3.400.000 de euro: miza imobiliară de la Spitalul „Elena Doamna” EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 29-01-2015 00:36

Spitalul „Elena Doamna” are în dotare 8.517 mp din care 3.200 mp suprafaţă construită * unitatea medicală ar mai rămâne cu doar cu 178 de mp dacă Fundaţia Caritatea care reprezintă comunitatea evreiască câştigă procesul de revendicare intentat din anul 2003 * unitatea medicală a fost privată de investiţii din cauza procesului de intabularea 

Situaţia juridică incertă a Spitalului „Elena Doamna”, care trenează de mai bine de zece ani, i-a determinat pe şefii autorităţii judeţene să ia o decizie radicală în ce priveşte viitorul acestei unităţii sanitare. Conform declaraţiilor recente făcute de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, unitatea ar urma să se desfiinţeze, urmând ca aceasta să fie împărţită între Spitalul „Cuza Vodă” şi viitorul Spital Regional de Urgenţe.

Conform declaraţiilor şefului CJ, activitatea medicală de la „Elena Doamna” nu se va mai desfăşura în spaţiul actual, căutându-se soluţii pentru transferul activităţii medicale în alte locaţii, cu respectarea circuitelor medicale. „Spitalul Elena Doamna reprezintă o rană deschisă pentru noi, însă ea se va rezolva când se va deschide Spitalul Regional de Urgenţe. Activitatea de la Spitalul Elena Doamna se va muta fie în Spitalul Regional de Urgenţe, fie la Spitalul Cuza Vodă, în clădirea pe care intenţionăm să o construim anul acesta, însă, cu certitudine, nu va mai rămâne în spaţiul pe care îl are unitatea astăzi”, a precizat Cristian Adomniţei.

Odată ce acest plan ar urma să fie pus în aplicare, rămâne întrebarea care este interesul şi cine urmăreşte terenurile de sub unitatea sanitară, în condiţiile în care, nici până astăzi, nu este stabilit cine este proprietarul.

Spitalul este revendicat din 2003


În anul 2003, Fundaţia Caritatea, care se ocupă de revendicarea proprietăţilor comunităţii evreieşti din România a făcut o notificare de revendicare către CJ Iaşi, (cu numărul de înregistrare 1442/4 februarie 2003), aceasta fiind înregistrată şi la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, aflată în subordinea Guvernului. În cererea de retrocedare este menţionat faptul că în actualul sediu al Spitalului „Elena Doamna” a funcţionat, până în anul 1948, Spitalul Israelit. Fundaţia Caritatea a fost fondată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, împreună cu Organizaţia Mondială Evreiască, pentru restituirea bunurilor, ca o instituţie permanentă de conservare, administrare şi valorificare a patrimoniului cultural şi spiritual al evreilor din România. „La expirarea celor două termene acordate de legiuitor pentru depunerea cererilor de retrocedare 2 martie 2003, respectiv 25 ianuarie 2006, Fundaţia Caritatea a depus un număr de 1.980 cereri distincte de revendicare, din care s-au soluţionat 60%”, se precizează într-un comunicat publicat pe site-ul fundaţiei. În cadrul unor luări de poziţie mai vechi, reprezentanţii comunităţii evreieşti ieşene lasă se înţeleagă totuşi că nu doresc decât recunoaşterea dreptului de proprietate. „Noi nu dorim decât să se recunoască dreptul de proprietate asupra clădirii şi suntem de acord că maternitatea să funcţioneze în continuare în spaţiul în care se află”, precizau la vremea respectivă liderii comunităţii evreieşti din Iaşi.

Situaţia juridică a privat spitalul de investiţii


Situaţia juridică încâlcită a unităţii sanitare nu le-a permis şefiilor CJ să facă investiţii majore de consolidare a clădirilor de la Spitalul „Elena Doamna”. Conform legii, cererea de retrocedare din 2003 a blocat investiţiile de la acest spital, precum şi accesul la orice fel de fonduri structurale. „Situaţia juridică a spitalului este incertă, legea nu ne permite să efectuăm investiţii privind reparaţii capitale doar întreţineri curente”, a precizat Marius Pârciu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Iaşi.

http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/sanatate/exorcizarea-cardului-de-sanatate-a-card-citit-invers-inseamna-draca--192095.html

Terenurile clădirii au fost intabulate în 2012


Situaţia juridică se complică şi mai mult după ce, din anul 2012, fostul manager al spitalului, dr. Emil Anton, a obţinut intabularea terenurilor spitalului. În consecinţă, comunitatea evreiască care a revendicat spitalul poate fi, cel mult, despăgubită din punct de vedere financiar.

„Clădirea şi terenul de la Maternitatea Elena Doamna au fost intabulate, iar cei care o revendicat nu mai pot primi imobilul în natură dacă vor avea câştig de cauza în instanţă. Am putut să intabulăm clădirea, pentru că nu există o hotărâre judecătorească definitivă”, a precizat Emil Anton, fostul manager al unităţii în perioada 2012-septembrie 2014. Noul manager al Spitalului „Elena Doamna” nu ştie nimic de planurile Consiliului judeţean Iaşi, ca autoritate tutelară.

Nu mi s-au adus la cunoştinţă astfel de decizii. Noi avem un act de intabulare obţinut legal, prin care se arată clar că proprietar este Consiliul Judeţean. Până când planurile de mutare a spitalului vor deveni realitate, eu voi continua activitatea pentru ca pacientul să beneficieze de servicii medicale de calitate”, a precizat dr. Cristina Dobre, actualul manager al Spitalului Elena Doamna. Specialiştii în drept susţin însă că intabularea terenurilor nu schimbă cu mult situaţia juridică incertă, comunitatea evreiască putând ataca în instanţă acest document. Cristina MIHĂILĂ

400 EURO/mp
La acest preţ sunt vândute terenurile în apropierea Spitalului „Elena Doamna”, conform anunţurilor postate de agenţiile imobiliare. Aceasta înseamnă că, pe cei 8.517 mp ai spitalului, s-ar putea obţine peste 3,4 milioane de euro!

* * *
8.517 MP
Aceasta este suprafaţa de teren deţinută la acest moment de Spitalul „Elena Doamna” , din care 3.200 mp reprezintă suprafaţă construită

* * *

Singura clădire care nu ar putea fi revendicată este Centrul de Planning Familial, cu o suprafaţă de 178 mp

* * *
„Clădirea şi terenul de la Maternitatea Elena Doamna au fost intabulate, iar cei care o revendică nu mai pot primi imobilul în natură, dacă vor avea câştig de cauza în instanţă” - Emil Anton, fostul manager al Spitalul „Elena Doamna”
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei