UPDATE Anchetă ministerială în cazul bebeluşului mort la „Elena Doamna” VIDEO

default

Dimensiune font:

| 16-09-2014 13:00

Ministrul Sănătăţii a trimis la Iaşi corpul de control pentru anchetarea cazului de la Spitalul „Elena Doamna” * săptămâna aceasta este aşteptat şi rezultatul necropsiei, care va schimba cursul anchetei * conducerea spitalului susţine că ancheta este în desfăşurare 

UPDATE Marţi, ORA 12.45 La Maternitatea „Elena Doamna“ a ajuns, marţi dimineaţă, o echipă de control condusă de ministru secretar de stat Dorel Săndesc. Acesta a discutat cu familia copilului mort, cu medicii şi asistentele implicate în acest caz. „Am primit asigurări că ancheta nu va fi muşamalizată. Am încredre în echipa de control“, a transmis Constantin Ciobanu, tatăl copilului care a murit la Maternitatea „Elena Doamna“.

Ancheta în cazul bebeluşului decedat la începutul săptămânii trecute la Spitalul „Elena Doamna” se extinde după ce reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că urmează să efectueze o anchetă proprie. Deşi ancheta realizată de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), la solicitarea Ministerului Sănătăţii, arată că medicii de gardă nu se fac vinovaţi cu nimic în acest incident, ministrul Sănătăţii a declarat că va trimite la Iaşi corpul de control pentru anchetarea acestui caz. Reprezentanţii DSP susţin că nu au fost anunţaţi de acestă vizită, în schimb conducerea spitalului a aflat din presă de controlul ministerial. „Am auzit de această vizită şi aşteptăm ca acea comisie să ajungă în spital. Vom pune la dispoziţie toate documentele necesare derulării anchetei”, a mai precizat dr. Răzvan Socolov, directorul medical al Spitalului „Elena Doamna”. Şi tatăl copilului aşteaptă ca vizita comisiei ministeriale să facă lumină în acest caz. „Ministrul Sănătăţii mi-a promis că se va ocupa personal de anchetarea acestui caz. În medicii ieşeni nu mai am încredere şi din acest motiv aştept ancheta din partea comisiei de la Ministerul Sănătăţii”, a precizat Constantin Ciobanu, tatăl bebeluşului.

Rezultatul necropsiei va face lumină în acest caz
Săptămâna aceasta este aşteptat şi rezultatul necropsiei în cazul bebeluşului. „Toată instituţia se ocupă de cazul familiei Ciobanu şi abia săptămâna viitoare putem să oferim un raport complet legat de rezultatul necropsiei”,a precizat dr. Dana Bulgaru, directorul Institutului de Medicină Legală. Tatăl copilului susţine că rezultatul necropsiei va schimba mult cursul anchetei. „Necropsia va stabili exact ora şi cauza decesului, aceste detalii vor face lumină în acest caz. Aşteptăm un răspuns din partea conducerii spitalului despre modul în care medicii aflaţi de gardă şi-au făcut datoria şi dacă acele cadre medicale au fost chiar în spital aşa cum susţine directorul medical al spitalului”, a mai precizat Constantin Ciobanu, tatăl copilului decedat.

Ancheta continuă
Conducerea Spitalului „Elena Doamna” susţine că ancheta legată de acest caz este în desfăşurare. „Încă nu au fost finalizate audierile în cazul medicilor şi asistentelor medicale implicate în acest caz, dar şi a portarului aflat în acea noapte de serviciu. Aşteptăm şi punctul de vedere al mamei, mai ales că până acum nu a dorit să facă nicio declaraţie. Aşteptăm rezultatul necropsiei, care va stabili cauza decesului şi ora când s-a produs acesta”, a precizat dr. Răzvan Socolov, directorul medical al Spitalului „Elena Doamna”.

Medicii susţin că au acţionat ca la carte
Cât priveşte modul în care a fost gestionat acest caz de echipa medicală din momentul în care s-a depistat că ritmul cardiac al fătului este scăzut, conducerea unităţii susţine că s-a acţionat ca la carte. „În cele 40 de minute s-a pregătit echipa operatorie alcătuită din medicul de obstetrică, neonatolog şi medicul anestezist. Pacienta a fost preluată pentru discuţia preoperatorie şi la 6,30 s-a intrat în sala de operaţie, iar la 6,40 s-a făcut incizia şi apoi s-a scos copilul”, a subliniat dr. Socolov.
Cât priveşte justificarea absenţei medicilor în perioada când soţul gravidei căuta prin tot spitalul un cadru medical care să o ajute la naştere, reprezentanţii unităţii nu au putut să ofere un răspuns. „Nouă, tatăl nu ne-a comunicat nimic oficial. Ce vă pot spune este că medicii au fost în spital, iar gravida a fost monitorizată de asistenta din sala de naştere pe tot parcursul travaliului şi urmărită de dr. Gabriela Şargu”, a subliniat dr Socolov.

CJ derulează propria anchetă
Medicii susţin că starea pacientei este bună urmând ca astăzi să fie externată. Şi conducerea Consiliului Judeţean în administraţia căruia se află Spitalul „Elena Doamna” cere ca persoanele care se fac vinovate în acest caz să fie trase la răspundere. „La Maternitatea Elena Doamna cu siguranţă nu se va putea muşamaliza nimic, nu se va pune batista pe ţambal, adevărul ieşind la iveală. Am mare încredere în Poliţia Română, care are deja înregistrată o plângere pe rol şi după ce se va încheia ancheta lor noi vom continua cu ancheta administrativă a Consiliului Judeţean. Cu siguranţă lucrurile vor fi schimbate acolo. Mai devreme sau mai târziu, dacă există vinovaţi aceştia vor fi prelevaţi şi cu siguranţă nu se va mai repeta un astfel de incident nefericit”, a precizat Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi. Cristina MIHĂILĂ
***
„Ministrul Sănătăţii mi-a promis că se va ocupa personal de anchetarea acestui caz”
Constantin Ciobanu, tatăl copilului decedat.

***
„La Maternitatea Elena Doamna cu siguranţă nu se va putea muşamaliza nimic, nu se va pune batista pe ţambal, adevărul ieşind la iveală”-Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi  

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei