Cea mai grea zi din maratonul chirurgical realizat de americani
Dimensiune font:
Echipa de chirurgi de la Universitatea din Virginia (SUA) au avut ieri cea mai grea zi operatorie din cadrul sesiunii de intervenţii întreprinse la Iaşi. Specialiştii americani au operat şase pacienţi alături de chirurgii ieşeni de la Institutul Regional de Oncologie (IRO) şi Spitalul „Sf. Maria”. Primele trei intervenţii au fost efectuate la tineri cu vârste între 18 si 20 de ani, cu malformaţii de craniu şi ale oaselor faciale. Alte trei operaţii au fost realizate în cazul a trei femei cu vârste între 40 şi 60 de ani, care necesitau reconstrucţie mamară în urma mastectomiei. „Este cea mai încărcată zi operatorie, pentru că sunt multe proceduri de efectuat la cei şase pacienţi aflaţi pe listă. Punem punctul pe calitate însă, nu pe cantitate”, a precizat dr. Daniel Murariu, rezident în chirurgie plastică la Universitatea din Virginia şi cel care a convins echipa americană să ajungă la Iaşi. Luni, 27 aprilie, este programată intervenţia unui bebeluş de numai trei luni diagnosticat cu o malformaţie de craniu şi a oaselor faciale. Intervenţia va avea loc la Spitalul „Sf. Maria”, unde s-au făcut toate pregătirile pentru ca operaţia să se realizeze în bune condiţii. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau