Raiul: loc de poveste sau zonă de război?
Dimensiune font:
Imaginea ieşenilor despre Rai e foarte diferită * dacă unii vorbesc despre o grădină, alţii se îndepărtează mult de imaginea clasică * se ajunge la variante precum un fagure, un harem, o navă extraterestră sau chiar… o zonă de război
Viaţa de după moarte e un subiect sensibil nu doar din punct de vedere spiritual, ci şi social. Ideea unui loc de pedeapsă şi a altuia de răsplată apar în multe religii, influenţând, într-un fel sau altul, comportamentul uman. Ce imagine au însă ieşenii despre Rai?
Pentru mulţi, o vizită acolo ar semăna cu una la… Grădina Botanică. „Am avut odată un accident de motocicletă nasol şi am intrat în comă. Mă vedeam pe un câmp cu flori multicolore, copaci înverziţi şi mă simţeam ca la un început de drum. Nu ştiam ce să fac, era linişte şi mă simţeam foarte uşor. Atunci a început să mă mişte cineva, care striga. Nu ştiu dacă am ajuns chiar în Rai sau a fost doar o imagine din mintea mea, dar mi-a rămas în cap de peste un deceniu”, ne-a povestit Marius Geamănu.
Imaginea clasică este însă atacată chiar şi de unii care se declară credincioşi. „Am primit o educaţie religioasă, dar nu cred că totul este atât de simplu. Din ce poveşti citesc prin ziare, văd la televizor, sunt tipare, imagini standard. Budiştii zic că l-au văzut pe Budha în lotus, citind sutrele. Hinduşii l-au văzut pe Krishna şi pe Zeul elefant. Amerindienii l-au văzut pe vulturul Nagual, eternitatea. Musulmanii dau cu nasul peste cele 40 de virgine promise. Ateilor le apare o lumină, pentru că asta poate procesa creierul lor. Totul depinde de cultura în care s-au format”, este de părere studentul Andrei Goşan.
Raiul ca un fagure
Sunt şi persoane care cred că situaţia nu trebuie privită prin prisma unei situaţii generale. „Eu am impresia că Raiul e ca un fagure. Acolo ar trebui să fim fericiţi, nu? Or, fericirea ţine de individ, în viaţă sau după moarte. Unul îşi doreşte să aibă mulţi copii, altul visează să devină superstar ori chirurg plastic. Cineva e mulţumit pur şi simplu să stea pe canapea şi să mănânce toată ziua. Unii se feresc de contacte cu prea mulţi indivizi, altora le sunt necesare băile de mulţime. Mie îmi plac chestiile gotice, prietenul meu e mort după science fiction. Eu mă gândesc la Rai ca la o mulţime de lumi, adunate una lângă alta sau, poate, una peste alta, unde fiecare primeşte ce îşi doreşte”, a comentat Cristina Costache. Tot pragmatic e şi tonetarul Mihai Popescu: „Eu m-aş simţi ca-n Rai dacă aş scăpa de ratele la bancă. Tot plătesc, plătesc şi nu se mai termină! Da, să nu trebuiască să mai îmi număr fiecare leu şi să fac economie din cauza blestematelor ălora de rate, ăsta ar fi Paradisul pentru mine”. Tânăra generaţie are alte probleme. „Bre, dacă există Rai, gagicile, băutura şi iarba sunt acolo la liber! Şi nimeni să te ia la întrebări sau să-ţi dea amendă”, crede Gheorghe S. La polul opus, Ştefan Sorescu a caracterizat Raiul printr-un singur cuvânt – „Iubire”.
Rebelii se îndoiesc
Rebelii contestă ideea de fericire veşnică, fie ea şi în Rai. „Orice ar fi, nu pot să cred că există un loc unde toată lumea e-n extaz! Dacă e un singur individ acolo, va fi măcinat de singurătate. Dacă sunt mai mulţi, inevitabil se vor crea relaţii între ei. Nu mai zic dacă se regăsesc toţi membrii unei familii! Uite, eu şi nevasta. Pe ea ar face-o fericită să dea peste soacră-mea în Rai. Mai e nevoie să spun despre mine, cum ar fi o asemenea întâlnire de gradul trei? Mai ceva ca-n Alien”, a glumit Vasile P.
Dacă nu posibilitatea e pusă sub semnul îndoielii, atunci vin alte întrebări eretice. „Să zicem că, orice ar fi acolo, o grădină minunată, o plajă tropicală sau un harem, toţi sunt în extaz. Nu îi mai dor hemoroizii, nu au grija banilor, pot încerca orice plăcere, orice dorinţă li se împlineşte, stau toată ziua cu fundu-n sus, pocnesc din degete şi le apare tot ce au nevoie... Păi, măi frate, ce să mai faci, la ce să speri, să visezi? Sincer, eu aş muri de plictiseală după prima lună şi m-aş cere voluntar în Iad”, a spus inginerul Corvin Macri.
Povestea vrăjitoarei
Ieşenii care au avut parte de istorii horror merg şi mai departe, enunţând teorii dintre cele mai bizare. „Mereu suntem ameninţaţi cu Iadul, cu flăcările veşnice, cu biciul, că ne ia dracul şi aşa mai departe, dacă nu suntem cuminţi, ascultători. Să nu facem aia, cealaltă... Dacă deja suntem acolo, în Iad? Uitaţi-vă cum e lumea noastră, tot mai îngrozitoare în fiecare zi. Sărăcie, războaie, refugiaţi, crime, foamete, vremea a luat-o razna. Dacă am fost judecaţi pentru păcate pe care nici măcar nu ni le amintim, şi asta e prima parte a pedepsei, să credem că trăim când de fapt suntem ca în filme, nişte morţii vii?”, s-a întrebat profesoara Nela Tunaru.
Pe o altă linie merge liceanul Cătălin V. : „Am auzit, când aveam vreo şapte ani, o babă de la bunici, un fel de vrăjitoare. A spus că după ce mori, nu ajungi în Rai sau Iad, ci într-un fel de câmp. Acolo sunt întotdeauna o fântână, un copac şi un turn. Pot fi diferite flori, după cum era viaţa ta când ai murit. Şi-n copac mereu va fi o pasăre, cel mai des un corb. Dacă pasărea vorbeşte cu tine, ai să trăieşti încă o dată. Am întrebat cum vine asta şi a râs. A spus că am să aflu prima dată când mor şi că ei, ultima oară, corbul i-a spus că-i place mai mult decât înainte. Şi mi-a mai zis că, dacă pot deschide uşa turnului, lucruri mari mă aşteaptă. Între timp, a murit ea, aşa că a aflat prima. Ciudat e că, zilele trecute, am visat turnul ăla că luase foc. Noroc că nu mă sperii uşor”.
Teorii ieşite din tipare
Dacă tot veni vorba despre arhitectură, alţi ieşeni aduc elemente suplimentare. „Eu uneori mă gândesc că Raiul are o poartă, o uşă de care am putea trece toţi, dacă am dori cu adevărat asta. O văd ca pe o uşă de lemn, din acelea ca la casele vechi, boiereşti, cu un ciocănel tot aşa, ca-n filme. Şi dincolo de uşă, toată familia te aşteaptă, toţi cei dragi ţie. Bunica face plăcinte, mama pune masa, tata citeşte ziarul. Toată ideea e să găseşti uşa. Uneori, mai ies la plimbare la sfârşit de săptămână, pe Ştefan cel Mare, şi mă întreb cum ar fi ca uşa aceea să se afle în casa pe lângă care trec. Să bat la ea şi să nu răspundă nimeni. Sau, dimpotrivă, să bat şi să iasă cineva care să mă gonească de acolo”, ne-a povestit pensionara Maria H.
Una dintre cele mai trăsnite teorii o are Alina B.: „Eu cred că toţi suntem, de fapt, urmaşii extratereştrilor care s-au stabilit pe Pământ. Şi nu murim, ci mergem pe planeta lor. Sau măcar pe nava lor, când treaba noastră pe Pământ e terminată. Iar acolo primim răsplata pentru serviciile noastre”.
Cireaşa de pe tort a pus-o Roxana M. „Noi, în familia noastră, vedem lucruri, călătorim, mai ales în vis, pe alte tărâmuri. Raiul e doar un astfel de tărâm. Şi, din ce am văzut în ultima vreme, acolo e chiar mai rău decât la noi! Am tot văzut un război cu mulţi morţi, într-un oraş ca al nostru. Erau trupuri pe străzi, ruine, focuri care ardeau, cratere de la bombardamente, foişoare de veghe cu soldaţi morţi... Semăna, într-un fel, cu ce se întâmplă în Siria, dar nu am înţeles niciodată de ce se luptau de fapt. Erau pe acolo creaturi ciudate şi oameni goliţi de emoţii. Am încercat să vorbesc cu cineva, dar nu mă vedeau, nu mă auzeau. Şi totuşi, o vreme am simţit că-i pot ajuta. Acum mă gândesc că poate au nevoie de o explozie mare, care să pună capăt conflictului, indiferent care ar fi cauza lui. Nici chiar Raiul nu poate fi ajutat cu forţa, nu?”
Printre atâtea teorii şi conflicte, până la urmă, chiar şi în materie de Rai, cea mai bună tactică pare una simplă – văzând şi... făcând. Cristina CZELLER
Raiul ca subiect de bancuri
Raiul e şi subiect de bancuri, deşi mai rare ca acelea despre Iad. Personajele principale sunt fie Sfântul Petru, purtătorul cheilor, fie cuplul originar. „Adam şi Eva se plimbau prin Paradis. Eva întreabă: Adam, mă iubeşti? Adam răbufneşte: Am vreo alternativă?”, sună unul dintre bancuri.
* * *
„Eu m-aş simţi ca-n Rai dacă aş scăpa de ratele la bancă” – tonetar din Iaşi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau