zilele în Miroslava, ştergare şi năframe cusute cu „flori şi puişori”(modele tradiţionale cusute manual- n.r), realizate la lumina lămpii.

Un alt exponat de suflet al ghidului nostru este ia realizată din borangic. Poveştile despre fineţea, frumuseţea lucrăturii şi vechimea acesteia au ajuns dincolo de graniţe, prin amintirile depănate de miile de vizitatori ce au trecut pragul vechii locuinţe a Olgăi Sturdza.
Vor stârni încântarea vizitatorilor şi artefactele neolitice expuse la muzeul etnografic din localitatea ieşeană. „Aş dori să subliniez că Miroslava are 31 de situri arheologice. Extraordinar este faptul că aici există un sit Cucuteni neexploatat, care urmează să fie valorificat în momentul în care Cultura (Ministerul Culturii-n.r.) va avea bani”, explică profesorul Dumitru Bunea, citindu-i-se pe chip încântarea, asemeni unui copil ce aşteaptă să descopere ce se ascunde într-un cadou.

 

Poveştile exponatelor din muzeul etnografic de la Miroslava pot continua la nesfârşit, având în vedere că aici sunt adăpostite unelte agricole, vase din ceramică, mobilier care să redea aerul de altă dată al şcolii româneşti, însă curioşii iubitori de istorie şi etnografie sunt invitaţi să treacă pragul fostului palat Sturdza pentru a se convinge singuri de frumuseţea zilelor de altă dată, petrecute la sat.

Misterul palatului Sturzda
Dacă scrierile vremii atestă existenţa Olgăi Sturdza şi măreţia faptelor sale, palatul care a trecut prin negura timpului, purtându-i numele, ascunde şi o tristă poveste de dragoste nescrisă însă, ci transmisă prin viu grai de la o generaţie la alta. Se spune că fiica unuia dintre proprietarii acestui frumos conac a hotărât să-şi pună capăt zilelor, la scurt timp după ce mirele său şi-a găsit sfârşitul într-un accident de călărie. Purtată pe tărâmurile nebuniei din cauza dureroasei pierderi, tânăra a hotărât să-i fie mireasă alesului şi dincolo de hotarele pământeşti, aruncându-se în miezul nopţii din turnul frumosului palat. La limita dintre raţiune şi imaginaţie, unii angajaţi ai instituţiei de învăţământ au susţinut că tânăra încă-şi mai poartă voalurile albe ale rochiei pe coridoarele conacului, în căutarea celui pierdut cu mult timp în urmă.

Dacă povestea tristă de iubire nu este acceptată cu uşurinţă de toţi locuitorii comunei şi de turiştii care trec pragul palatului Sturdza, povestea acestei construcţii nobiliare va rămâne totuşi învăluită în mister, având în vedere că, de curând, a fost descoperită o încăpere secretă. „Cu ocazia expertizelor tehnice făcute acestei clădiri, arhitecţii au descoperit o cameră secretă în turn, situată între etajul unu şi etajul al doilea. Pot spune că sunt aici de o viaţă de om însă până acum nu am ştiu de existenţa acestei încăperi, deşi cunosc clădirea ca pe propriile mele palme”, îşi încheie profesorul Bunea povestea, reamintind că mireasa deschide la miez de noapte uşile palatului pentru a-şi căuta nestingherită iubirea pierdută!
Anca BURNICHE

* * *
Muzeul etnografic de la Miroslava, amenajat în fostul palat al Olgăi Sturdza, a fost deschis în anul 1980.

* * *
Între Primul şi al Doilea Război Mondial, Şcoala superioară de agricultură din Miroslava a fost singurul furnizor de borangic al Casei Regale a României. „Îmi aduc aminte că în vara anului 1989 tot muzeul a fost plin cu frunze de dud şi viermi de mătase” - povesteşte Dumitru Bunea.
* * *

Deşi poată cu sine istoria unei familii de vază, fiind totodată şi adăpost pentru mii de exponate, palatul Sturdza este într-o state avansată de degradare. Autorităţile locale din comuna Miroslava intenţionează să depună, spre finanţare europeană, un proiect de reabilitate a acestei clădiri. Din păcate însă, ultimele lucrări au fost făcute de mântuială, o parte a acestei clădiri fiind „împopoţonată” cu geamuri de termopan.