Cât şi ce trebuie să mănânci de Paşte
Dimensiune font:
Întrucât sunt obişnuiţi ca după fiecare sărbătoare spitalele să fie luate cu asalt de pacienţi care au mâncat sau au băut prea mult, medicii ieşeni fac câteva recomandări pentru a nu se mai ajunge în această situaţie.
După ce au ţinut post o perioadă îndelungată, oamenii se avântă să mănânce tot felul de bucate şi ajung să sfârşească la spital. Potrivit medicului primar cardiolog de la Spitalul de Recuperare din Iaşi, dr. Florin Mitu, persoanelor cu probleme cardiologice sau celor care au suferit un accident vascular le este recomandat să se ţină de medicaţie şi să evite mâncarea cu multă sare, iar celorlalţi să mănânce şi să bea cu moderaţie, dar şi să facă mişcare. „În această perioadă a sărbătorilor pascale este bine să fim atenţi la alimentaţie pentru că trecem după o perioadă de post la bucuria pe care o avem de a sărbători cu familia, cu rudele, cu prietenii şi să ajungem la excese alimentare. Ceea ce recomand eu este moderaţie în toate şi mare atenţie la cei care sunt deja suferinzi cu afecţiuni cardiovasculare sau metabolice. La ei trebuie să fim atenţi la excesul de grăsimi animale pe care le găsim şi în multe produse precum ouă, lactate, carne, dar şi la excesul de sare, care este dăunător. Trebuie să alternăm acestea cu consumul de crudităţi, vegetale şi să fim atenţi şi la excesul de alcool care ar putea apărea. Şi să nu uităm să ne mai şi mişcăm pentru că dacă nu adăugăm şi mişcare nici digestia nu este corespunzătoare şi se pot accentua şi alte comorbidităţi”, a explicat dr. Florin Mitu, medic primar cardiolog la Spitalul de Recuperare din Iaşi. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau