A vrut să-şi ia zilele cu un pumn de paracetamol
Dimensiune font:
Un ieşean a încercat să-şi pună capăt zilelor înghiţind 40 de comprimate de paracetamol. Bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost preluat de o ambulanţă, fiind internat la Spitalul „Sf. Spiridon”, unde a fost diagnosticat cu intoxicaţie medicamentoasă. Acesta a fost internat la Clinica de Toxicologie, medicii susţinând că pacientul a fost găsit la timp, reuşind astfel să-i salveze viaţa. „Medicamentele ingerate nu au avut timp să-şi facă efectul, astfel că au fost evitate complicaţiile de natură hepatică şi renală”, a precizat dr. Gabriel Perianu, purtătorul de cuvânt al spitalului. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau