„Mecca” neurochirurgiei internaţionale este prezentă la Iaşi

default

Dimensiune font:

| 27-03-2015 06:00

Greii neurochirurgiei internaţionale au participat ieri, la Iaşi, la Simpozionul şi Cursul de Neuronavigaţie şi Neuroendoscopie * participanţii străini au avut numai cuvinte de laudă la adresă performanţelor înregistrate de specialiştii ieşeni 

Peste 150 de specialiştii în neurochirurgie în ţară şi străinătate au participat, ieri, la deschiderea lucrărilor celei de-a doua ediţii a Simpozionului şi Cursului de Neuronavigaţie şi Neuroendoscopie. Evenimentul, care se va încheia mâine, 28 martie, este organizat de Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, împreună cu Federaţia Mondială a Societăţilor de Neuroghirurgie, Institutul Internaţional de Neuroştiinţe din Hanovra şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi. În acest an, manifestarea reuneşte medici neurochirurgi cu diverse trepte de experienţă din Germania, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Rusia, Irak, Arabia Saudită şi România. La eveniment au participat nume grele din domeniul neurochirurgie internaţionale printre care prof. dr. Amir Samii, prof. dr Arya Nabavi, şi prof. dr. Vicenzo Paterno. de la Institutul Internaţional de Neuroştiinţe din Hanovra. care au aterizat la Iaşi cu avionul privat al instituţiei, precum şi renumitul neurochirurg român Alexandru Vlad Ciurea, de la Universitatea de Medicină Carol Davila din Bucureşti. „Avem alături adevărate somităţi din domeniul neurochirurgiei. Nu este întâmplătoare această întâlnire la Iaşi, în privinţa tehnicilor de vârf în neurochirurgie precum neuronavigaţia şi neuroendoscopia, precum şi monitorizarea intra-operatorie, pentru că toate sunt în practica curentă a Spitalului de Neurochirurgie. Discuţiile care au loc aici nu fac decât să poziţioneze spitalul pe harta europeană a training-ului neurochirurgical în cadrul Societăţii Europene de Neurochirurgie”, a precizat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului. Acesta susţine că neurochirurgia ieşeană a ajuns la nivel european. „Colegii noştri din Hanovra au fost surprinşi să vadă că folosim aceleaşi tehnici, că avem în dotare aparatura medicală utilizată la nivel internaţional. Considerăm că perfecţionarea continuă a personalului medical va poziţiona spitalul şi mai sus decât este în prezent”, a mai subliniat dr. Lucian Eva.

Simpozion inedit la Spitalul de Neurochirurgie

Spitalul de Neurochirurgie dispune de două sistem de neuronavigaţie, un dispozitiv de neuroendoscopie şi de un microscop operator ultramodern, care îi ajută pe neurochirurgi ca intervenţiile pe creier să fie de înaltă precizie. Cuvinte de laudă a avut şi renumitul neurochirurg Vlad Ciurea. „Echipa de neurochirurgi de la Hanovra este un fel Mecca a neurochirurgiei internaţionale, având cea mai formidabilă tehnologie. Am reuşit să conving echipa de la Hanovra să ajungă la Iaşi într-un serviciu de neurochirurgie performant, care în momentul de faţă reprezintă un stindard în domeniu în România”, a declarat pentru cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea.
Printre temele abordate de specialiştii străini s-au numărat şi tehnicile neurochirurgicale pediatrice. „Mă bucur că pe lângă subiectele despre tehnologie, a fost selectată pentru această întâlnire şi neurochirurgia pediatrică. Iar acesta este un subiect de obicei ignorat, peste tot în lume. Într-un departament de neurochirurgie poate există o singură persoană care mai fură din această specialitate, dar dacă luam în considerare că populaţia pediatrică este un număr semnificativ în societatea românească - din câte am înţeles e vorba de o treime în România, noi trebuie să fim conştienţi de faptul că dacă nu tratăm aceşti pacienţi, din timp şi în mod adecvat, atunci aceşti pacienţi riscă să rămână cu dizabilităţi de-a lungul vieţii”, a declarat prof. dr. dr Amir Samii, coordonatorul Institutul Internaţional de Neuroştiinţe din Hanovra. Cristina MIHĂILĂ 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei