Ceașca de sănătate. Cele mai bune remedii care tratează apatia

default

Dimensiune font:

| 13-10-2015 19:29

Apatia este o afecţiune frecventă în secolul nostru, marcat de stres. Din păcate, această boală, asociată cu o stare depresivă, se manifestă printr-o lipsă de interes față de tot ce ne înconjoară și face victime în rândul femeilor şi bărbaţilor

Ce spun specialiștii despre depresia feminină
Unii specialiști susțin că depresia este întâlnită mai frecvent la femei și această opinie a fost încurajată de numeroase studii. De exemplu, Susan Nolen-Hocksema, autoarea cărţii „Diferenţele de sex în depresie” consideră că depresia este de două ori mai frecventă la femei decât la bărbaţi.”Bărbaţii, spune autoarea cărţii, au tendinţa să fie mai puţin legaţi de sentimente decât femeile şi sunt mai puţin interesaţi să vorbească despre ele. De aceea percepem depresia ca fiind nemasculină. Când sunt deprimate însă, femeile obişnuiesc să povestească tot ce le deranjează.

Bărbații apatici caută soluții pentru prolemele lor
Când au probleme, bărbații se orientează spre soluţii, nu-şi analizează sentimentele şi, mai ales, nu le împărtăşesc altora”.Pe această temă au apărut şi alte studii. Relevantă este părerea psihoterapeutului american Terrence Real, autorul cărţii „Nu vreau să vorbesc despre asta: Depăşirea secretului moştenit al depresiei masculine”.Concluzia studiului care a fost prezentat într-o carte este aceea că „Nu obişnuim să asociem ideea de masculin cu ideea de depresie. Putem vorbi despre agresivitate masculină, dar nu despre depresie masculină!

Depresia ascunsă, la bărbați
La bărbaţi este vorba despre o depresie ascunsă, care atrage alte probleme specifice acestui sex : labilitate psihică, droguri, abuz de alcool, violenţă domestică etc.”

Apatia se poate datora singurătății și inferiorității
În opinia multor cercetători, apatia poate fi cauzată de o dorinţă neîmplinită. De asemenea, mai mulți neurologi europeni apreciază că există doi factori esenţiali, declanşatori ai apatiei: singurătatea şi inferioritatea. ”În primul caz, persoanele comunică rar cu semenii şi nu-şi exteriorizează anumite stări sufleteşti, anumite nemulţumiri, iar acestea se tot adună în sufletul acestei categorii de suferinzi și ei alunecă în prăpastia depresiei. Inferioritatea este o altă cauză semnificativă care declanşează apatia. Frecvent, femeile care cad victimă acestei suferinţe, nu se consideră suficient de frumoase, de inteligente sau de atrăgătoare”, susțin neurologii europeni.

Fitoterapeuții europeni recomandă tratamente cu anumite ceaiuri
În prezent, medicii şi fitoterapeuţii europeni caută împreună soluţii pentru vindecarea bolii. Aceștia recomandă terapii cu anumite ceaiuri care, în timp, s-au dovedit foarte eficiente.

Reţetele săptămânii:

Păducelul, un leac benefic pentru apatici

Infuzia din flori şi frunze tinere de păducel este de ajutor apaticilor de orice vârstă. Remediul se prepară dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă fierbinte. Ceaiul se lasă la infuzat timp de zece minute. Apoi, licoarea se strecoară şi se îndulceşte cu o linguriţă de miere. Specialiştii recomandă să se consume câte trei căni de infuzie pe zi.

Decoctul de păpădie combate starea de apatie

Totodată, în caz de apatie, fitoterapeuții recomandă decoctul de păpădie, un leac cu rezultate foarte bune. Plantă înzestrată cu numeroase virtuţi tămăduitoare, păpădia apreciată ca un bun detoxifiant și un tonic pentru tot organismul, tratează zeci de afecţiuni. Dar pentru combaterea stării de apatie, fitoterapeuții recomandă acest decoct care se prepară din 5o g de plantă uscată şi un litru de apă. După ce fierbe timp de două minute, ceaiul se acoperă cu o farfurioară, iar după alte zece minute, se strecoară. Se administrează câte trei căni de ceai pe zi.

Infuzia din frunze de portocal, un tonic al sistemului nervos

Efectele infuziei preparate din frunze de portocal sunt remarcabile pentru tot organismul! În caz de apatie, infuzia obţinută din frunzele acestui fruct exotic are proprietăţi tonice şi calmante asupra sistemului nervos. Ceaiul se obţine dintr-o linguriţă de plantă uscată la 250 ml de apă clocotită. Zilnic, se consumă câte trei ceşti de ceai, iar ultima se bea cu 30 de minute înainte de culcare.

În amestec: angelica, menta și valeriana țin în frâu apatia

Renumite pentru efectele antidepresive, angelica, menta şi valeriana, în amestec, reprezintă un remediu excelent care ţine în frâu apatia. Mai mult, tratamentul cu acest leac naturist alungă indiferenţa şi incertitudinile. Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de plantă (cele trei plante se amestecă în părţi egale) la o cană de 200 ml de apă. Se consumă câte două căni de infuzie pe zi, până la vindecare. În paralel cu acest remediu eficient, fitoterapeutul Eugen Giurgiu recomandă în studiul:”Cartea sănătății tale” şi o dietă adecvată cu alimente antidepresive, printre care: drojdia de bere, roşiile, fasolea boabe-proaspete sau uscate. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei