Busuiocul, un leac la îndemînã pentru trup şi suflet

 Originar din India şi preţuit de mai toate popoarele europene, busuiocul (Ocimum basilicum) este o planta "de suflet", care, pe lîngã faptul cã aduce noroc, aduce şi sãnãtate. Busuiocul este bun "pentru cei mîhniţi şi pentru cei cu inima grea", fiind un foarte bun calmant, dar, în acelaşi timp, fiind şi un excelent tonifiant şi reconfortant al nervilor. Are acţiune antibioticã, antimicrobianã, antitusivã şi expectorantã. Acţioneazã ca diuretic, carminativ, antiseptic, antiinflamator gastric, intestinal şi renal. Este antifungic şi febrifug.

Ceaiul de busuioc stimuleazã pofta de mîncare

Infuzia se preparã dintr-o lingurã de plantã, uscatã şi mãrunţitã, la 200 ml apã clocotitã; se acoperã vasul şi se lasã sã infuzeze 10 minute, apoi se strecoarã şi se beau 2 ceaiuri cãlduţe pe zi, prin înghiţituri rare, dupã mesele principale, obligatoriu un ceai seara, la culcare. Are efecte în disfuncţii stomacale, gastrite, insomnii, iritabilitate, nervozitate, migrene, anginã pectoralã, în colite de fermentaţie, diaree, colici intestinali şi balonãri. Combate greaţa şi senzaţia de vomã. Stimuleazã pofta de mîncare, combate astenia şi scade febra. Ajutã la combaterea bronşitei, gripei, durerilor articulare, insuficienţei circulatorii şi reumatismului.

Ceaiul concentrat, un foarte bun energizant

Pentru a obţine un ceai concentrat energizant, se preparã decoct (fierturã) dintr-un pumn de plantã uscatã şi mãrunţitã la 250 ml apã rece, care se fierbe 2 minute, se infuzeazã încã 5 minute, se strecoarã şi se beau 2 ceaiuri pe zi. Acest ceai este şi un bun stimulent al secreţiei glandelor mamare la femeile care alãpteazã. Se mai poate folosi ca apã de gurã sau pentru gargarisme contra leziunilor buco-erozive, afte, faringite, angine şi toxidermie buloasã post-medicamentoasã.

Decoctul energizant se poate face şi din seminţe de busuioc – o lingurã la 500 ml apã rece, se fierbe 5 minute, se infuzeazã încã 10, se strecoarã şi se bea toatã cantitatea în cursul zilei.

Sirop din busuioc şi miere, dezinfectant al intestinelor

Pentru a obţine sirop de busuioc, se pun 75 g plantã uscatã la un litru de apã şi se îndulceşte cu miere de albine. Acest sirop are o aromã suavã şi a fost recomandat încã din antichitate, de cãtre Plinius cel Bãtrîn, pentru efectele favorabile asupra tubului digestiv, fiind un bun dezinfectant la nivelul intestinelor.

Esenţa de busuioc, luatã cîte 5-6 picãturi adãugate în lapte, ceai sau puse pe o bucatã de zahãr cubic, are efect contra spasmelor gastrice, durerilor de cap de origine atonã digestivã şi contra nevrozelor atonice.

"Aghiasma" sau maceratul la rece, elixir al tinereţii

Macerat la rece, cunoscuta "aghiasmã", desigur fãrã puterile conferite prin sfinţirea ei de cãtre preoţi, se obţine prin ţinerea florilor uscate de busuioc în apã, vreme de cel puţin 8 ore, urmatã de filtrare. Se bea pe stomacul gol, de preferinţã dimineaţa. Acest remediu este considerat un adevãrat elixir al tinereţii, fiind recomandat în cazurile de îmbãtrînire prematurã, în tulburãri de menopauzã, andropauzã, sterilitate masculinã şi femininã, frigiditate. Încã nu este cunoscut efectul busuiocului asupra glandelor endocrine, dar este cert cã, atît la femei, cît şi la bãrbaţi, este un regenerator rapid, oprind procesele de uzurã din organism şi îmbãtrînirea la nivel celular.

Alifie pentru cãlcîie crãpate

Din 20 g busuioc uscat şi mãcinat fin, amestecat cu 30 g cearã albã, 30 g seu de oaie, 30 g terebentinã, 60 g colofoniu şi 90 g unturã de porc se obţine un unguent foarte util în uz extern. Se pun ingredientele la foc slab pînã se topesc şi se amestecã pînã la rãcirea unguentului, dupã care se toarnã în cutii din plastic. Se foloseşte la tratarea crãpãturilor apãrute pe sfîrcul sînilor la femeile care alãpteazã, a rãnilor cu puroi (cãrora le grãbeşte vindecarea), a buzelor crãpate, pentru cãlcîie şi palme crãpate, în cazuri de scabie, ulceraţii infectate şi cheratodermii palmo-plantare (îngroşarea pielii pe palme şi tãlpi).

Contra durerilor de cap

Cataplasmele din frunze proaspete de busuioc, zdrobite şi aplicate pe rãni deschise, ulceraţii cronice şi leziuni infectate favorizeazã vindecarea lor. Cu frunze proaspete se mai pot freca locurile înţepate de insecte (albine, viespi, ţînţari), reducînd mîncãrimea pielii şi prevenind infecţiile provocate prin scãrpinat. Se aplicã pe frunte, în cazul durerilor de cap, avînd un efect de combatere a acestora aproape instantaneu.

Sucul din busuioc proaspãt se picurã în urechi pentru a combate congestionarea internã sau se aplicã pe leziunile verucoase (negi, papiloame), repetînd tratamentul pînã la dispariţia lor.