„Dacă nu ni se rezolvă problemele, intrăm în GREVĂ GENERALĂ!“

default

Dimensiune font:

| 11-04-2018 05:45

Angajaţii Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi au ieşit ieri, din nou, la protest * asta, după ce au constatat că, odată cu modificarea Legii salarizării, sporurile le-au fost tăiate drastic, rămânând cu mult mai puţini bani * aceştia au spus că vor continua protestele cu pichetarea Prefecturii şi că vor intra şi în grevă generală, dacă nu se rezolvă problema

Aproximativ 100 de angajaţi ai Spitalului de Pneumoftiziologie din Iaşi au ieşit ieri dimineaţă din nou la protest, după ce au constatat că le-au fost diminuate în mod considerabil veniturile, după schimbarea Legii salarizării şi tăierea sporurilor de care beneficiau până acum.

Am ieşit să protestăm din nou şi o vom face şi în zilele următoare, până când ni se vor soluţiona problemele. Nu este normal să te trezeşti fără 1.370 de lei tăiaţi din venituri. Guvernanţii au spus că au majorat salariile, dar au... «uitat» să spună că au diminuat veniturile, prin tăierea sporurilor de care beneficiam până acum. Nu este o situaţie normală. Joi sau vineri vom picheta Prefectura Judeţului Iaşi, iar, dacă nu vom găsi înţelegere, vom intra în curând în grevă generală“, a declarat ieri Victorela Vieriu, liderul sindical din cadrul unităţii medicale ieşene.

Potrivit acesteia, liderii Sindicatului Sanitas au programat o discuţie cu şeful Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, instituţie în subordinea căreia se află spitalul.

Vom discuta

Pe de altă parte, şeful CJ Iaşi spune că va încerca să găsească o soluţie în zilele următoare. „La Pneumo este o situaţie aparte, e adevărat, pentru că unii angajaţi de acolo aveau sporuri ce depăşeau 100% din salariu. Ne vom întâlni la finalul săptămânii, probabil vineri, pentru a găsi o soluţie împreună. Legea a fost modificată de Guvern, iar Ministerul Sănătăţii este ordonatorul principal de credite. Totodată, sunt şi angajaţi cărora le-au crescut salariile, dar care nu ies să spună acest lucru“, a precizat ieri Maricel Popa.

Acesta a adăugat că, dacă ar fi să crească bugetul Spitalului de Pneumoftiziologie, ar trebui să ia bani din bugetul altei unităţi medicale din Iaşi, fapt care ar genera aceeaşi problemă, dar în cadrul altei instituţii.

Am comparat venitul unui medic în aprilie 2017 cu venitul aceluiaşi medic în aprilie 2018. De la 7.000 de lei, salariul a ajuns la 14.000 de lei. Ca să iei în România un salariu de aproape 4.000 de euro, eu zic că nu e de aici, de acolo. Adică e un salariu bun. Din ce am văzut eu, unii făceau gărzi doar sâmbătă şi duminica, tocmai pentru a avea venituri mai mari. Sigur, acum, la Pneumo protestează asistenţii medicali, infirmierii şi brancardierii, dar măsura de creştere a lefurilor medicilor a fost decisă la nivel macro, la nivel naţional, tocmai pentru a stopa exodul lor în străinătate“, a subliniat şeful CJ Iaşi.

Acesta a mai susţinut că, în 2017, CJ Iaşi a investit în total peste 20 de milioane de euro în unităţile medicale din judeţ, lucru care nu s-a mai întâmplat până acum şi că instituţia a rezolvat multe dintre problemele administrative pe care Spitalul de Pneumoftiziologie le avea.

Noi am dat peste 20 de milioane de euro pentru aparatură, plata utilităţilor şi modernizarea unităţilor medicale în cursul anului 2017. La Pneumo am plătit utilităţile, am investit, dar sunt anumite lucruri care nu ţin de noi. Vom vedea ce soluţii putem găsi“, a încheiat şeful CJ Iaşi. Ciprian NEDELCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei