Au făcut avere pe spatele bolnavilor

default

Dimensiune font:

| 25-11-2016 12:00

Scandalul prezentat zilele trecute în presa naţională a explodat ieri dimineaţă la Iaşi, prin percheziţii la o companie farmaceutică aflată în litigiu cu propriii clienţi * anchetatorii au precizat că fac cercetări în cazul reprezentantului firmei, dar şi a unui avocat ieşean * dosarul a pornit de la suspiciuni de evaziune fiscală * în Iaşi au avut loc două percheziţii, iar în localitatea Tecuci, una

Ieri dimineaţă au avut loc percheziţii la sediul companiei farmaceutice ieşene Air Liquide Vitalaire Romania Vitalaire, implicată într-un amplu scandal naţional, după ce şi-a dat în judecată propriii clienţi. Au fost ridicate documentele contabile ale companiei, tot în Iaşi având loc percheziţii la firma avocatului Dragoş Bobu. În acelaşi timp, s-au derulat percheziţii şi în Tecuci, de unde este originar omul de afaceri Lucian Benţu, reprezentantul Vitalaire în România. „Au fost efectuate percheziţii în această dimineaţă (ieri dimineaţă – n.r.) în două locuri din Iaşi. Ancheta este coordonată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Percheziţiile au fost efectuate de reprezentanţi ai SICE (Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – n.r.)”, a declarat ieri Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Bănuiţi că au încălcat legea
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au menţionat că efectuează urmărirea penală într-un dosar având ca obiect comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, constând în executarea, începând cu anul 2009, de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. „În baza autorizaţiilor emise de către instanţă, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, însoţiţi de ofiţeri de Poliţie din cadrul SICE şi cu sprijinul lucrătorilor operativi din cadrul Poliţiei Galaţi au făcut cinci percheziţii domiciliare la un cabinet de avocatură situat în municipiul Iaşi, dar şi la sediile şi la punctele de lucru ale unor persoane juridice, situate în Iaşi şi Tecuci”, a precizat ieri procurorul Iulian Ispir, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Sute de dosare
Percheziţiile au avut loc în urma investigaţiilor publicate pe site-ul tolo.ro, potrivit cărora Vitalaire România şi-ar fi dat în judecată peste 3.000 de clienţi, fiind suspectă de evaziune fiscală. Numai pe rolul Judecătoriei Iaşi, respectiva companie, Air Liquide Vitalaire, figurează în aproximativ de 1.000 de dosare. În multe dintre cauzele consultate pe portalul instanţelor de judecată, câştigătoare este compania amintită. În general, sumele solicitate în instanţă sunt sub 1.000 de lei pentru fiecare pacient dat în judecată. Conform tolo.ro, facturile încheiate în urma contractelor semnate de bolnavi ar fi fost înregistrate în contabilitatea firmei cu sume infime, dar alte facturi, având aceleaşi numere şi serii, ar fi folosite în instanţă în dosarele în care bolnavii erau executaţi silit.
Reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” au încercat ieri după-amiază, fără succes, să-l contacteze pe avocatul Dragoş Bobu, pentru ca acesta să-şi exprime opinia cu privire la situaţia creată.

Amendă pentru încălcarea drepturilor asiguraţilor
Compania farmaceutică SC Air Liquide Vitalaire Romania SRL se află în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi din anul 2008 şi, potrivit directorului acestei instituţii, Robert Dâncă, unul dintre principalii furnizori de concentratoare de oxigen. Anul trecut, potrivit datelor oferite de directorul CJAS Iaşi, în urma unui control tematic, firmei Vitalaire i s-a imputat suma de 46.000 de lei, după ce s-a descoperit că a încălcat anumite clauze contractuale. „Firma Vitalair are contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi, este unul din principalii furnizori de dispozitive medicale de oxigen, baza relaţiilor contractuale o reprezintă furnizarea de aceste dispozitive, toate se fac în baza documentelor verificate, prezentate de dumnealor, facturi şi taloane, toate serviciile sunt validate de sistem, care au fost decontate de noi, restul sunt probleme care apar între CJAS şi furnizor, la diferite controale. Anul trecut, în urma unui control tematic, firmei i s-a imputat suma de 46.000 de lei pentru încălcarea clauzelor contractuale, sumă care a fost şi recuperată de CJAS”, a explicat ec. Robert Dâncă, directorul executiv al CJAS Iaşi. Mai exact, firma ar fi încălcat clauzele contractuale legate de respectarea drepturilor asiguraţilor. „Nu s-au respectat anumite proceduri care trebuiau asigurate pentru ca persoanele să poată beneficia de aceste dispozitive, plus şi alte clauze, dar nu am raportul ca să pot explica detaliat”, a mai spus Robert Dâncă, pentru „Evenimentul Regional al Moldovei”.

La Iaşi, anul trecut, aproximativ 200 de persoane asigurate din judeţ au beneficiat de concentratoare de oxigen de la această firmă, neexistând nicio sesizare scrisă de la asiguraţi depusă la CJAS Iaşi în acest sens, ci doar verbale. Contactaţi telefonic pentru un punct de vedere, reprezentanţii firmei Vitalair din Iaşi, i-au purtat pe reporteri „de la Ana la Caiafa”. „Nu pot să vorbesc eu despre aşa ceva şi nici să vă îndrum spre cineva care ar vorbi. Daţi un e-mail”, a fost replica unei angajate care a răspuns la numărul de telefon afişat pe site. La fel de direct a fost şi reprezentantul zonal al firmei Vitalair. „Eu nu am ce să comentez, sunaţi pe numărul de fix de pe site”, a precizat reprezentantul zonei Bacău-Iaşi, al firmei Vitalair.
Ciprian NEDELCU, Roxana NĂSTASĂ

46.000 LEI
Este amenda administrată anul trecut de CJAS pentru Sc Air Liquide Vitalaire Romania Vitalaire SRL Iaşi, pentru nerespectarea unor clauze contractuale

***

Concentratoarele de oxigen sunt folosite de pacienţii diagnosticaţi cu infecţie sau emfizem pulmonar, bronşite sau alte probleme respiratorii cronice. Tratamentul este efectuat la domiciliu şi poate fi continuu, ameliorând starea de sănătate şi calitatea vieţii pacientului. Aparatele se închiriază, oamenii obţinând la domiciliu o sursă de oxigen fiabilă, numai că pentru închiriere trebuie să plătească, iar asta depinde de cât timp au nevoie de aparat. Suma pe care CJAS Iaşi o decontează lunar pentru un închirierea unui singur concentrator de oxigen este de 189,23 de lei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei