Arşi pe bandă rulantă la Iaşi
Dimensiune font:
Trei persoane ajuns în stare gravă la spital, după ce au suferit arsuri grave.
Inconştienţa unui bătrân care a stat două zile acasă după ce a stins cu piciorul un incendiu putea să-l coste viaţa. Constantin D. (79 de ani, din Victoria), s-a ales cu arsuri pe 20 la sută din suprafaţa corpului, după ce vrut să stingă un incendiu izbucnit pe mirişte cu piciorul. Bărbatul a crezut că îşi poate obloji singur rănile, dar după două zile rănile au început să se infecteze şi să se simtă foarte rău. „Pacientul a fost adus cu o ambulanţă la Spitalul Sf. Spiridon, unde a fost diagnosticat cu arsuri de gradul III şi IV la ambele picioare. Bărbatul a fost internat la Clinica de Chirurgie Plastică, unde a fost operat, chirurgii reuşind să-i toaleteze rănile”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon”.
Salvare din aer pentru doi arşi grav
Tot la această unitate a fost adusă şi o femeie în vârstă de 84 de ani din localitatea Bogdana (judeţul Vaslui), care s-a ales cu arsuri după ce a încercat să vopsească plita cu bronz. Bătrâna a încercat să facă acest gest în timp ce în sobă ardea focul. S-a ales cu arsuri pe faţă, în regiunea cervicală şi pe mâini, fiind internată la Clinica de Chirurgie Plastică. În starea cea mai gravă a ajuns însă un bărbat în vârstă de 63 ani din Răducăneni, care a suferit arsuri pe 35 la sută din suprafaţa corpului. Bărbatul prezenta arsuri de gradul III la nivelul braţelor şi mâinilor. „Pacientul a fost operat la Clinica de Chirurgie Plastică, apoi a fost transferat cu avionul SMURD la Spitalul de Arşi din Bucureşti”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” Iaşi. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau