Apel la vaccinare
Dimensiune font:
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog a lansat la finele săptămânii trecute un apel către părinţi pentru vaccinarea copiilor împotriva rujeolei, spunând că aceasta este singura măsură eficientă pentru a preveni îmbolnăvirea. Apelul are loc pe fondul extinderii epidemiei de rujeolă în ultimul an, când s-au înregistrat 3.446 de cazuri, cu şapte decese, toate cazurile fiind la copii care nu au fost vaccinaţi. Potrivit ministrului Sănătăţii, cele 3.446 de cazuri de rujeolă s-au înregistrat în 37 de judeţe. „Acoperirea vaccinală în România la prima doză este de 80 la sută, în opt ţări europene este între 90 şi 95 la sută, în restul este comparabilă cu noi. Iar la a doua doză de vaccinare acoperirea este de doar 50 la sută. Acesta este un semnal de alarmă pe care îl tragem şi rugăm părinţii să-şi ducă copiii să îi vaccineze”, a explicat ministrul Bodog. El a susţinut că în prezent Ministerul Sănătăţii are vaccin antirujeolic pentru patru luni, iar până acum nu au fost probleme cu aprovizionarea acestui produs.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau