Ambulatoriul de la Neuro, modernizat cu fonduri europene
Dimensiune font:
Prin acest ambulatoriu se doreşte creşterea numărului de consultaţii din ambulatoriu cu 20%, dar şi reducerea duratei de spitalizare *au fost reabilitate şi dotate şi şapte cabinete medicale cu aparatură medicală performantă
După trei ani de lucrări, la Spitalul de Neurochirurgie „Prof. dr. Nicolae Oblu”, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Judeţean Iaşi, s-a finalizat amenajarea Ambulatoriului integrat, investiţie realizabilă prin intermediul unui proiect cu finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, dar şi de la Guvernul României. „Acesta este al doilea ambulatoriu reabilitat al unui spital din subordinea noastră, primul fiind Maternitatea Cuza Vodă. Consiliul Judeţean a alocat fonduri importante pentru refacere şi reabilitare, prin intermediul cărora sperăm să se vadă rezultate pe viitor”, a declarat Victorel Lupu, preşedintele interimar al CJ Iaşi.
Reprezentanţii unităţii medicale spun că se aşteaptă la o creştere cu 20% a numărului de consultaţii în ambulatoriu, prin scăderea numărului de pacienţi redirecţionaţi către alte spitale, din al doilea an de la finalizarea implementării proiectului, dar şi reducerea cu 30% a duratei de spitalizare prin modernizarea serviciilor medicale din cadrul ambulatoriului. De asemenea, se aşteptată o creştere eficienţei energetice a clădirii reabilitate cu 10%. „Se spune că un lucru îşi atinge scopul atunci când este bine făcut, iar scopul unui spital este de a salva vieţi. De aceea, remarcăm că dacă în 2010 mortalitatea era de 17%, în 2015 a scăzut până la 5,6%. Datorită ambulatoriului şi investiţiilor care au fost făcute, a crescut şi adresabilitatea către noi, iar momentan suntem la o durată medie de spitalizare de 5,8 zile, înainte fiind de 10 zile. Actul medical normal, civilizat depind de noi, dar şi de pacienţi ca investiţiile să fie întreţinute”, a precizat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie.
Şapte cabinete medicale dotate
În cadrul proiectului pentru reabilitarea ambulatoriului au fost modernizate şi dotate cu aparatură performantă pentru diagnosticarea şi tratarea traumelor şapte cabinete medicale şi anume cabinete de neurologie, neurochirurgie, oftalmologie, explorări funcţionale, ORL, ortopedie şi traumatologie şi medicină internă.
De asemenea, lucrările proiectului au constat în realizarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, înlocuirea tâmplăriei existente din lemn cu tâmplărie PVC, desfaceri şi refaceri de finisaje degradate la interior, realizarea tavanelor false la parter şi etaj, dar şi înlocuirea instalaţiilor sanitare, electrice şi termice. „Pentru că realizarea oricărui proiect este un lucru care implică responsabilitate, şi acesta a fost un proiect făcut cu reponsabilitate, de care aproximăm că vor beneficia 25.000 de pacienţi în primul an de funcţionare pentru analize şi consultaţii”, a precizat Cornelia Ursu, managerul de proiect. Mădălina OLARIU
***
6,1 milioane de lei
a fost valoarea proiectului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau