A venit decizia de acreditare pentru transplant medular
Dimensiune font:
Pacienţii din regiunea Moldovei vor putea în curând să beneficieze de transplant medular la Iaşi, la Institutul Regional de Oncologie după ce, în sfârşit, centrul a fost acreditat. Acest lucru era aşteptat de multă vreme, în condiţiile în care lucrările au fost finalizate de aproximativ un an. În urma vizitei celor de la Agenţia Naţională de Transplant, ce a avut loc pe 26 iunie, s-a stabilit că centrul ieşean împlineşte toate normele pentru a fi acreditat. „Prin emiterea Deciziei nr. 3/4.07.2017, Institutul Regional de Oncologie Iaşi este acreditat pentru desfăşurarea activităţii de transplant de celule stem hematopoietice. Urmează ca Agenţia Naţională de Transplant să facă demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru modificarea sau completarea Ordinului nr. 377/2017 privind normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, în vederea includerii Institutului Regional de Oncologie Iaşi ca unitate sanitară acreditată în care se poate efectua transplant de celule stem hematopoietice”, a transmis ec. Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie Iaşi.
Transplantul medular se efectuează în cazul afecţiunilor maligne ale sângelui, cum sunt leucemiile, dar se intervine şi în anumite cazuri de talasemii. Până acum, astfel de intervenţii erau realizate doar la Institutul Fundeni şi Spitalul Colţea din Bucureşti, la Spitalul din Timişoara şi la cel din Târgu Mureş. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau