Bătrân adus la spital cu răni groaznice
Dimensiune font:
Un bărbat de 77 de ani din Iaşi, care locuieşte cu fiul său cu probleme psihice, a ajuns la spital într-o stare deplorabilă. Potrivit medicilor, acesta avea răni infectate la nivelul toracelui şi pe fund, din cauză că nu a fost mişcat deloc. Bătrânul, ce-şi duce traiul de zi cu zi într-o cameră de cămin de pe strada Mihai Sturdza, a fost preluat de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi şi dus la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon”, în urma unei alerte a vecinilor. Asistenta socială de la UPU a luat legătura cu vecinii bătrânului şi a aflat că acesta stă imobilizat la pat de două luni. Din păcate, fiul cu probleme psihice nu a ştiut cum să procedeze să-l îngrijească, astfel că a ajuns în această situaţie. Bătrânul a fost investigat în UPU şi dirijat către Spitalul de Boli Infecţioase, pentru tratarea rănilor infectate şi, ulterior, către Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, fiind foarte confuz. ”Pacientul neîngrijit a fost luat cu ambulanţa şi transportat la UPU. Avea escare suprainfectate presacrat şi latero-toracic stâng, dar şi sindrom confuzional, fiind dirijat iniţial către Spitalul de Boli Infecţioase, apoi către Spitalul de Neurochirurgie”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi. Eva TRANDAFIR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau