« Inapoi

Ce spun medicii legişti despre bebeluşul mort la botez

Ce spun medicii legişti despre bebeluşul mort la botez#1
Mărime font - +

În urma necropsiei, s-a stabilit că fetiţa de doar două luni s-a înecat cu propria vomă * acesta era al optulea copil al unei familii în care alţi doi fraţi au murit, iar restul se află sub diferite forme de plasament

Medicii legişti au efectuat autopsia copilului de două luni decedat în noaptea de duminică spre luni, chiar la propria petrecere de botez. Bebeluşul se afla cu mai mulţi membri ai familiei, care sărbătoreau botezul într-o cameră insalubră de pe strada Cicoarei dar, la cât de băuţi erau, adulţii au observat prea târziu că micuţul nu se simte bine. Potrivit reprezentanţilor Institutului de Medicină Legală (IML) Iaşi, în urma autopsiei, s-a stabilit cauza morţii: aspiraţie de conţinut gastric. Mai exact, fetiţei i s-a făcut rău şi, nesupravegheată fiind, s-a înecat cu propria vomă. Deşi s-a cerut ajutor prin apel la 112, a fost prea târziu.

O familie dezorganizată
În afara de poliţiştii care anchetează acest caz, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi au făcut ieri o vizită la locuinţa familiei bebeluşului mort, pentru a vedea situaţia familiei. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, mama copilei a mai născut şapte copii în afară de cel care a murit luni seara. Dintre aceştia, doi dintre ei au murit, doi sunt daţi spre adopţie, în timp ce restul sunt şi ei ocrotiţi în diferite forme de plasament. Ultimul copil, o fetiţă de doi ani, a fost şi ea scoasă din familie ieri, 15 februarie, şi dusă în centrul de primire urgenţe din cadrul DGASPC Iaşi. „DGASPC a deschis o anchetă în acest caz şi fetiţa de doi ani găsită în locuinţa în care s-a petrecut întâmplarea nefericită a fost luată spre ocrotire în sistemul de stat. Minora se află în centrul de primire urgenţe din Tătăraşi, de unde, cel mai probabil, va merge în asistenţă maternală”, a arătat Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al DGASPC Iaşi.
Potrivit cercetărilor, mama copiilor, în vârstă de 33 de ani, era în evidenţa celor de la DGASPC încă de când era minoră, având o deficienţă psihică. Luni noaptea, la momentul decesului bebeluşului, aceasta ar fi alăptat copilul, după care l-a lăsat nesupravegheat, aceasta fiind beată, la fel ca şi ceilalţi petrecăreţi, când copilul s-a înecat. Un echipaj SMURD a intervenit la faţa locului, dar, din păcate, nu a mai putut face nimic. Roxana NĂSTASĂ

Data publicarii: 16/02/2017
loading...
Adauga comentariul tau
Nume:
E-mail:
Comentariu:
Security Code Imagine noua



Alte titluri din evenimentul > SANATATE > STIRILE ZILEI

Ultima ora

CELE MAI CITITE STIRI

Traian Băsescu DECONSPIRĂ "doi procurori care fac dosare la ordin"

Traian Băsescu DECONSPIRĂ 'doi procurori care fac dosare la ordin'

 Fostul președinte Traian Băsescu susține că există mulți procurori în(...)
Leul aşteaptă rezolvarea crizei OUG 13

Leul aşteaptă rezolvarea crizei OUG 13

Cursul euro a crescut de la 4,5019, la începutul perioadei, la 4,5226 lei pentru(...)

 

editia online din 20.02.2017 - 3:52

Copyright © SC Ziarul Evenimentul SRL Iasi. In varianta tiparita, cotidianul Evenimentul are o arie de distributie care cuprinde 6 judete: Iasi, Bacau, Botosani, Neamt, Suceava si Vaslui

Statistici T5

Tel - 0232246000 | Fax - 0232246002
Orange - 0752266266
E-mail - contact@evenimentul.ro

Link exchange