Ars cu brânză topită, transferat cu elicopterul la Bucureşti
Dimensiune font:
Clipe de groază pentru un bărbat de 48 de ani, din judeţul Botoşani, care a avut parte de un accident cumplit. Acesta se afla la serviciu când un cazan cu brânză topită a explodat, provocându-i arsuri grave. Bărbatul a fost dus iniţial la Spitalul Judeţean Botoşani, dar starea i s-a agravat, astfel că s-a cerut transferul acestuia la Bucureşti, cu elicopterul SMURD Iaşi. Potrivit medicilor, acesta a suferit arsuri de gradele II şi III pe 25% din suprafaţa corporală, pe faţă, regiunea cervicală, torace, regiunea abdominală, braţ şi antebraţ. „Pacientul care a avut un accident de muncă în urma căruia a suferit arsuri cu lichid fierbinte, cu brânză topită, era stabil la momentul preluării. Acesta a fost transferat cu elicopterul SMURD de la Botoşani la Bucureşti, la Spitalul Floreasca”, a arătat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi.
Între timp, cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă au declanşat o anchetă la Botoşani, la SC Spicul 2 SRL, firma care a avut loc accidentul. Din primele cercetări, se pare că angajatul manevra un cazan pentru producerea brânzei topite dar nu a fixat bine capacul acestuia şi, din cauza presiunii, lichidul fierbinte a fost aruncat cu putere din recipient. Potrivit reprezentanţilor ITM Botoşani, în acest caz firma trebuie să constituie o comisie formată din trei persoane autorizate şi în termen de cinci zile trebuie să înmâneze procesul-verbal de constatare către inspectorii botoşăneni. Eva TRANDAFIR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau