Astăzi va fi acreditat transplantul hepatic şi la Iaşi
Dimensiune font:
După mai multe amânări şi criterii care necesitau să fie îndeplinite, în cursul zilei de astăzi va fi inaugurat Centrul de transplant hepatic în cadrul Spitalului „Sf. Spiridon”. Acest lucru înseamnă că din acest moment, ficatul prelevat nu va mai pleca la Bucureşti, ci va putea fi transplantat şi la Iaşi persoanelor aflate pe lista de aşteptare. Cel mai probabil la eveniment va fi prezent şi prof. dr. Irinel Popescu, directorului Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni din capitală, dar şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale de Transplant.
Unul dintre cele mai importante criterii a fost pregătirea medicului Cristian Lupaşcu, ca principal chirurg pentru transplant, fiind îndeplinit anterior, după ce acesta a participat la mai multe transplanturi de ficat la Institutul Fundeni, din Bucureşti. „Transplantul hepatic este absolut necesar pentru Iaşi. Doar la Spitalul Sf. Spiridon sunt 5.000 de pacienţi cu ciroză hepatică, potenţiali pacienţi pentru a fi plasaţi pe listele de aşteptare”, a precizat chirurgul Cristian Lupaşcu.
De asemenea, spaţiul special amenajat cu două săli de operaţie şi saloane dedicate bolnavului transplantat, vor fi în cadrul Unităţii de Primire a Urgenţelor a Spitalului „Sf. Spiridon”, la etajul I. La Iaşi sunt 20 de pacienţi pe listele de aşteptare pentru un nou ficat, însă după ce va fi acreditat transplantul hepatic şi la Iaşi, vor putea fi preluaţi şi pacienţi din alte zone ale ţării. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau