Ii cusute după tiparul bunicii

Moda ultimilor ani a readus în prim-plan ia românească * dacă Henri Matisse a fost primul care a atras atenţia întregii lumi asupra „La blouse roumaine”, creatori celebri precum Yves Saint Laurent, Oscar de la Renta, Dolce& Gabbana, Carolina Herrera sau Jean Paul Gaultier au urcat-o pe marile podiumuri ale lumii, în timp ce vedete precum Adele sau fotomodelul Kate Moss au adus-o în lumina reflectoarelor * ia românească înseamnă mai mult decât un articol vestimentar, înseamnă istorie, tradiţie, moştenire, poveste de viaţă, talent şi răbdare  

Uitată de români în cufărul bunicii ori evitată din ignoranţă, ia a revenit şi în moda autohtonă în ultimii ani. O găsim acum la orice târg, la bazar, dar şi la marile mall-uri din ţară. Doar că multe sunt ii care nu respectă cusăturile tradiţionale, care nu au nicio legătură cu zona din care provin, care sunt simple obiecte vestimentare, brodate la maşină şi nu cusute luni sau chiar ani de zile de mâinile creatoare de frumos. Nu sunt ii româneşti în adevăratul sens al cuvântului.

Tradiţiile, reînviate datorită internetului şi mijloacelor moderne
În urmă cu un an, câteva tinere din Piatra Neamţ şi-au dat seama că tot ceea ce găsesc pe piaţă nu se aseamănă cu ia din cufărul bunicii şi-atunci au început marea căutare, din dorinţa de a avea o ie veritabilă, dacă nu moştenită, măcar cusută de propriile mâini conform tradiţiei. Antoanela Iordache lucrează în domeniul medical, are doi copii, de 3 şi 10 ani, are o viaţă destul de ocupată, dar găseşte timp şi pentru pasiune, pe care o numeşte „oaza ei de linişte, refugiul din acest secol al stresului şi al muncii dusă până la epuizare”. „Am norocul de a avea o familie longevivă şi până la vârsta de 29 de ani, m-am putut bucura de prezenţa străbunicii mele în viaţa mea. Am admirat-o şi-am iubit-o. Când n-am mai avut-o alături, căutând prin cufărul cu amintiri, am găsit fotografia de la nuntă a străbunicilor mei. Era îmbrăcată cu o ie pe care, mai târziu, am văzut-o la una dintre mătuşile mele. Atunci mi-am propus s-o readuc pe străbunica mea alături de mine şi-am început să cos şi să reproduc acea ie. Am înţeles că valorile trecutului sunt mereu cu noi, dacă ni le amintim şi le pomenim. Este cea mai de preţ moştenire pe care putem să le-o lăsăm copiilor noştri. Valoarea vieţii mele a fost mereu «a fi» şi nu «a avea» şi consider că tradiţia ne defineşte”, a spus Antoanela Iordache, iniţiatoarea şezătorii de la Piatra Neamţ.
Ceea ce poate părea ciudat este că această tradiţie a fost reînviată în oraşul cochet de munte de mijloacele moderne în primă fază, nicidecum de cărţile despre tradiţiile şi obiceiurile locale. Au început căutarea pe internet şi aşa au ajuns să descopere mai multe grupuri pe Facebook, printre care şi Semne Cusute al arhitectei Ioana Corduneanu, cea care încearcă să aducă în prim-plan povestea iei româneşti, şi-au aflat că sunt sute de români care încearcă să redescopere tradiţia coaserii unei bluze tradiţionale. „Discutând pe Facebook şi încercând să aflăm cât mai multe informaţii, am început să ne cunoaştem între noi. Atunci a venit propunerea Antoanelei de a ne întâlni. La început nu am crezut că ne vom aduna mai mult de două persoane, dar, când am văzut că la prima întâlnire ne-am prezentat cinci, atunci am înţeles că putem înfiinţa o adevărată şezătoare”, îşi aminteşte economistul Isabela Jbanca.

Şezătorile de luni şi miercuri
Dacă prima întâlnire a fost la un loc de joacă, după aceea spaţiul de lucru s-a schimbat cu unul adecvat reînvierii tradiţiei – o şezătoare veritabilă. „Din fericire, Centrul pentru Cultură «Carmen Saeculare», prin doamna Carmen Nastasă, a fost extrem de generos cu noi, oferindu-ne bucuria de a ne întâlni săptămânal într-un spaţiu prietenos, «asortat» cu preocupările noastre. Pentru că numărul participantelor la şezătoare a tot crescut vreme de un an şi pentru că spaţiul e limitat, acum există două întâlniri săptămânale, luni şi miercuri. Cele două grupuri însumează aproximativ 25 de doamne şi, dacă media de vârstă a primul grup este de 35 de ani, deja la cel de-al doilea au început să vină şi doamne mai în vârstă. Săptămânile noastre încep şi se termină în ziua de şezătoare, respirăm, gândim şi coasem ii. Suntem prietene şi abia aşteptăm ziua în care ne întâlnim, e bucuria şi oaza noastră de linişte. Ne străduim să-i molipsim şi pe alţii de autentic, chiar dacă pe alocuri nu ne iese să coasem mereu chiar aşa cum ar trebui”, spune Antonela Iordache.
Isabela Jbanca este de părere că numărul participantelor a crescut datorită locului care găzduieşte şezătoarea: „Astfel de şezători s-au organizat la nivel naţional, ca urmare a grupului de pe Facebook, dar a noastră putem spune că a ajuns a doua ca valoare după cea din Bucureşti. Cred că a ajutat mult faptul că suntem în Şcoala Populară de Arte şi nu în vreo cafenea. Aşa am inspirat încredere şi, dacă în urmă cu un an, eram cinci, acum suntem peste 20. Nu de puţine ori vedem cum se deschide uşa şi câte o doamnă ne întreabă timid «Aici se coase ia?». Şi aşa mărim şezătoarea”.

Studiu, încercări, sfaturi şi satisfacţie
Cusutul iei nu înseamnă doar o bucată de pânză pe care încep să apară cruciuliţe de diverse culori, ci documentare, studiu, încercări. Profesorul lor virtual este arhitectul bucureştean Ioana Corduneanu, cea care a pornit mişcarea de reînviere a iei tradiţionale. „Păstrăm ia clasică, nu pe cea artizanală. Respectăm cusăturile vechi aşa cum trebuie. Mulţumită Ioanei şi regretatei doamne Elena Niţă Ibrian, avem 14 planşe cu ii specifice judeţului Neamţ. Doamna Ibrian le-a adunat, doar că erau multe modele din perioada interbelică, de exemplu, care nu respectau regula de aur – cusătura de pe altiţă nu se repetă nicăieri, iar Ioana Corduneanu le-a redat modelul iniţial”, spune Isabela Jbanca.
Orice element de pe ia tradiţională este cusut cu un rost, iar împreună creează o poveste. Altiţa, aflată pe umăr, simbolizează cerul, printre altele, şi e urmată de încreţ, simbolizând pământ şi fertilitate, iar din încreţ pornesc râurii, care pot fi fie spice de grâu roditor, fie ape sau chiar pomul vieţii. Ia înseamnă simbolistică şi culori bine alese, în funcţie de vârstă şi de statutul social, ia înseamnă povestea de viaţă a celei care o poartă. „Dacă prima ie pe care am ales să o cos a fost reproducerea după cea purtată de străbunica mea pentru că am vrut s-o am din nou aproape, pentru mine am preferat să cos o ie cu spice de grâu, pentru că înseamnă belşug, grijă pentru familie, povestea familiei mele şi a dorinţei mele de a perpetua ceea ce am moştenit”, spune Antoanela Iordache.

Cusutul iei, terapie ocupaţională
Psihoterapeutul Elena Băluţ se numără tot printre pionierii şezătorii de la Piatra Neamţ. Pe lângă pasiune şi un mod plăcut de a petrece puţinul timp liber, ea spune şi că „am făcut cu nişte copii, la cabinet, o felicitare cu semne cusute. Este un mijloc de psihoterapie, pentru că este geometrie sacră. Semnele, fiind simetrice, echilibrează emisferele cerebrale şi astfel echilibrează şi starea de spirit. Am văzut chiar pe grupul Semne Cusute că o persoană povestea că a suferit de depresie şi s-a vindecat cosând o ie. În timp ce coşi, te gândeşti la rezolvarea problemelor de zi cu zi, îţi revin amintiri plăcute. Este o terapie ocupaţională”, spune Elena Băluţ.
Analizând acest fenomen al reînvierii iei tradiţionale, se pare că dorinţa şi încercarea a pornit de la tinerele din mediul urban, care au acces la tehnologie şi la mijloacele moderne de comunicare şi documentare, şi abia după aceea s-a reîntors şi în rural. „Mă bucur mult când aud că doamnele care coseau odată sau ţeseau pânza pentru ii au reînceput să o facă, şi-au căutat în cuferele din casă şi-au scos la iveală adevărate comori. Este bine ca tradiţia să se păstreze mai ales la sat, pentru că acolo s-a născut, dar este de admirat şi faptul că din ce în ce mai multe persoane tinere, de la oraş, au ales să se documenteze, să încerce să-şi recreeze tradiţia şi moştenirile”, este de părere Antoanela Iordache.
Într-un an de cusut la şezătoare, dar şi în timpul liber, pietrencele au reuşit să-şi coasă în jur de 25 de ii veritabile, care arată exact ca cele dintr-un muzeu de artă populară sau din fotografiile vechi. „A devenit o şezătoare adevărată pentru că o doamnă cântă, alta spune o poezie sau o poveste, o alta ne serveşte cu prăjituri şi aşa ajungem să ne şi cunoaştem şi să refacem atmosfera şezătorilor de altădată”, spune Isabela Jbanca.
Se pare că, pentru prima dată, ia ar fi apărut în cultura Cucuteni şi, cum la Piatra Neamţ pare să fie unul dintre izvoarele aceste culturi, poate că nu e o coincidenţă că tinerele au reuşit să reînvie aici brand-ul românesc cunoscut de toţi drept ie.
Andreea AMARIEI

„Întotdeauna trebuie să ne facem timp şi pentru ceea ce ne place. Mi-am dorit să am o ie şi, când am vrut să mi-o cumpăr, am observat că cele din comerţ erau cusute la maşină. Atunci m-am hotărât să mi-o cos singură, fără să ştiu cum se face. Am început să mă documentez pe internet. După câteva luni s-a făcut întâlnirea de la Piatra Neamţ şi a luat naştere şezătoarea, unde, într-un an, am reuşit să cos patru ii. Acum cos o cămaşă bărbătească. Prima ie am cusut-o în 7 luni, în schimb, m-am ambiţionat şi-am reuşit să cos o alta în două luni şi jumătate, dar asta pentru că am făcut-o special pentru o tânără, pentru a i-o dărui de ziua ei” - Elena Băluţ

 

La un an de la înfiinţarea şezătorii din Piatra Neamţ, Antoanela Iordache scria pe pagina de Facebook a grupului de „curajoase” care vor să-şi coase ia: „Acum mai bine de un an, în Piatra Neamţ pătrundea un val proaspăt de entuziasm şi dorinţă arzătoare de a coase ii autentice, aşa cum le coseau străbunicele noastre. Sămânţa bună, semănată de Ioana Corduneanu, a găsit şi un pământ roditor la noi în oraş. Pe 2 februarie 2015, anunţam primul episod al şezătorii, cu emoţie şi bucurie. Ziua de 13 februarie a adunat oameni deosebiţi în spaţiul oferit de Cristina Drăgoi şi încă de atunci am înţeles că ia dezleagă limbile şi leagă prietenii”.

FOTO: Pagina de Facebook a şezătorii din Piatra Neamţ