Apel pentru donarea de sânge
Dimensiune font:
Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină din Iaşi fac apel la cetăţeni să doneze sânge. Potrivit reprezentanţilor unităţii, nevoia de sânge este foarte mare, iar donatorii tot mai puţini, astfel că, aceştia îndeamnă oamenii ca la început de an să facă o faptă bună şi să doneze. Cele mai solicitate grupe sunt cele cu RH negativ.
Pentru a putea deveni donator, o persoană trebuie să fie sănătoasă şi să aibă vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani, greutatea între 50-100 kg (femei) şi 60-100 kg (bărbaţi). De asemenea, persoana trebuie să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii stomatologice şi chirurgicale şi să nu aibă sau să fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malaria, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 4 dioptrii. Totodată, femeile care donează nu trebuie să fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală. Importante mai sunt pulsul regulat, 60 -100 bătăi/minut şi tensiunea arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg. Înainte de donare, se recomandă consumarea unei căni cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent (legume, fructe, dar fără multe proteine şi grăsimi).
Persoanele care donează sânge primesc şi bonuri de masă în valoare de 60 de lei, o zi liberă la locul de muncă, reducere de 50 la sută la abonamentul pe o lună pentru mijlocelele de transport în comun şi decontarea transportului pentru persoanele care se deplasează din mediul rural.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau