Hoinar în inima Iaşului

  Locul în care a fost cândva o celebră spiţerie, cea a chirurgului Lochman (1754), a fost luat de Casa Cărţii, librăria în a cărei vitrină tronează un album semnat de Vasile Ilucă: „Hoinar în jurul Iaşului” * pentru că avem privilegiul de a-l cunoaşte pe autor, l-am invitat să „coboare” din vitrină şi să ne însoţească într-o plimbare pe „Uliţa Mare” a Iaşului, astăzi Bulevardul pietonal „Ştefan cel Mare şi Sfânt”

Am păşit pe „Uliţa Mare” a Iaşului alături de un neobosit căutător al istoriilor oraşului şi ale împrejurimilor sale, un ieşean care priveşte oraşul cu ochi mereu curioşi şi care este gata oricând să povestească ceea ce puţini ştiu. Vasile Ilucă este, de asemenea, autorul volumelor „Iaşi... istorie şi spirit”, „Prin Iaşii din suflet”, „În ruga de ceară”, „Eşti ieşean vere?” şi a multor altora, dedicate oraşului care l-a adoptat încă din 1954.

O prezenţă discretă pe şantierele Iaşului, deschise în ultimii ani, Vasile Ilucă a fost acolo când constructorii au scos la lumină vestigii şi a adăugat detalii la informaţii adunate în timp, în monografii existente deja în biblioteci. Le-a dat însă culoare, nu doar filtrându-le prin prisma propriilor amintiri, ci şi prin pasiunea de a picta Iaşul, ilustrând astfel frânturi de istorie. Zidirile dau mărturie despre continuitate: tot ce s-a construit aici încă de pe vremea când măsurătorile se făceau „cu palma şi cotul”, a ridicat spiritul Iaşului prin veacuri, făcând să devină ceea ce este astăzi.

Piaţa Palatului Culturii

Aici, în prejma clădirii devenite „emblemă” nu doar pentru oraş, ci pentru Moldova, este „inima Iaşului”, locul în care timpul şi oamenii au aşezat piatră peste piatră, poveste lângă poveste. „Vasile Ponopol scria în monografia «Pe uliţele laşului» că pe aceste locuri «au fost încă din vechime aşezări crăieşti dace şi daco-romane...»”, începe Vasile Ilucă povestea oraşului celor şapte coline, amintind că Alexandru Lăpuşneanu a fost cel care a mutat capitala Moldovei la laşi, în anul 1564.

În fata curţii domneşti existau o fântână şi două spânzurători chiar şi după 1700, în vremea voievodului Mihai Racoviţă. Un cronicar străin pomeneşte de pedepsele aplicate de Mihai Vodă Racoviţă unor potrivnici ai săi: „Pre unii i-au spânzurat, pre alţii îi ardea în foc de vii... încât de groază nu puteai să treci pe uliţa cea mare privind atâţia oameni spânzuraţi”.

Actuala stradă Palat s-a numit, pe rând, Uliţa Gunoaielor, Podul Spânzurătorilor. Dovada o găsim în actul de danie al lui Grigorie Ioan Calimah din 1762: „Iată, domnia mea am făcut milă cu o bucată de loc din... locul domnesc ce iaste în şăsul Bahluiului, la căpătul Podului Spânzurătorilor de sus, sub iazul domnesc”.

 

Palatul Culturii

Clădirea poartă această denumire din 1955. Construcţia actuală este opera arhitectului I.D. Berindei, care l-a proiectat în stil neogotic flamboyant. Începută în 1906, clădirea este gata abia în 1925, din cauza folosirii ei de către armatele ruseşti, în timpul Primului Război Mondial, care au ars şi distrus totul. De la primul palat domnesc aflat pe acest loc, refăcut de Ştefan cel Mare în 1491 după un incendiu, au urmat încă unsprezece incendii: 1513, 1621, 1624, 1650, 1723, 1763, 1779, 1785, 1827, 1880, 1889, cărora le-a căzut pradă şi Curtea Domnească. Palatul Culturii de astăzi a fost conceput ca Palat Administrativ, adăpostind Prefectura şi Judecătoria.

Statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt

Operă a sculptorului francez Emmanuel Fremiet, aceasta s-a remarcat ca fiind „una din cele mai frumoase şi mai vii din toate statuile ecvestre ale Europei”, după cum spune Eugen Herovanu în cartea „Oraşul amintirilor”. Statuia a fost ridicată prin subscripţie naţională, fiind dezvelită la 5 iunie 1883, în prezenta regelui Carol I:„Încredinţez Iaşilor, leagănul Unirii, această statuă împreună cu două tunuri udate cu sângele preţios al generaţiei prezente, spre a le păzi ca un sfânt odor, în onoarea Neamului Românesc”, a spus regele. Tunurile sunt cele de la cucerirea redutelor Griviţa şi Plevna, în Războiul de Independenţă (1877 - 1878).

Tot pentru dezvelirea acestei statui, sosea la laşi, pe 3 iunie 1883, Mihai Eminescu, în calitate de trimis al ziarului „Timpul” din Bucureşti. Pentru această sărbătoare a scris poezia „Doină”, pe care a citit-o la 4 iunie 1883, în casa lui Iacob Negruzzi, fiind, se spune, singura operă aplaudată de junimişti vreodată. La dezvelirea statuii, însă, nu a citit-o. Poetul era în pragul primului atac al bolii (28 iunie 1883).

Legenda că statuia nu l-ar reprezenta pe Ştefan cel Mare (pentru că acesta este reprezentat de obicei purtând mustăţi, nu şi barbă!) este infirmată de Iacob Negruzzi în „Amintiri din Junimea”, care argumentează că voievodul este zugrăvit cu barbă în picturile din bisericile Mănăstirilor Bistriţa, Neamţ şi Putna.

Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”

Ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” a fost ridicată în perioada 1 iunie 1491 - august 1493. Era zidită din piatră învârstată cu cărămidă şi ornamentată cu discuri smălţuite în diverse culori. Sub cornişă avea două rânduri de ocniţe decorative. Turnul era cu baza octogonală, iar pe zidul de incintă avea un turn clopotniţă scund. În 1672, pe când Mahomed al IV-lea urca la Cetăţuia, invitat de voievodul Gheorghe Duca la sfinţirea mănăstirii, hogea a strigat către oastea de pe şesul Ţutorei. De atunci, şi până ce Antonie Ruset voievod a reparat-o, a stat închisă. Tot el o face Mitropolie. Aici s-au miruit, cu unele excepţii, de la Despot vodă, până la Al. I. Cuza voievod.

Casa Dosoftei

Aici se află Muzeul literaturii române vechi. Statuia mitropolitului Dosoftei, operă a sculptorului Iftimie Bîrleanu, a fost dezvelită în 1975.

Statuia lui Gheorghe Asachi

Realizată în 1890 prin subscripţie publică, sculptor fiind Ion Georgescu, statuia a fost iniţial aşezată în faţa Bisericii „Trei Ierarhi”. În 1897, primarul Nicolae Gane decide mutarea ei în faţa Teatrului Naţional. Pe locul actual, în faţa Şcolii „Gh.Asachi”, este adusă în 1905, într-o criptă din soclu aflându-se osemintele lui Gheorghe Asachi şi ale soţiei acestuia.

Biserica „Trei Ierarhi”

Cinstindu-i pe Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur, biserica a fost zidită de voievodul Vasile Lupu între anii 1639-1641. În interior, se află şi criptele în care odihnesc osemintele lui Dimitrie Cantemir şi ale lui Al.I. Cuza.

Biserica era înconjurată de un zid ca de cetate şi la poartă avea un turn clopotniţă cu ceas. Acestea au fost dărâmate la restaurarea lăcaşului din 1881, realizată de arhitectul francez André Lecomte du Noüy. Aici a existat şi o tiparniţă şi, după spusa lui Paul de Alep, şi „Şcoala Vasiliană”. În timp, aici a fiinţat Şcoala Preparandală unde, în 1863, a fost elev Ion Creangă. Director era Titu Maiorescu. Această şcoală se mută la Breazu în 1891, devenind Şcoala Normală „Vasile Lupu”, cunoscută apoi ca Liceul Pedagogic.
Carol I este cel care dăruieşte bisericii, în 1904, catapeteasma, stranele şi odoarele din biserică, multe turnate în bronz la Viena.

La 13 iunie 1641, aici au fost aduse moaştele Sfintei Parascheva care, în 1884, au fost mutate în paraclisul bisericii. Începea restaurarea zidirii. În seara de 26 decembrie 1888, după vecernie, o lumânare uitată arde sfeşnicul şi apoi racla sfintei, dar ea rămâne neatinsă de foc. În 1889, moaştele sfintei, care este considerată ocrotitoarea Iaşului şi a Moldovei, au fost mutate în Catedrala Mitropolitană. Hramul Sfintei, celebrat pe 14 octombrie, este sărbătoarea oraşului, zeci de mii de pelerini venind an de an, la Iaşi, în preajma acestei zile.

Biserica Romano-Catolică

Iniţial, aceasta a fost ridicată din lemn, iar forma actuală este din vremea lui Nicolae Mavrocordat (1746). Alături de vechea Catedrala Romano-Catolică, se află noua Catedrală Catolică, ridicată în perioada 1992-2005. „Peste drum, pe locul Casei Cărţii, a existat cea mai veche spiţerie din laşi, cea a chirurgului Lochman, care data din 1754. Astăzi, în această zonă mai supravieţuieşte un plop care, după părerea mea, este cel mai gros arbore din laşi”, spune Vasile Ilucă.

Primăria Municipiului laşi

Palatul Roznovanu, cum este cunoscut, a fost ridicat pe cheltuiala vistiernicului Iordache Roznovanu, fiind finalizat în 1832. Este opera arhitectului vienez Gustave Freiwald şi reprezintă un model de arhitectură civilă veche din laşi. Aici au funcţionat: Primăria laşilor (1891-1894), a fost şi reşedinţă regală până după Primul Război Mondial. Apoi, aici au fost Tribunalul şi Corpul IV Armată. Abia în 1969 redevine reşedinţă a Primăriei Municipiului laşi.

Catedrala Mitropolitană

Pe locul actualei Catedrale s-au aflat alte două lăcaşuri de cult: Biserica Albă şi Biserica Stratenia. Mitropolia a fost ridicată prin hotărârea lui Ion Sandu Sturza din 8 august 1826. Proiectul aparţine arhitecţilor vienezi Johann şi Gustave Freiwald, care au adoptat stilul neoclasic. „Lucrările au început în 1833, sub conducerea arhitectului rus Singurov. În 1841, însă, odată cu înlăturarea din scaun a mitropolitului Veniamin Costache, lucrările se întrerup până în 1880. Între timp, au apărut probleme de rezistenţă la bolta centrală. Lucrările au fost întrerupte timp de 40 de ani”, spune Vasile Ilucă, amintind că planurile bisericii au fost refăcute de arhitectul Alexandru Orăscu, care a adăugat cele două rânduri de pilaştri masivi şi a păstrat cele patru turnuri laterale. Pictura a fost realiză de pictorul român Gheorghe Tătărescu. Catedrala Mitropolitană a fost sfinţită pe 23 aprilie 1887.
În curtea Mitropoliei se află Mitropolia Veche, zidită între 1761 – 1769, ctitoria Mitropolitului Gavriil Calimachi. Trebuie să mai adaugăm că pe locul Mitropoliei a existat şi Academia lui Grigore Ghica vodă, ridicată în 1766.

În faţa Mitropoliei, se află cişmeaua monumentală, în stil gotic, ridicată de ultimul domn al Modovei, Grigore Ghica-Vodă. Este opera inginerului Mihailiuc Hodocin şi a fost turnată în fontă în Moravia. Iniţial, avea porţiuni aurite. Pe fata cişmelei scrie în relief: „Îndemnărei publice, consfinţit de Grigorie Alexandru Ghica VV Domn Ţărei Moldovei 1852”.

Gina POPA

Născut la 3 octombrie 1936, în comuna Pomârla, judeţul Botoşani, Vasile Ilucă a absolvit şcoala elementară în localitatea natală, iar cursul mediu la Liceul „Ghica Vodă” din Dorohoi. După absolvirea Şcolii Sanitare Postliceale, a lucrat în domeniul sănătate publică, timp de 35 de ani. În 1974, a absolvit Şcoala de Arte Iaşi, specialitatea pictură. A publicat 33 de volume, majoritatea despr Iaşi şi împrejurimi, iar în prezent lucrează la „Monografia satului Vlădiceni” din comuna Tomeşti, judeţul Iaşi. La Radio Iaşi, a realizat serialele: „Prin Iaşii din suflet” şi „Ţăranii lui Ilucă”, iar la Radio „Trinitas”, serialul „Hoinar în jurul Iaşului”.

A colaborat la emisiuni cu tematică istorică. Recent, a fost invitatul lui Vasile Arhire, la emisiunea „Ghici cine vine la cină?”, de la TVR Iaşi. A ilustrat grafic volume de proză publicate de Constantin Ostap. A realizat o serie de picturi care au fost expuse la Casa Pogor sub titlul „Athosul văzut din cer”, dar şi alte expoziţii de pictură, în ţară şi străinătate. Timp de 25 de ani, a fost preşedintele Cenaclului de arte plastice „Theodor Pallady” din Iaşi. Este membru de onoare al Fundaţiei „Ştefan Luchian” din Botoşani.

Iași, un oraș al turiștilor - GALERIE FOTO