Tinereţe... ca la 98 de ani!

* s-a născut şi s-a măritat în Basarabia, a trecut Prutul în România, a prins război şi foamete, şi-a ajuns în vremuri de „boierie” * a împlinit deja 98 de ani, dar nu se opreşte din muncă * munca o păstrează în viaţă, dar îi menţine şi agerimea minţii, puterea trupului şi bucuria fiecărei zile

Am ajuns în faţa porţii. Mai încolo, lângă gard, tronează un bolovan uriaş. Curiozitatea mă împinge să mă caţăr pe el şi să privesc în grădină. O grădină mare şi muncită, în care fiecare răsad este aliniat, parcă, la milimetru. Sprâncenele mi se arcuiesc într-o uimire totală, când o zăresc pe ea – aplecată, în unghi perfect, cu spatele sănătos şi cu capul până în pământ. Culege fir cu fir, iar legăturile de verdeaţă pe care le prinde în aţă de papiotă devin adevărate bijuterii. Mă crucesc, vorbesc tare şi pozez, dar ea e acolo, în lumea ei. Nimic nu pare s-o deranjeze din raiul acela în care se află.

„M-am obişnuit cu munca”

Bunica Axenia are aproape un veac şi, dacă n-ar exista iarna, ar trăi, garantat – două. Căci entuziasmul îi învie în fiecare primăvară şi nimic n-o poate opri din muncă. O muncă deloc uşoară şi foarte migăloasă – plus un drum ce se opreşte, mereu, la piaţă. Acolo unde îşi vinde marfa şi de unde adună un bănuţ pentru zile negre.
Când o întrebi ce făcea în copilărie, îţi povesteşte despre pământul părinţilor. Încă de atunci s-a apucat de grădinărit şi timpul s-a oprit, parcă, în loc. „M-am obişnuit cu munca, şi muncesc şi în ziua de astăzi”, spune mândră, bunica. Însă el, timpul, ştie că nu-i doar o clipire de gene. Căci multe s-au petrecut în viaţa femeii, din ianuarie 1915 şi până acum.
S-a căsătorit la 18 ani şi, alături de bărbatul ei, tâmplar, şi-a făcut casă mare şi frumoasă. O casă pe celălalt mal al Prutului, la Sculeni. „Pe atunci îmi plăcea mult dansul. Cum săream eu la dans nu mai sărea nimenea! Dar, când m-am măritat, soţului meu nu prea-i plăcea zburdălnicia şi mă cam ţinea din scurt. Zic, iaca, ce-am făcut eu. M-am măritat ca să am lărgime, ca să nu fiu ca la părinţi, dar e mai rău!”, zâmbeşte, amintindu-şi de tristeţile tinereţii.

Viaţă reluată de la zero

Însă, acesta a fost răul cel mai mic. „A început colectivizarea şi ne-au luat totul - şi cal şi boronă şi plug şi tot. Statul ne-a lăsat aşa, ca degetul, fără nimic. Şi, când a venit războiul, bărbatul meu n-a mai vrut să steie sub regimul rusesc. Eu nu voiam să plec din casă, dar el nu s-a îndurat de mine. Se gândea la copii. Şi zicea, măi femeie, hai cu mine! Am să mor eu, o să muriţi şi voi, dacă am să trăiesc eu, o să trăiţi şi voi!”.
Despre aventurile venirii în România s-ar putea scrie o carte. Căci nu a fost deloc uşor ca, doi tineri să treacă Prutul cu doi cai, cu doi copii, cu doi saci de mălai şi cu două oale. Evadarea a fost pregătită pas cu pas şi nimic nu a fost trecut cu vederea. Până şi numele au fost schimbate, iar viaţa s-a reluat de la zero. Aşa se face că, Axenia Straticiuc a devenit Sofia Străescu. Iar soţul ei, din tâmplar basarabean, s-a prezentat ca fiind pădurar. „Era singura şansă de a obţine serviciu şi de a primi şi casă de locuit. Căci locuinţa era cea mai mare problemă, mai ales că aveam deja o fată şi un băiat. Apoi, bărbatul a mai făcut şcoală, a învăţat şi l-au avansat, de la pădurar la brigadier şi, după aceea am mai scăpat şi noi de griji”.

Loboda sălbatică, deliciu în timpul foametei

Însă, de război şi de foamete n-au scăpat nici aici. N-a fost uşor cât timp bărbatul i-a fost plecat. Stătea cu cei mici într-o casă din Golăeşti, la pădure. A avut asigurată o tonă de cartofi, dar seceta a făcut să nu iasă nimic. Avea, în schimb, grăunţe, din care făcea făină şi, apoi, mămăligă. „Şi, iaca, mâncam ce puteam. Borş făceam din lobodă din aceea, sălbatică. Şi-am trecut şi peste asta”, oftează femeia, scuturându-se, parcă, de amintiri. Când cei trei copii ai familiei au crescut, pentru a le oferi condiţii mai bune de studiu, părinţii au vândut animalele şi au cumpărat casă în Iaşi. De atunci, n-a mai plecat nicăieri. Iaşul îi e casă şi viaţă.

Bunica Axenia trăieşte dintr-o pensie de 530 de lei şi din bănuţii făcuţi în piaţă. E mulţumită cu traiul ei.

În comparaţie cu acele timpuri, vremurile de astăzi sunt... „boierie”. Aşa le caracterizează bunica Axenia. Boierie i-ar putea fi şi traiul, la cei peste 98 de ani. Dar, ea nu se poate opri din muncă. Nici nu vrea. A fost angajată la o seră de flori şi acum munceşte, încă – de plăcere. O deranjează, însă, lipsa de respect pe care o arată alţii muncii. „La piaţă vine câte unul şi se borfăie în marfa ta, nici măcar nu cumpără şi pleacă. Ei, dar ştiu ei necazurile? Ştiu cum se face planta aceea? La prăşit şi la plivit n-ar pune mâna, dar ştiu ce-i bun şi de borfăit pot”, se aprinde, un pic, Sofia Străescu – după numele ei din acte.

Oamenii şi afacerile

Apoi, se domoleşte, pentru că ştie că nici traiul lor nu e chiar roz. Chiar dacă nu muncesc la câmp şi câştigă banul mai uşor. Vor mai reuşi ei, oare – şi noi! - să mai ajungem la vârsta bunicii? Nici măcar ea nu ne dă prea multe şanse... „Nu mai trăiesc oamenii atât... Au şi ei necazuri. Afacerile te consumă. Sunt veşnic încordaţi cu mintea şi cu de toate şi de asta nu trăiesc. Prea se forţează cu afacerile!”. Seriozitatea şi luciditatea femeii copleşesc. Iar puterea ei de muncă ar trebui să ne plece frunţile până la pământ! Dar... noi nu ne putem pleca mereu... pentru că ne doare spatele! Şi-avem tot felul de slăbiciuni şi de boli. Le are şi ea... numai că nu le mai bagă în seamă. „M-am şi îmbolnăvit şi eu, am vreo trei operaţii şi n-am murit. Moartea o să fie leacul meu. Până atunci, iau pastile zilnic, merg aşa şi nu prea dau atenţie. De stat nu pot să stau”.

Temele de actualitate şi, mai ales, de politică, nu o pasionează. „Pe mine Dumnezeu Sfântul mă ţine. El mă ajută. Eu la Dânsul mă rog. Numai pe El îl am şi pe Maica Domnului”.

Nu aşteaptă moartea, dar nici nu se teme de ea. Ştie că dincolo e Viaţa şi atunci are garanţia că traiul ei este fără de sfârşit. Lumea glumeşte, în jur – şi toţi o văd sărbătorind 100 de ani întregi. Ea nu glumeşte. Căci nu vrea să se abată de la planul lui Dumnezeu. „De azi pe mâine nu ştiu dacă ajung. Dimineaţa, la 6 mă trezesc. Mă uit pe geam şi văd că e ziuă. Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns şi ziua de azi. Numai Dumnezeu te ajută cu toate. Altcineva nu poate să te ajute”, povesteşte bunica Axenia, şi-şi face cruce.
Are chipul senin şi frumos, mâinile aspre, dar blânde, privirea încă ageră. Nu poate să bage aţa în ac fără ochelari dar, în rest, se descurcă. Auzul a cam lăsat-o, dar nici de asta nu se plânge. Se simte bine în liniştea ei. Mintea îi e ageră şi nici trupul nu şi-a pierdut din vioiciune. Pentru asta e fericită.
După ce-a răspuns, cuminte, la întrebări, s-a retras, apoi, în grădina ei. Se făcuse seară deja şi trebuia să termine de adunat verdeţurile din planul de vânzare de mâine, pentru Piaţa Chirilă. A râs din toată inima şi şi-a coborât, din nou, spatele şi capul până la mult iubitele plante. Ca într-o închinare spre Dumnezeu şi spre pământul care o hrăneşte. (Anda Pintilie)

***
Modestie de bunică
Am întrebat-o pe bunica Axenia ce ar trebui să învăţăm noi, cei mai tineri, de la ea. Şi-a răspuns...: „Mamă, dumneavoastră ştiţi mai multe decât mine. Citiţi cărţi. Aveţi şi alte surse de informaţie, mai moderne. Trebuie să vezi şi în funcţie de lume, să te orientezi cum trebuie să mergi, să vorbeşti, să faci ceva. E bine ca tinerii să meargă pe drum drept, să facă fapte bune. Dacă nu vor, să nu facă bine – dar, să nu facă nici rău”.

***
Tot mai am câte ceva de învăţat de la mama!
„Mama are un spirit extraordinar. De obicei, bătrânii se înrăiesc, sunt dificili. Ea şi-a păstrat mintea limpede – dar şi credinţa şi normalitatea. Eu, şi la vârsta asta, tot mai am câte ceva de învăţat de la ea. Vin uneori obosită, stresată, agitată de la serviciu, vorbesc jumătate de oră cu ea şi deja sunt alt om”, povesteşte Maria Rusu, al treilea copil din familie, care s-a născut în România. În total, Axenia Straticiuc – sau Sofia Strătescu, după actualul nume – are trei copii, cinci nepoţi şi patru strănepoţi. Şi grădina ei veşnic verde!

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK