Ajutor nesperat pentru familiile bolnavilor cu afecţiuni psihice
Dimensiune font:
De la începutul anului, 100 de persoane au fost diagnosticate cu demenţă în urma vizitelor efectuate de medicii din cadrul echipelor mobile de la Spitalul „Socola” la domiciliul bolnavilor. Disperaţi că nu ştiu cum să se descurce cu pacienţii în stadii avansate de boală, membrii familiilor solicită sprijinul echipelor mobile. „Aproximativ 80 la sută din cazurile la care am fost prezentau demenţă în diverse stadii, moderat sau sever, de tip tulburări de comportament şi delirant halucinator. Sunt pacienţi care refuzau să fie duşi la medic şi din acest motiv s-au deplasat echipele mobile”, a precizat dr. Mihaela Miron, membru al echipei mobile de la Spitalul de Psihiatrie „Socola”. Potrivit medicilor, membrii familiei le cer ajutorul abia când încep să se teamă pentru viaţa lor. „Suntem solicitaţi atât în mediul rural, cât şi urban, de familii care au un membru cu afecţiuni psihice. Situaţia se îmbunătăţeşte considerabil atunci când pacientul primeşte tratamentul, iar familia este instruită cum să procedeze în astfel de cazuri”, a mai subliniat dr. Miron. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau