A căzut de la înălţime în timpul serviciului
Dimensiune font:
Un bărbat de 50 de ani a căzut ieri de la înălţime în zona CUG, în timp ce efectua nişte lucrări. Muncitorul s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind mai multe traumatisme. La faţa locului a intervenit un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi şi, după ce l-au stabilizat, l-au transportat la spital. Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Iaşi, Nicolai Pralea, bărbatul emana halenă alcoolică, şi, cel mai probabil, consumul de alcool a contribuit la căzătură. „Bărbatul de 50 de ani era policontuzionat prin cădere de la înălţime, cu otoragie stânga şi halenă etilică. După acordarea asistenţei medicale de urgenţă, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Sf. Spiridon”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Iaşi, Nicolai Pralea. Starea bărbatului era stabilă, însă nu se ştiau circumstanţele în care s-a produs accidentul de muncă. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau