Bebeluş cu o malformaţie gravă, transferat la Iaşi cu elicopterul SMURD
Dimensiune font:
O fetiţă de doar două zile a fost transferată ieri, de la Spitalul Judeţean Bacău, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” Iaşi * aceasta necesită intervenţie chirurgicală de urgenţă, în urma unei malformaţii congenitale care o împiedică să respire
Elicopterul SMURD a intervenit ieri pentru a doua oară de când a ajuns la Iaşi, transferând un bebeluş de la Spitalul Judeţean Bacău, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”. Potrivit prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi, solicitarea de la Bacău a venit de dimineaţă, dându-se ulterior acordul transferului. „Elicopterul SMURD a intervenit la Bacău pentru un bebeluş cu malformaţie congenitală, hernie diafragmatică, care îl împiedică să respire. Acesta a fost dus la Spitalul de Copii Sfânta Maria, unde va fi operat”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeşu.
Medicii de la spitalul băcăuan spun că fetiţa a ajuns la ei joi, 19 ianuarie, după ce se născuse într-o localitate din judeţul Vrancea, miercuri seara, pe 18 ianuarie.
Citește și: Octogenară lăsată să moară de sete în casă
Transfer între spitale, pentru operaţie
Copilei de doar două zile i s-a pus diagnosticul de hernie diafragmatică, fapt ce necesita transfer urgent la Iaşi. „Întrucât maternitatea din Bacău este de grad III şi asigură urgenţele din judeţul Vrancea şi din judeţul Bacău pentru marii prematuri şi cazurile grave de ATI, fetiţa, cu o greutate de aproximativ 3.200 de grame, dintr-o localitate din Vrancea, a ajuns la noi. S-a stabilit însă că trebuie transferată la Iaşi, la Spitalul Sfânta Maria, pentru intervenţie chirurgicală de urgenţă, având diagnosticul de hernie diafragmatică stânga. După ce s-a făcut solicitare, bebeluşul a fost transferat cu elicopterul SMURD Iaşi”, a declarat dr. Ioana Raluca Dinu, directorul medical al Spitalului Judeţean Bacău.
La Iaşi, copilul a ajuns la orele amiezii, fiind internat la Terapie Intensivă, urmând apoi să fie operat. „Bebeluşul a ajuns la noi, fiind un transfer între spitale, cu avizul chirurgiei pediatrice. A intrat direct pe Anestezie şi Terapie Intensivă şi urmează operaţia ce va fi efectuată de echipa multidisciplinară. Deocamdată, copilul se stabilizează”, a adăugat dr. Tamara Solange Roşu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sfânta Maria” Iaşi.
Vezi si Propunerile SF ale programului pentru sănătate
Roxana NĂSTASĂ
Aceasta este cea de-a doua misiune a elicopterului SMURD de când a ajuns la Iaşi. Prima intervenţie a fost în urmă cu două zile, la Piatra Neamţ, pentru un poliţist care a suferit un infarct miocardic acut
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau