Monument de valoare națională și universală, în ruină Casa „Vasile Alecsandri” stă să se prăbușească în fiecare minut

default

Dimensiune font:

| 30-09-2017 04:30

 Casa „Vasile Alecsandri” din municipiul Bacău se află în stare avansată de degradare. Clădirea ce datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea a fost inclusă în grupa A pe Lista Monumentelor Istorice, în anul 1980. Ascunsă printre blocuri, la doi paşi de Casa de Cultură din centrul oraşului Bacău, Casa „Vasile Alecsandri” arată dezolant: tencuiala a căzut de pe cea mai mare parte a clădirii, coloanele de susţinere de la intrarea în imobil atârnă sinistru de câteva sârme, geamurile casei sunt sparte, iar interiorul este plin de moloz, resturi de materiale de construcţii şi alte gunoaie. De-a lungul timpului, casa a fost incendiată şi din ea s-a furat cam tot ce se putea fura, inclusiv cărămizile. Monumentul a intrat în anul 2000 în proprietatea privată a unui om de afaceri, Mario Maggi. În 2015, proprietarul a dat în judecată Ministerul Culturii pentru a scoate casa din Lista Monumentelor Istorice. În urma procesului care a avut loc la Curtea de Apel Bucureşti (perioada octombrie – noiembrie), acţiunea a fost respinsă, iar Societatea Cultural-Știinţifică „Vasile Alecsandri" a fost admisă ca intervenient în apărarea Ministerului Culturii. Mario Maggi a declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru prima oară după anul 2000, când a cumpărat imobilul, a îngrădit construcţia şi a aşezat pe ziduri bannere de avertizare asupra pericolului de accidente şi de atenţionare privind calitatea de proprietate privată a imobilului. Acesta încearcă să demonstreze că imobilul nu i-a aparţinut de fapt marelui poet şi deci nu are nevoie de protecţie legală din partea statului. Unii oameni de cultură din plan local îl acuză pe Mario Maggi că a lăsat Casa „Vasile Alecsandri” să se degradeze de la sine, pentru a cere acum scoaterea imobilului de pe Lista Monumentelor Istorice. Scopul afaceristului ar fi acela de a demola într-un final imobilul şi de a folosi terenul de sub el, acuză apărătorii clădirii de patrimoniu.Istoria casei este neclară: unii spun că imobilul nu i-a aparţinut lui Vasile Alecsandri, ci unui anume Alecsandru şi că totul a fost de fapt o greşeală de traducere din chirilică. Valoarea casei este şi ea neclară. Proprietarul ar fi încercat s-o vândă statului acum câţiva ani, pentru suma de 145.000 de euro, în timp ce unii experţi o evaluează la cel puţin câteva sute de mii, mai ales datorită terenului, situat aproape de centrul orașului. O evaluare certă e greu de făcut însă, în condiţiile în care casa arată acum ca după război. Între timp, clădirea de patrimoniu ar putea avea soarta altor imobile celebre, precum Moara lui Asan din Bucureşti, prăbuşindu-se încetul cu încetul sub ochii autorităţilor. Casa „Vasile Alecsandri” din Bacău, construcție de la sfârșitul secolului XVIII, a fost inclusă în Lista Monumentelor Istorice în anul 1980, cu codul unic BC-III-m-A-00763, ca Monument de valoarea națională și universală (grupa A).

Istoria tragică a unei case plină de istorie

Istoria acestui imobil începe undeva în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când poetul a moştenit casa de la părintele său, vornicul Vasile Alecsandri. Locuinţa făcea parte dintr-un ansamblu mult mai mare aflat în centru oraşului Bacău. Până la naţionalizare casa a rămas în patrimoniul familiei poetului. Ulterior o parte din ansamblu a fost demolat, însă locuinţa a fost inclusă pe lista monumentelor istorice în 1980. După Revoluţie, când teoretic lucrurile ar fi trebuit să devină mai bune, casa a revenit doamnei Florica Urziceanu, descendentă a poetului. Aceasta, în anul 2000, a vândut casa către o firmă, Info-Terra, societate condusă de cetăţeanul italian Mario Maggi. Intenţiile cetăţeanului italian erau să demoleze clădirea şi să folosească terenul pentru alte construcţii, datorită faptului că se află în centru oraşului, însă clasarea construcţiei ca imobil de patrimoniu clasa A, l-a împiedicat să facă acest lucru. Totuşi, ca şi în alte cazuri precum Moara Asan sau clădirea Palatului Adevărul din Bucureşti, proprietarul şi-a propus să aducă locuinţa la stadiul în care nu s-ar mai putea face nimic pentru ea. Mizând pe neimplicarea autorităţilor: Primărie, Consiliul Judeţean sau Direcţia Judeţenă pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bacău (DJCCPCN), administratorul firmei a continuat să nu facă nimic. În plus a cerut o sumă fabuloasă pe care ştia că nimeni nu o va plăti. Conf. univ. Ioan Dănilă, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, spune că pretenţiile cetăţeanului italian din 2007 erau de „un milion de euro”. După câtva timp a scăzut prețul. Acum vrea doar un sfert din această sumă pentru că i se pare o pacoste. Nu o poate restaura așa cum vrea el pentru că se află pe lista monumentelor istorice. Când a cumpărat-o nu știa acest lucru”. Totuşi. nimeni nu este dispus să îi ofere suma cerută. Interesant este faptul că fostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, şi-a luat angajamentul chiar în 2007 să aducă imobilul în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri în proprietatea public a urbei. Mai mult chiar, prin hotărârea de Guvern H.G. 1424/ 2007 Consiliu Local a primit suma de 82.000 RON pentru documentaţia renovării clădirilor istorice şi de patrimoniu, dar autorităţile locale nu au realizat documentaţia cu pricina, care includea şi acest imobil.

În primăvara lui 2010 discuţiile reapar în momentul în care se decide achiziţionarea de către Primărie a unui fost depozit de cereale contra sumei de 450.000 de euro. La acel moment administratorul firmei Info-Terra era dispus să vândă casa, probabil şi din cauza crizei, contra sumei de 250.000 de euro."E un preț corect. Suntem dispuși să-l plătim. Merită!", afirma atunci, Roxana Mironescu, viceprimarul municipiului Bacău. În schimb, același viceprimar considera că cei 250.000 de euro ceruți pentru casa lui Alecsandri reprezintă o sumă mult prea mare pentru bugetul local. "Nu avem bani. Este un buget restricționat anul acesta și probabil că așa va fi și la anul. Nu ne ajunge să acoperim nici măcar nevoile primare. Avem mari restricții financiare", a afirmat Mironescu.

O afacere cusută cu aţă albă

În toiul acestor discuţii între autorităţi şi firma Info-Terra, în iunie 2010, casa în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri îşi schimbă proprietarul:patronul italian al firmei devine proprietarul imobilului. Cu alte cuvinte Mario Maggi şi-a vândut sieşi casa nerespectând dreptul de preemţiune pe care statul îl are prin autorităţile care îl reprezintă în teritoriul. În plus nu există nicio hotărâre de Consiliul Local sau Judeţean cu privire la intenţia de a achiziţiona acest imobil la acea dată, contrar tuturor declaraţiilor făcute în presă. Ca să nu plătească taxe notariale prea mari cetăţeanul italian şi-a vândut casa pe care o avea în administraţie contra sumei de doar 50.000 de euro. După modificarea proprietarului, în chiar prima zi a acestui an, imobilul suferă două incendii în aceeaşi zi. Din declaraţiile oficiale se pare că incendiile a fost provocate de oamenii străzii. Totuşi din declaraţia celei care a sesizat pompierii, Dorina Lăpușneanu, cel de-al doilea incendiu a fost provocat: ,,Era un grup mai mare de adolescenți care au stat, au fumat și la un moment dat au plecat. Doi s-au întors până la geam și când au văzut că ieșea flacăra au plecat. Atunci am anunțat din nou pompierii”. Controversate încep să fie declaraţiile edilului Bacăului după cele două incedii. Dacă până la finele lui 2010 a motivate, pentru presă, doar faptul că preţul este mult prea mare pentru buget local, în şedinţa de Consiliul Local de la începutul lunii februarie 2011 a refuzat să aprobe achiziţionarea imobilului contra sumei de 250.000 de euro. Motivaţia sa a stârnit indignare între oamenii de cultură din Bacău. „Casa nu mai poate fi consolidată din cauza stării de degradare. Practic, trebuie construită din temelii alta nouă. Nu pot da 250.000 de euro pe un imobil pe care urmează să-l dărâm a doua zi”. Primarul a propus fie cumpărarea pământului de sub locuinţă, fie realizarea unui schimb de terenuri cu proprietarul. Ambele variante duc însă spre acelaşi deznodământ: ridicarea din temelii a unei alte case identice ca arhitectură şi stil cu cea actuală.

Există o diferenţă între restaurare şi reconstruire. Restaurarea se poate face de la temelie, dar se folosesc şi materiale de la vechiul imobil, iar la reconstrucţie se folosesc doar materiale noi. Fiind clădire de patrimoniu, trebuie restaurată şi nu reconstruită", susţinea cu acel prilej Ioan Dănilă, preşedintele executiv al Asociaţiei Culturale „Vasile Alecsandri". Acesta a mai precizat că, indiferent de ce soluţie va adopta în final Primăria, banii pentru restaurare vor fi asiguraţi de către alte instituţii din ţară. „Sunt bani de restaurare. Vor veni finanţări de la Ministerul Culturii, de la Universitatea «V. Alecsandri» şi de la sponsori", a adăugat Ioan Dănilă.

Proprietarul, „strâns cu uşa”

Asociaţia Culturală „Vasile Alecsandri", a trimis prin intermediul Prefecturii Bacău, o notificare proprietarului italian prin care îl anunţau că nu a respectat legea privind protejarea monumentelor istorice. „În acest caz el va pierde clădirea, iar statul român trebuie să-i ofere pe ea un preţ stabilit de o comisie de expertiză agreată de Ministerul Culturii. Varianta aceasta este mai costisitoare financiar decât un schimb de terenuri”, explica atunci profesorul Ioan Dănilă. Se clama faptul că „italianul va fi expropriat și va pierde dreptul asupra casei și a terenului situat la 100 de metri de imobil pentru că nu s-a ocupat de conservarea și îngrijirea monumentului”, a mai spus Ioan Dănilă. Cele trei autorităţi, care ar fi fost capabile să rezolve situaţia, se declară neputincioase. Primăria şi Prefectura motivează lipsa banilor, iar Direcţia Judeţenă de Cultură şi Patrimoniu Bacău se spală pe mâini de imobil cu o amendă de vreo 10.000 de lei, dată proprietarului, amendă contestată în justiţie de acesta.

S-ar mai putea salva ceva, dar nu există voinţă”

Directorul Direcţiei Judeţene de Cultură şi Patrimoniu Bacău, Petru Cimpoeşu, a declarat că situaţia clădirii „S-ar rezolva mai uşor printr-un seism”, și spune că instituţia pe care o conduce a făcut tot ce a fost posibil, fără niciun fel de succes, pentru ca acest imobil să dispară pentru totdeauna. „În cazul casei lui Vasile Alecsandri noi nu putem face mare lucru. Ceea ce a ţinut de noi am făcut. Am dat o amendă proprietarului, undeva între 8.000 şi 10.000 de lei. Această amendă nu a fost achitată, ci a fost constestată în instanţă. După ce a pierdut procesul proprietarul a făcut recurs, iar în prezent se judecă recursul. Acolo în primă instanţă trebuie cumpărat imobilul. După aceea, având în vedere că Primăria este eligibilă la fonduri europene, să înceapă restaurarea. Primarul de aici, din Bacău, a promis prin 2008 că va face chestia asta. Există chiar o hotărâre de Consiliu Local care-l mandatează să înceapă negocierile să cumpere, după care a renunţat, n-am mai cumpărat, a motivat că patronul italian care are casa a cerut prea mult şi a rămas aşa. Fie Primăria, fie Consiliul Judeţean, adică oamenii care au bani sau cineva care are bani şi care vrea să facă ceva. Soluţia pe care noi am propus-o a fost asta ca acea casă să fie reintrodusă în circuitul public, să fie răscumpărată de la proprietari, care au cumpărat-o pe nimica toată, cu vreo 70.000 sau 700.000 de milioane (vechi - n.n.) sau aşa ceva, oricum cu o sumă modestă, şi putea fi răscumpărată, fie de administraţia judeţului, fie de administraţia locală şi transformată într-un centru cultural. Sigur nu poţi s-o faci într-un an, poţi s-o faci în zece ani sau în cincisprezece ani, important este să începi să lucrezi mai întâi la acoperiş, la structura de rezistenţă şi încet, încet. Legea asta de care vă ziceam, 422, prevede inclusiv obligaţia Consiliilor Locale de a aloca din buget o anumită sumă pentru restaurarea monumentelor istorice, sau pentru reparaţii, pentru că nu e singura care ar fi în patrimoniul Primăriei. Dar dacă nu au vrut n-ai ce să le faci şi în scurt timp, probabil, că va intra în colaps total, adică ea este deja într-un grad foarte avansat de degradare, abia mai stă, la cel mai cutremur se duce jos”. Ultima încercare de sensibilizare a instituțiilor statului în legătură cu casa „Alecsandri” a fost făcută de profesorul Dănilă în luna iunie, când a adresat un memoriu către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Instituţia Prefectului – judeţul Bacău Consiliul Judeţean Bacău, și Primăria municipiului Bacău „Participanţii la prima ediţie a Reuniunilor Culturale „Alecsandriada” (Bacău, 7-10 iunie 2017) – academicieni, profesori din învăţământul superior şi din cel preuniversitar, scriitori, publicişti, oameni de cultură, elevi, studenţi, masteranzi din România şi din Republica Moldova – au luat cunoştinţă cu adâncă îngrijorare despre drama pe care o trăieşte comunitatea locală cu privire la nerezolvarea situaţiei juridice a Casei „Vasile Alecsandri” din municipiul Bacău şi cer cu insistenţă identificarea grabnică a unei soluţii viabile (expropriere sau achiziţionare), ţinând seama de statutul construcţiei (monument istoric de categoria A, de importanţă naţională şi universală) şi de stadiul de precolaps în care se află aceasta. Solicităm, în acest sens, aplicarea fermă a prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Nutrim convingerea că a doua ediţie a manifestării culturale băcăuane va beneficia de Casa-Muzeu „Vasile Alecsandri”, cu atât mai mult cu cât 2018 este declarat „Anul european al patrimoniului cultural” şi marchează bicentenarul naşterii poetului (14 iun. 1818, Bacău). Aşa să ne-ajute Dumnezeu!”, se arată în memoriu. În replică, Primăria Bacău spune că, din punctul de vedere al municipalității, problema este lămurită.„Muncipiul Bacău nu a primit nicio ofertă în acest sens din partea proprietarului imobilului, cel puţin din iunie 2016 pănă la acest moment. A fost o ofertă de vânzare în urmă cu trei ani, pe care Consiliul Local Bacău a respins-o prin aprobarea neexercitării dreptului de preempţiune asupra imobilului „Casa Vasile Alecsandri”, a precizat primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula.

Cel mai mare poet român până la Eminescu

Poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, academician român, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi a literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea, de numele şi activitatea lui Vasile Alecsandri, împreună cu altora din generaţia paşoptistă, se leagă conturarea primului stat naţional român prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în 1859. Vasile Alecsandri a fost considerat cel mai mare poet român până la afirmarea lui Mihai Eminescu, iar criticul literar Titu Maiorescu îl numea ..."cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută, poetul «Doinelor şi lăcrimioarelor», culegătorul cântecelor populare păruse a-şi fi terminat chemarea literară (...). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura ţării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor ..."(Convorbiri literare, 1871).

Dacă despre viaţa şi activitatea poetului se poate scrie doar la modul laudativ, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre modul în care urmaşii săi îi cinstesc memoria. Casa în care poetul s-a născut, în municipiul Bacău, în 1821, este în prezent o ruină în loc să fie un muzeu dedicat marelui om de cultură. Florin CRĂCIUN

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Marketing la graniţa cu înşelătoria
26/12/2022 17:00

De bună seamă, nu există vreun muşteriu al hiper-supermarketurilor care să nu fi fost măcar o dată intrigat că socoteala de la raft nu-i deloc aceeaşi cu aia de la casă. Cei mai mulţi inghit găluşc ...

Urari si obiceiuri de Craciun de pe diferite meridiane
26/12/2022 13:21

In trecut, n-a existat la noi o urare specifica sarbatorilor Craciunului, iar oamenii isi urau pur si simplu "La multi ani!", contopind poate sensurile Craciunului cu cele ale Anului Nou, sau foloseau ...

Delicii culinare după reţete vechi
16/12/2022 17:20

Transformate după gust şi preferinţă, bucatele gătite in stil romanesc sunt o parte a culturii şi tradiţiilor noastre. Am preluat de la maeştri străini foarte multe preparate, la fel cum şi alţii le- ...

Narghileaua și istoria fumatului social
16/12/2022 14:14

  Fumatul ca ritual  Indiferent de motivele pentru care alegem să fumăm, putem cădea de acord că fumatul este un interludiu, un moment al nostru in mijlocul agitatiei cotidiene. Este un ritual p ...

Pledoaria unui avocat pentru artă FOTO
16/12/2022 12:40

 Aţi intalnit, pe culoarele instanţelor, avocaţi in varstă mergand greoi ori in baston, cărand o servietă veche, tocită, din piele, aţi văzut ce lucire au in priviri? Li s-a strans acolo, in ochi, ...

Izvorul cu apă vie din Nicolina FOTO
18/05/2019 14:55

Aflată intr-unul dintre cartierele Iaşului, Staţiunea Balneară „Nicolina”, parte a Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, satisface cele mai exigente norme p ...

Un puzzle care continuă să fascineze umanitatea: Civilizaţia Cucuteni
09/09/2017 05:30

Moldova şi-a caştigat de-a lungul timpului renumele de loc incărcat de istorie, artă şi frumos, insă puţine sunt momentele in care specialiştii au avut ocazia să-şi indrepte privirile spre bogăţiile ...

Preţul studenţiei
20/08/2017 12:00

 Cu o ofertă universitară bogată şi diversificată, dar şi cu multe alte oportunităţi, Iaşul găzduieşte anual zeci de mii de studenţi veniţi de prin toate părţile ţării, dar mai ales din ju ...

Secretele „Şcolii Moldoveneşti de Cafea”
29/07/2017 10:32

Aglomeraţie urbană, oameni care sunt intr-un du-te - vino continuu, dar un singur gand: visul la pauză. Cei mai mulţi dintre ei se opresc din tot ceea ce fac şi au un moment de respiro. Se numeşte „ ...

Eroii tăcuţi din „labirintul suferinţei” FOTO
13/05/2017 05:35

Mii de oameni din Romania suferă de cancer. Mulţi dintre ei, mai in varstă, nici nu ştiu ce au sau nici nu li se spune. Trăiesc mai mult prin spitale, acolo luptă să trăiască, sau unde, alteori, se pie ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei