Bilet de voie pentru droguri
Dimensiune font:
Cinci adolescenţi internaţi într-un centru de plasament au ajuns în stare gravă la Spitalul „Sf. Maria”, după ce au consumat produse etnobotanice. Tinerii, cu vârste între 15 şi 16 ani, au ajuns la spital cu stare de agitaţie extremă şi tulburări cardiace. Trei dintre cei cinci tineri proveneau din Centrul de Plasament „C.A. Rosetti”. „Pacienţii au fost internaţi la Clinica de toxicologie, iar starea lor este stabilă”, a precizat dr. Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Maria” Iaşi. Se pare că tinerii se aflau în oraş cu bilet de voie, unde s-au întâlnit cu alţi prieteni şi au consumat produsele interzise. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi au declanşat o anchetă. „Tineri s-au întors în centru duminică, în jurul orei 20.00, iar, după ce au luat masa de seară, au început să se simtă rău. În urma investigaţiilor, se pare ca au fumat ţigări cu plante etnobotanice şi din aceasta cauză li s-a făcut rău. În prezent, tinerii sunt la spital, urmând ca atunci când se vor întoarce în centru să fie pedepsiţi, conform regulamentelor în vigoare. Cei trei tineri riscă să nu mai primească învoiri pentru a părăsi centrul”, a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau