Ce reclamă ieşenii la Avocatul Poporului
Dimensiune font:
Ieşenii au prins în ultima perioadă tot mai mult curaj şi au început să facă demersuri pentru a li se respecta drepturile. Aşa se face că Biroul Teritorial Iaşi al Avocatului Poporului a fost asaltat cu reclamaţii şi petiţii. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, în al doilea trimestru al anului au fost acordate cetăţenilor 185 de audienţe, instituţia înregistrând, totodată, şi 72 de petiţii de la oameni nemulţumiţi că nu li se respectă anumite drepturi. Alţi 70 de oameni au făcut diverse reclamaţii telefonic, în timp ce instituţia s-a autosesizat în trei cazuri. Sesizările oamenilor privesc anumite drepturi sau libertăţi ce le sunt încălcate şi, potrivit reprezentanţilor instituţiei, majoritatea cazurilor se confirmă. Potrivit coordonatorului Biroului Teritorial Iaşi al Avocatului Poporului, Carla Cozma, cele mai multe reclamaţii sunt referitoare la încălcarea dreptului la informaţie. „În principiu, cele mai multe sesizări privesc încălcarea dreptului la informaţie, apoi dreptul de proprietate şi apoi dreptul la un nivel de trai decent”, a precizat Carla Cozma.
Cazuri rezolvate
Printre cazurile rezolvate anul acesta se numără şi cel al unei femei care a depus o petiţie referitoare la faptul că e nemulţumită de tergiversarea eliberării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 391 mp, pe un teren amplasat pe raza municipiului Iaşi. Astfel, ca urmare a demersurilor întreprinse de Biroul teritorial Iaşi al instituţiei Avocatul Poporului, pe lângă OCPI Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi, instituţiile vinovate de situaţie, s-a constatat că de vină au fost nişte divergenţe de opinie la nivelul instituţiilor implicate în procedura de punere în posesie. Avocatul Poporului a cerut clarificări şi a solicitat puncte de vedere iar acum urmează ca petenta să fie înştiinţată când îşi primeşte titlul.
Un alt caz soluţionat recent a fost cel al unui bărbat care e nemulţumit de faptul că Direcţia de Finanţe Publice Locale a emis o decizie prin care s-a stabilit că datorează impozit pentru terenul aferent locuinţei de domiciliu. Petentul susţine, însă, că este încadrat în grad de handicap accentuat, a depus actele doveditoare ale acestei situaţii şi, până în prezent, a beneficiat de scutirea pentru impozitul aferent clădirii şi terenului locuinţei de domiciliu. În urma demersurilor întreprinse, însă, Primăria Municipiului Iaşi a comunicat Avocatului Poporului că persoana în calitate de persoană cu handicap accentuat permanent, beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădiri, însă în ceea ce priveşte terenul deţinut în folosinţă, nu beneficiază de scutire de la plata taxei pe teren, deoarece nu deţine în proprietate sau coproprietate acest teren.
Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau