FOTO Moş Ilie - Bărbăţie şi Credinţă
Dimensiune font:
A trecut şi Ziua Eroilor. S-a dus cu viteza cu care o mână de politruci şi-au adunat subordonaţii de prin faţa monumentelor cu ordinul sec „Plecăm!” Nici n-au apucat unii să taie mărăcinii de prin cimitirele eroilor neamului, că totul a căzut iarăşi în uitare. Veteranii şi-au agăţat în cui uniformele de gală şi poftele, politicienii şi-au burduşit conturile de socializare cu fotografii şi like-uri. Pe moş Ilie, însă, anul acesta nu l-a vizitat nimeni!
Moş Ilie, cum i se spune lui Ilie Ciornea în satul Banu, din comuna ieşeană Dumeşti, va împlini peste câteva zile 104 ani! „O viaţă obişnuită”, spune bătrânul, presărată, însă, cu atât de multe întâmplări încât orice persoană, oricât de nepăsătoare ar fi şi tot ar sta ore în şir să le asculte, fără să clipească.
I-a cunoscut pe Hitler, pe Regele Mihai, pe mareşalul Antonescu... Sunt atât de mulţi ani de atunci, încât unii dintre eroii acelor vremuri au apucat să forţeze cărţile de istorie, să intre ca notiţe pe paginile principale, să fie şterşi şi zugrăviţi din nou, cu alt corp de literă, în alte nuanţe... Dar moş Ilie n-a uitat nimic. „Parcă ar fi fost ieri”, repetă el, uneori, agăţat în întâmplări care de care mai tulburătoare.
N-a fost niciodată erou, poate doar şi pentru simplul fapt că n-a prea avut răgazul să-şi transforme dorinţele în realitate, dar şi-a clădit viaţa onest, pe principii curate, româneşti. Nu a fost un învingător sau un învins, dar cele două mari războaie ale secolului trecut i-au lăsat răni atât de adânci în suflet că nu poate trăi fără să nu lăcrimeze din când în când, simţind că îmbătrâneşte odată cu ele.
Un veac de singurătate
Ilie Ciornea şi-a pierdut tatăl în primul război mondial, fratele cel mic în cel de-al doilea mare război, la Cotul Domului, şi întreaga tinereţe pe fronturile unor interese pe care nici măcar nu mai vrea să le înţeleagă. „Am fost orfan de război. Tata s-a prăpădit pe când eu nici nu împlinisem trei ani. A căzut la Şipote, aici, mai sus de Iaşi...”, spune, mecanic, moş Ilie, încercând să nu zăbovească prea mult asupra subiectului. Nu-i aduce amintiri suportabile. Cum altfel când, cu exact o sută de ani în urmă, în prag de iarnă, bântuiţi de foamete, de frig şi de boli, s-au trezit singuri pe lume, câţiva fraţi şi o biată mamă care abia trecuse pragul majoratului...
Moş Ilie s-a înrolat în armata română în 1936, cu sentimentul că are de achitat o obligaţie morală faţă de patrie. Aşa a considerat el şi acesta era, de fapt, sentimentul care domnea la acea vreme în rândul tinerilor din întreaga ţară. „Am fost pe frontul de est, până la Odessa, iar după ce ai nostri au întors armele am mers până în Munţii Tatra, în Cehoslovacia”, spune veteranul ieşean. Nu-i face mare plăcere să povestească cele trăite pe front, însă recunoaşte că „armata noastră a fost foarte agresivă, în multe privinţe. Dar era război, ce puteai face?”.
Ce l-a impresionat mai tare în anii de front? „Severitatea mareşalului Ion Antonescu, autoritatea extraordinară a ofiţerilor nemţi şi simplitatea ofiţerilor ruşi”. „Pe ofiţerii ruşi nu-i deosebeai de soldaţi, pentru că nu purtau niciodată grade pe umeri. Ruşii veneau deseori la apă, la un izvor, pe frontul de la Odessa, şi ne întâlneam cu ei. Războiul ne transformase în duşmani, dar erau şi ei, ca şi noi, oameni simpli, cu frica de Dumnezeu... Ce vină aveam noi că am ajuns acolo? Ne trimiseseră unii şi alţii să de omorâm între noi...”, spune moş Ilie, devenind, dintr-o dată, gânditor.
„Mi-au dat fel de fel de gradaţii de pomană!”
Finalul războiului avea să-l trezească, însă, la realitate. „În ziua în care ni s-a spus că suntem liberi să plecăm, m-am trezit singur. Plecaseră toţi, care încotro... Eu, în toţi acei ani de război, în care am fost sergent, n-am pierdut nici un om. I-am adus pe toţi teferi”, mai spune Ilie Cornea, amintindu-şi de ultimele zile de front. „Am venit din Munţii Tatra cu trenurile, pe bucăţi. Trei zile am făcut până în ţară. Când am ajuns la Iaşi, m-am prezentat direct la Regiment, dar acolo era totul închis cu lacătul. Am plecat apoi imediat la Inspectoratul General de Jandarmerie, pe strada Ştefan cel Mare. Acolo, un singur plutonier a apărut la geam, sus, la etaj şi m-a îndemnat să plec acasă aşa cum sunt, cu ţinuta aia, că oricum nu mai avea nimeni ce să facă. Aşa s-a terminat, pentru mine, războiul...”, îşi aminteşte moş Ilie.
A fost decorat şi are, „îndesate pe undeva”, o grămadă de decoraţii. Când este întrebat despre ele, moş Ilie se ridică în capul oaselor şi, cu mândria pe care doar adevăraţii ostaşi o mai păstrează, îţi răspunde tare, temător să nu prinzi subiectul ca neînsemnat: „Eu am primit Bărbăţie şi Credinţă! M-au decorat în Munţii Tatra, în Cehoslovacia”. Cât despre celelalte decoraţii, veteranul lasă mâna să-i cadă, a lehanite: „Am vreo şase, dar sunt politice, nu sunt mare lucru!” Ce reprezintă ele, de fapt? „Mi-au dat fel de fel de gradaţii de pomană! Puteau să mă facă general, dar degeaba, că dacă nu sunt şi bani... Acum m-au făcut, din sergent, locotenent. Au venit într-o zi la mine, aici, acasă, vreo şase ofiţeri, mi-au luat livretul militar, l-au dus pe la Ministerul Apărării, unde mi-au trecut toate decoraţiile!”, spune veteranul, amuzat şi el de situaţia pe care a ajuns să o trăiască!
Astăzi, Ilie Ciornea trăieşte dintr-o pensie modestă. „Am lucrat 16 ani la CAP, la ţară, şi alţi 17 ani la stat, dar sunt mulţumit”, spune el. E mulţumirea omului educat să accepte că atât a putut să-i ofere patria pentru toate serviciile pe care el i le-a făcut şi pentru care cineva, cândva, îi promisese lui, dar şi camarazilor săi, înmiit mai multe lucruri. „Aşa a fost să fie!”, se consolează bătrânul.
O soldă mai mare pentru veterani
Astăzi, un senator sau un deputat primeşte, pentru patru ani petrecuţi în Parlament, o pensie lunară de 13.300 de lei, ceea ce reprezintă echivalentul a şapte salarii minime.
Nu cred că ţine de noţiunea de justiţie socială, invocată mereu de fiecare guvernant în parte, ci mai curând de recunoştinţa unei naţii care încearcă astăzi să-şi retrezească mândria naţională, la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri. Acolo unde vor veni puzderie de politicieni care încasează puzderie de pensii, care de care mai speciale, cu o puzderie de maşini de serviciu şi o puzderie de consilieri, secretare şi gură-cască ministeriali, plătiţi, cu toţii, din puzderia de bani publici de care nimeni nu mai dă socoteală. Din acei bani care nu au fost, însă, niciodată suficienţi pentru a plăti o soldă mai mare veteranilor, invalizilor sau văduvelor de război... Iar dacă s-au găsit vreodată, cum a fost cazul acestui an, a fost doar pentru a monta o mascaradă, o umilinţă mai mare decât Centenarul pe care-l spoiesc cei cocoţaţi pe baricadele puterii. Să dai o lege prin care să le mai pui 30 de lei în plus la soldă, lunar, „veteranilor şi văduvelor de război, precum şi accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat, ca ajutor anual guvernamental pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice”, este nu doar ridicol, ci mai curând imoral.
Moş Ilie n-ar şti niciodată ce să spună în faţa unei atât de evidente nedreptăţi. Sau poate că ar prefera să tacă, din bunul simţ pe care adevăraţii veterani nu l-au pierdut vreodată. „N-am avut o mare fericire... Aproape zece ani am stat doar în Regiment. Cu un an de front... Şi primeam doar 12 lei pe lună, ca soldă”. Asta spune Ilie Ciornea, veteranul care primeşte astăzi aproape 400 de lei lunar de la stat, pentru deceniul acela petrecut cândva cu spaima că nu vom mai avea istorie, că nu va mai exista astăzi puzderia asta de politicieni care să celebreze un Centenar politizat de la prima la ultima literă a legii care l-a inventat.
Fără cuvinte!
Un parlamentar primeşte, pentru patru ani petrecuţi prin sălile de şedinţe, unde nu a deschis gura, poate, niciodată, aproape 3.000 de euro, ca pensie specială! Un veteran care a îndurat întreaga istorie a acestui neam în linia întâi, tot patru ani, primeşte vreo sută de euro. Un pic mai mulţi bani (cu câteva sute de lei în plus) primesc marii multilati, invalizii de razboi... Nu mai spun nimic de văduvele de război, care nu-şi primesc bănuţii decât în cazul în care „nu s-au recăsătorit”. Fără cuvinte!
Ceva nu funcţionează deloc bine în ţara asta, iar acel ceva este, înainte de toate analizele economice ale guvernanţilor, respectul faţă de trecut, faţă de cei care au îndurat şi au făurit, deopotrivă, istorie. Restul nu este decât poveste! O poveste pe care moş Ilie o va spune şi la anul, cu siguranţă!, puzderiei de autorităţi care vor veni să se fotografieze cu el, în faţa vreunui tort de conjunctură. E normal, căci moş Ilie va face 105 ani, iar asta dă bine, mai cu seamă când te trezeşti, peste noapte, om politic şi-ţi bat la uşă fel de fel de alegeri.
Dan M.BREZULEANU
***
„În judeţul Iaşi mai avem aproximativ 500 de veterani de război cu vârste peste 95 de ani, 75 dintre aceştia locuind în municipiul Iaşi. Cel mai în vârstă este căpitanul Vasile Stămăteanu, care a împlinit 106 ani, urmat de locotenentul Ilie Ciornea, cu 104 ani, şi Ion Bâlu, de 102 ani” - colonel dr. Cezar Cobuz, reprezentantul Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război - Filiala Iaşi
***
În fiecare an, în data de 29 aprilie se sărbătoreşte Ziua Veteranilor de Război - instituită în anul 2007, prin Hotărârea de Guvern nr. 122. Titlul de veteran de război a fost introdus de regele Carol I, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), prin Înalt Decret la data de 29 aprilie 1902. Momentul venea la 25 de ani de la decretarea, la 29 aprilie 1877, a mobilizării oştirii pentru cucerirea Independenţ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau