Au început înscrierile pentru rezidenţiat
Dimensiune font:
Ministerul Sănătăţii organizează, pe 22 mai, un concurs de intrare în rezidenţiat pentru posturile şi locurile rămase neocupate în sesiunea din noiembrie 2015. Începând de ieri, 11 aprilie, şi până pe 23 aprilie, candidaţii se pot înscrie pentru domeniul medicină. Înscrierile se fac zilnic la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, între orele 9.00 şi 15.00.
Dosarul de înscriere trebuie să conţină cererea de înscriere în concurs, copie după buletin, copie legalizată a diplomei de licenţă, adeverinţă eliberată de unitatea în care este încadrat candidatul, dacă este cazul, certificatul medical privind starea de sănătate şi chitanţa de plată a taxei de concurs, în valoare de 360 de lei.
În judeţul Iaşi mai sunt neocupate două locuri, unul la chirurgie orală şi maxilo-facială şi unul la farmacologie clinică. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau