Antibiotice susţine campania „Învingeţi tuberculoza! Acum şi pentru totdeauna!”
Dimensiune font:
Compania Antibiotice a susţinut acţiunile de informare organizate cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei de către Dispensarul TBC din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, prin Serviciul de Promovarea Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T Popa” Iaşi (UMF).
Astfel, pe 24 martie 2017, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, s-a desfăşurat un flash-mob pe esplanada din faţa UMF Iaşi. Prin această acţiune inedită s-a atras atenţia asupra faptului că tuberculoza reprezintă una dintre problemele prioritare de sănătate şi este important ca toţi partenerii implicaţi în lupta pentru combaterea tuberculozei să îşi unească forţele pentru ca această boală tratabilă să fie eradicată.
„Este de remarcat faptul că în tratamentul tuberculozei folosim o serie de antibiotice specifice şi singurul loc unde se fabrică aceste medicamente nu numai pentru Romania ci şi pentru partea estică a Europei este Antibiotice Iaşi. Compania Antibiotice este un producător important de antibiotice şi sperăm că susţinerea acestei fabrici în programul naţional şi internaţional să continue pentru că este vital să avem medicamentele noastre de o calitate bună recunoscute pe plan european şi internaţional”, a declarat Prof. Univ. Dr. Traian Mihăescu, şeful Clinici de Pneumologie din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi.
"Misiunea companiei Antibiotice, ca principal producător de medicamente generice din România, este de a face medicamentele accesibile ca mijloc de îngrijire a sănătăţii pentru pacienţi, medici şi farmacişti. Ne punem întotdeauna forţa în slujba celor care au nevoie de sprijinul nostru, inclusiv în parteneriatul pentru eradicarea tuberculozei în România. Suntem parteneri ai Programului Naţional de Control al Tuberculozei şi Ministerului Sănătăţii prin asigurarea întregii game de medicamente anti-tuberculoase esenţiale (considerate medicamente de linia I) şi o parte din medicamentele destinate tratamentului tuberculozei multidrogrezistente (de linia a II a). De asemenea, Antibiotice este primul producator european precalificat OMS pentru gama de antituberculoase esenţiale", a declarat Dr. Mihaela Moşneguţu, Director Medical Antibiotice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau