Secretele celui care i-a îmbrăcat pe ştabii Iaşului!
Dimensiune font:
Dacă îl vezi pe stradă, nu îţi atrage cu nimic atenţia. Eugen Parteni, cel care coase şi descoase costumele artiştilor Operei ieşene, nu impune prin statură. Dimpotrivă. Omul seamănă mai degrabă cu Mickey Rooney, simpaticul actor american aflat la mare vogă prin anii `70. În schimb, atunci când vorbeşte, nea Eugen îţi atrage imediat atenţia. Pe de o parte, datorită limbajului colorat şi accentului care trădează originea de moldovean sadea, pe de altă parte, datorită faptului că îi cunoaşte pe aproape toţi ştabii Iaşului. „Doar i-am îmbrăcat pe mulţi”, mărturiseşte acesta, nu fără o oarecare emfază.
Croitor a fost sau mai bine zis, s-a simţit dintotdeauna. „Cred că m-am născut cu acest dar. De mic copil îmi plăcea să cos”, mai spune ieşeanul. Şi-a petrecut adolescenţa urmând cursurile unor şcoli profesionale de profil, după care a luat atelierele de croitorie la rând. „Am furat meserie de la cine am putut. Nu-mi cereţi acum să îi spun pe toţi, nici nu mi-i mai amintesc. Sunt mulţi ani de atunci”.
Preţuit de foştii fotbalişti ai Politehnicii
În schimb, amintirile îi sunt mult mai proaspete atunci când vine vorba de perioada anilor 1980-1990. „M-am specializat în croitorie pentru bărbaţi. Pantaloni, costume, paltoane... Şi retuşuri. Nu duceam lipsă de clienţi. Prin târg s-a dus vestea că într-un atelier din centru este un croitor priceput. Şi uite aşa am început să fiu căutat. Veneau la mine şi oameni de rând, dar şi barosani, colonei de armată, poliţie, avocaţi, doctori. Persoane care purtau costume. Şi mai pretenţioşi, şi mai modeşti”, spune meşterul.
Fire extrem de jovială, Eugen s-a simţit mai în largul său atunci când a fost solicitat de sportivi. „Am cusut pentru Bădia (n.r. – fosta legendă a Politehnicii, Mircea Ursu) şi Romilă. Mihai, că ăsta era mai cunoscut decât frate-su. Odată a venit la mine şi Costea, extrema Politehnicii, ştii, ăla din Călăraşi. Mare belea de om. Lui Stăncioiu i-am făcut o pereche de pantaloni. Niciodată nu le-am cerut o sumă anume. Au dat fiecare cât au considerat. Am fost mulţumit, iar ceea ce este şi mai important, ei au fost mulţumiţi de felul cum am lucrat”, îşi aminteşte interlocutorul nostru. După fotbalişti, au urmat rugbyştii Politehnicii. „Cu ăştia te urcai pe scaune ca să-i măsori. Erau ditamai oamenii”, mai spune croitorul.
Două costume. Fără obligaţii
Revoluţia l-a prins tot cu metrul de croitorie după gât şi cu piciorul pe pedala maşinii de cusut. Nici în privinţa clientelei nu a fost vorba de schimbări majore, întrucât nea Eugen a fost căutat în continuare de oameni importanţi. Unul dintre aceştia este Constantin Simirad, fostul primar al Iaşului. „Lucram în Cantemir, pe atunci. Conu` Costică auzise de atelierul nostru. A intrat pe uşă şi a zis că vrea un croitor care să-i lucreze fără obligaţii. Adică doar să-i plătească şi nu care cumva să-i ceară ulterior vreo favoare pe care ar fi putut-o întoarce datorită funcţiei. A intrat pe mâna mea. Era pontos, vorbea tot timpul. I-am făcut două costume, unul gri şi altul închis la culoare, de care a fost mulţumit. A plătit, parcă vreo patru milioane în total”, îşi aminteşte Eugen Parteni.
Un alt client important a fost şi Cristian Adomniţei, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi: „Era pe timpul când lucra la Ministerul Educaţiei. Domnule, diferenţă mare faţă de Simirad... Sobru şi tăcut. Nu făcea nicio poantă. Venea la probă şi atât”.
Omul din spatele scenei
Dacă îl întrebi pe nea Eugen cu ce se mândreşte, acesta îţi va spune că este croitor la Opera din Iaşi. A venit aici în urmă cu trei ani, când a auzit că artiştii sunt în căutarea unui meseriaş cu ac şi aţă. Se consideră, pe bună dreptate, o piesă poate nu importantă, dar extrem de utilă din instituţie şi de aceea intră în dispute cu cei care-l necăjesc minimalizându-i munca. „Este muncă, nu glumă. Facem ţinute, costume, decoruri, durează şi săptămâni bune până termini treaba. Se probează pe solişti, se fac corecturi, se cheamă din nou la probă poate de două-trei ori, depinde de la caz la caz, depinde de gradul de complexitate al costumului respectiv, de epoca respectivă”, ne spune croitorul.
Opera Română din Iaşi a avut în permanenţă croitori pricepuţi. Florin Lăpuşneanu este cel care, înainte de 2001, a făcut costumele pentru reprezentaţiile din „Cenuşăreasa”, „Flautul fermecat”, „Aida”, „Samson şi Dalila”, „Traviata”, „Văduva vesela, „Sânge vienez”. Pentru fiecare dintre acestea a cusut, în medie, cam 60 de costume. A fost creatorul din umbră a veşmintelor pentru două premiere mondiale: „La rascruce de vânturi" şi „Enrico a Canossa". Rodica Ieşeanu este un alt nume renumit printre critorii Operei. Ani la rând, a lucrat costume cu specific unguresc, nemţesc, japonez etc, la care a trebuit să respecte o mulţime de reguli.
A dat mâna cu Cioloş. La Bucureşti, locul plin de rechini!
De curând, Eugen s-a întors de la Bucureşti, unde artiştii ieşeni au fost invitaţi să susţină câteva spectacole. Spune că, pe drum, a fost responsabil cu buna-dispoziţie: „Am văzut pe malurile Siretului oameni care pescuiau. Am spus că pescuiesc rechini. După care m-am corectat şi le-am spus celor din autocar că rechinii se găsesc doar la Bucureşti”. În Capitală, a rămas uimit de grandoarea Operei Române şi de faptul că, spre deosebire de Iaşi, aici lucrează la croitorie şi câte 3-4 angajaţi. Însă, ceea ce l-a bucurat cel mai mult a fost vizita premierului Dacian Cioloş la unul dintre spectacolele cu „Văduva Veselă”. „A venit printre noi, a dat mâna cu maşiniştii, cu aproape tot personalul din culise. Avea doi body-guarzi după el, dar mi-a plăcut că s-a amestecat cu noi, oamenii de rând. E mărunţel, la televizor pare mai înalt. Mi-a plăcut de el”, recunoaşte croitorul.
La Operă, rareori costumele sunt refolosite şi nu se face croitorie pe bază de tipare. Totul este unic, chiar dacă sunt folosiţi uneori şi câte 15 metri de material la o rochie
Mare amator de... asiatice!
Despre munca sa de zi cu zi, Eugen spune că este bună. Lucrează în atelier alături de mai multe colege. Artiştii vin la probe, însă sunt situaţii când este chemat de regizor pe scenă pentru anumite ajustări ale costumelor. Nu are preferinţe în ceea ce priveşte materialele, de altfel nu are atribuţii în ceea ce priveşte achiziţia stofelor care compun costumele. Îţi aminteşte că „Indiiile galante” a fost unul dintre spectacolele care l-au solicitat cel mai mult şi că a avut odată mari bătăi de cap cu realizarea unui frac. Vorbeşte foarte frumos despre toţi artiştii, pe care îi consideră nişte zei. Nu uită nici de balerinele venite din Japonia. „Sunt extrem de finuţe. La început nu ştiau o iotă româneşte, acum au început să o rupă. E reconfortant atunci când vin la probe”, mai spune meşterul.
Mândru de munca sa. Şi de familie!
Ş în plan personal, Eugen se consideră o persoană împlinită. Are doi băieţi mari, de care este extrem de mândru, întrucât ambii au urmat facultăţi, unul dintre ei chiar două. Când nu este solicitat la Operă, îşi petrece timpul în cartier, la o bere şi o partidă de table cu prietenii. Nu refuză pe nimeni atunci când este solicitat pentru o scurtare de pantaloni sau un tiv, evident, dacă timpul i-o permite. La fel stau lucrurile şi atunci când i se cere să se uite la o maşină Singer. Nimic din toate acestea nu trădează faptul că este omul fără de care spectacolele de operă sau de teatru nu ar putea avea loc sau că pe mâna sa au încăput foşti primari sau mari sportivi. „Când ne mai întâlnim, îţi povestesc eu mai multe”, promite Eugen Parteni. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau