Celulă de criză în problema albinelor ucigaşe
Dimensiune font:
Desfăşurare impresionantă de forţe, ieri, în locul în care un roi de albine a băgat spaima în trecători şi a făcut mai multe victime. Primarul comunei Heleşteni, Constantin Hîra a covocat ieri o celulă de criză în urma tragediei de acolo în care un bărbat a murit înţepat de insectele ucigaşe. Edilul a apelat la prefectul judeţului Marian Şerbescu, cerând ajutor pentru a izola roiul, la faţa locului fiind prezenţi şi inspectori de la Direcţia Sanitară Veterinară, care au apelat la apicultori din comună pentru a reuşi să adune insectele în stupi. Totodată, drumul care leagă satul Movileni de comuna Costeşti şi unde albinele au făcut victimă după victimă luni şi marţi, a fost închis. Medicii ieşeni au precizat că, din fericire, ieri nu a mai fost înregistrat niciun caz de anafilaxie. „Nu a mai fost niciun caz de înţepătură de albină, iar drumul acela a fost închis. Am discutat şi cu cei de la Jandarmerie şi cu apiculori pentru a vedea dacă este vreun pericol să fie vreo invazie cu vreo altă specie de albine, dar se pare că nu este o altă specie, ci sunt ele agresive în această perioadă”, a punctat dr. Ovidiu Popa, medic specialist UPU-SMURD Iaşi.
Reamintim că luni un bărbat de 48 de ani din comuna Heleșteni, satul Movileni a murit după ce a fost înţepat de sute de albine şi a intrat în şoc anafilactic iar marţi trei ieşeni au ajuns în Compartimentul de Primire Urgenţe (CPU) de la Târgu Frumos cu mai multe înţepături de albină. Un copil de 13 ani, un tânăr de 19 ani şi încă unul de 28 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost înţepaţi de insecte, în acelaşi loc unde cu o zi în urmă a murit un om. Copilul de 13 ani este singurul care a rămas internat, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau