Campanie anti-fumat printre studenţi
Dimensiune font:
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) organizează, până la sfârşitul acestei luni, Campania „Învinge dependenţa de tutun! Recâştigă-ţi sănătatea”. În cadrul acesteia, astăzi, începând cu ora 10.30, dr. Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi, se va întâlni cu studenţii în vederea informării acestora cu privire la semnificaţia acestei zile.
Întâlnirea va avea loc în holul Facultăţii de Farmacie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”. „Tot în cadrul acestei întâlniri se vor împărţi materiale informative şi se vor efectua determinări ale monoxidului de carbon în aerul expirat pentru fumători. Ne dorim ca prin această campanie să crească numărul de nefumători şi a celor care renunţă la fumat”, a precizat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iaşi.
În România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată, studiile au arătat că 89% dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau