Povestea primei mitropolii a Moldovei

Bucovina are multe locuri fermecate, însă niciunul nu se compară cu Biserica Mirăuţi din Suceava * cu o istorie de 600 de ani, lăcaşul de cult ascunde comori nebănuite * este prima biserică de piatră din Suceava şi primul sediu al Mitropoliei Moldovei * a fost ridicată odată cu Cetatea de Scaun a Sucevei şi cu Cetatea Şcheia * la Biserica Mirăuţi se află mormântul Evdochiei de Kiev, prima soţie a domnitorului Ştefan cel Mare * se presupune că tot aici a fost îngropat şi domnitorului Petru Muşat

Povestea Mirăuţiului este fără îndoială dovada vie că sucevenii sunt oameni cu multă credinţă. Unul dintre cele mai iubite lăcaşuri de cult este Biserica Mirăuţi, care este şi cel mai vechi. Ridicată în urmă cu 600 de ani, este prima biserică de piatră din Suceava şi primul sediu al Mitropoliei Moldovei. În lunga sa istorie, Biserica a fost de multe ori în pericol, dar a fost salvată de fiecare dată de comunitatea locală, după cum ne-a spus preotul paroh Gheorghe Florin Hostiuc. Istoria Bisericii „Sfântul Gheorghe”, cunoscută ca Biserica Mirăuţi, începe la 1380 înainte de Petru I Muşat. Legenda spune că pe locul ei ar fi fost adăpostul unui sihastru. „Pe vatra schitului, Petru I Muşat a aşezat, odată cu piatra de temelie a Cetăţii de Scaun, odată cu Curtea Domnească, şi un loc de rugăciune. Este prima biserică pe care o avem aici. La început avea dimensiuni modeste, adică jumătate din clădirea actuală. În această biserică va fi amenajat mai târziu şi sediul primei Mitropolii a Moldovei”, ne-a spus preotul. Prima Mitropolie înseamnă un act de independenţă. Preotul a explicat că în Evul Mediu timpuriu organizarea ecleziastică şi organizarea statală mergeau mână în mână, într-un sistem complementar bicefal în care statul trăgea după sine biserica şi îi aducea un plus de valoare. „Vorbim apoi despre perioada lui Alexandru cel Bun, pentru că reuşeşte să obţină recunoaşterea Mitropoliei, îi creşte prestigiul prin aducerea de la Cetatea Albă a Moaştelui Sfântului Ioan cel Nou. Moaştele au fost aduse în ziua de Sânziene, după unii în 1402, după alţii în 1416. Le aşează în Catedrala Mitropolitană de la Mirăuţi”, a afirmat preotul paroh.

Lăcaşul a fost restaurat de Ştefan cel Mare

Biserica lui Petru Muşat şi Alexandru cel Bun a fost restaurată de domnitorul Ştefan cel Mare, care îi adaugă un pridvor deschis, unde a fost înmormântată Evdochia de Kiev, prima soţie a voievodului. Mormântul a fost descoperit în timpul cercetărilor arheologice de la începutul anilor 1990. În acelaşi loc a fost descoperit şi un prunc, semn că moartea tinerei domniţe a survenit în urma unor complicaţii la naştere. „Biserica va fi deschisă până în 1513, apoi urmează o perioadă tulbure din punct de vedere economic. În urma vizitelor făcute de poloni, tătari, a suferit multe stricăciuni. Legenda spune că nici măcar Sfântului Ioan nu-i mai plăcea aici. Există o legendă că Sfântul Ioan fugea noaptea într-un loc destul de îndepărtat, în crângul de la marginea oraşului”, a mai spus preotul Gheorghe Hostiuc. Tot el ne-a spus că sfârşitul secolului XVI, începutul secolului XVII aduce o nouă perioadă luminoasă pentru că se ridică actuala clădire a bisericii.

Habsburgii i-au împins pe suceveni spre catolicism

După pacea de la Karlowitz, nordul Moldovei, teritoriul pe care îl numim Bucovina, a fost înglobat în imperiul Habsburgic. Preotul Hostiuc a precizat că politica de atunci era de atragere a populaţiei spre biserica romano-catolică: „Numai că bucovinenii erau oameni dârji, naţionalişti şi conservatori şi nu s-a reuşit implementarea nici a confesiunii greco-catolice, nici a trecerii masive a populaţiei către romano-catolicism”.

În încercarea lor de a atrage populaţia spre catolicism, habsburgii închid o mare parte din bisericile şi mănăstirile reprezentative, la un moment dat rămânând deschise doar Putna, Voroneţ, Dragomirna şi „Sf. Ioan”. Închiderea lăcaşurilor de cult a dus la degradarea clădirilor. „Există mărturii că Biserica Mirăuţi a fost pusă pe lista demolărilor. Un diriginte de poştă vroia să cumpere clădirea să o dărâme, iar piatra să o folosească pentru construcţia unei locuinţe personale. Aceasta este momentul când comunitatea s-a implicat şi au început demersurile pentru salvarea bisericii. S-a implicat familia boierilor Hurmuzachi. Dumnealor erau înalţi reprezentanţi ai Bucovinei în spaţiul politic de la Viena. Relaţiile lor la Viena erau destul de complexe şi au folosit toată această influenţă pentru salvarea monumentului. S-au obţinut actele de restaurare prin semnătura directă a împăratului Francisc Joseph. Ca un semn de recunoştinţă, tabloul său votiv este pictat în biserică, în oglindă cu cel al ctitorului Petru I Muşat”, a completat părintele Hostiuc.

Înainte să fie salvată, biserica a fost închiriată de armata austriacă şi de nişte negustori care o foloseau drept depozit pentru piei de animale şi pentru cerealele destinate cavaleriei austriece.

De la 1905 până în 1991 nu s-au mai făcut decât mici reparaţii curente la Mirăuţi.

Bani cu ţârâita pentru restaurare

În 1990, lăcaşul se afla într-o stare jalnică. Edificiul era în pericol de prăbuşire după unii specialişti care au recomandat inclusiv încetarea serviciilor liturgice. „Noi am continuat să slujim. Am încercat consolidarea şi sprijinirea zonelor cu probleme şi în felul acesta am continuat slujirea liturgică. Structura de rezistenţă era grav afectată nu numai din cauza viciilor de construcţii, cât şi din cauza alunecărilor de teren din zonă. Existau fisuri care veneau de sub clădire, era vorba despre fracturi ale straturilor de pământ care se transmiteau în construcţie. Ele veneau din lateral, din cele două abside din faţă, de la absida altarului şi se uneau la cupolă”, a spus parohul.

Biserica se află în restaurare şi în ziua de astăzi. Clădirea a fost salvată, dar se lucrează la pictură. Pe unele porţiuni din interior tencuiala este căzută. Pe alte porţiuni se încercă restaurarea picturii, care este un proces migălos şi de durată. Chiar şi aşa, 26 de ani înseamnă foarte mult. O recunoaşte şi arhitectul Viorel Blănaru, colaboratorul Direcţiei pentru Cultură care are în grijă monumentele de patrimoniu, o recunoaşte şi preotul paroh care se îngrijeşte de biserică de 26 de ani.

De vină este Ministerul Culturii care a alocat bani cu ţârâita pentru salvarea primului sediu al Mitropoliei Moldovei. „Dacă finanţările erau mai consistente pe fiecare etapă în parte, probabil că acest interval de timp ar fi putut fi redus. Dacă până în 1990 s-au făcut puţine intervenţii de restaurare a monumentelor istorice, mai ales a celor bisericeşti, după 1990 a fost o adevărată avalanşă a cererilor şi a şantierelor deschise pentru restaurarea multor obiective religioase. Acest fapt a contribuit la alocarea unor sume reduse pe fiecare an în parte”, ne-a spus preotul Hostiuc. El a mai precizat că au fost perioade în care s-a lucrat trei sau patru sau cinci luni într-un an pentru restaurare, restul rămânând în conservare pentru că se depăşeau alocările. Unele etape de restaurare nu au putut fi grăbite pentru că exista riscul producerii unor deteriorări ulterioare. Aspectul a fost confirmat şi de arhitectul Blănaru. Au fost perioade de doi sau chiar trei ani în care nu au fost alocate sumele necesare restaurării. Lucrările tergiversate au dus la distrugerea unor elemente de organizare a şantierului. „Lucrările de restaurare a picturii nu au putut demara decât după stabilizarea clădirii. În aceste condiţii este firesc ca restaurarea să dureze o perioadă îndelungată, dar nu chiar atât de mult. Este anormal ca un obiectiv de cult de importanţa şi faima bisericii să nu fie disponibil la maximă capacitate estetică o atât de lungă perioadă”, a spus Viorel Blănaru.

Numele bisericii se pare că ar proveni de la Mir-oţa (Pacea Tatălui) şi că s-ar numi astfel de la miruirea voievozilor în această putere politică, după cum a scris arhiereul Narcis Creţulescu, într-o notiţă trimisă preotului Simion Florea Marian. Mai aproape de adevăr pare că numele său derivă de la o familie Mirea-Mirăuţi, care ar fi locuit în acest loc, unde este zidită biserica. În 1898 s-a decis restaurarea ei. Biserica a rămas închisă până la începutul anului 1919, când titularul parohiei „Sf. Dumitru“ din Suceava a cerut să fie trecută ca filială a acesteia. Egumenul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou din Suceava” a primit de la Consistoriul arhiepiscopesc un ordin să predea lăcaşul de cult parohului pe durata reparaţiilor. Preluarea bisericii Mirăuţi s-a întins prea mult timp, iar biserica a fost scoasă din Eparhia Bucovinei. Din 1957, sub directa îndrumare a mitropolitul de atunci al Moldovei, Iustin Moisescu, lăcaşul de cult a fost sfinţit ca biserică parohială, avându-l ca paroh pe preotul Gheorghe Coclici, acesta devenind astfel primul paroh al vechii reşedinţe mitropolitane.

Oana ŞLEMCO

„Există mărturii că Biserica Mirăuţi a fost pusă pe lista demolărilor. Un diriginte de poştă vroia să cumpere clădirea să o dărâme, iar piatra să o folosească pentru construcţia unei locuinţe personale” - preotul paroh Gheorghe Hostiuc