Au îngheţat în stradă
Dimensiune font:
Două persoane din localitatea Dobrovăţ au ajuns în stare gravă la Spitalul „Sf. Spiridon” după ce au fost găsită în stare de hipotermie. Cele două femei în vârstă de 58 de ani aflate în stare de ebrietate au îngheţat în stradă după ce au consumat băuturi alcoolice. „Pacientele cazuri sociale au fost diagnosticate cu hipotermie severă cu etilism acut şi tulburare depresivă. Ambele paciente au fost internate la Clinica Medicală”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al spitalului. C. MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau