Centrele de permanenţă au început să-şi remedieze deficienţele
Dimensiune font:
După ce, în urmă cu două săptămâni, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) au dispus închiderea a trei centre de permanenţă din judeţ pentru nereguli grave, schimbările în aceste unităţi nu au întârziat să apară. Reamintim că, în urma controalelor, inspectorii au găsit deficienţe grave la centrele de permanenţă Prisăcani, Movileni şi Plugari, unde s-a dispus suspendarea activităţii. Reprezentanţii DSP susţin că în cele trei centre nu exista în dotare un aparat de urgenţă, iar condiţiile de igienă erau precare. „Deja, la scurt timp de la suspendarea activităţii, medicii din cele trei centre de permanenţă au început să-şi remedieze deficienţele. Astfel, neregulile generale constatate au fost în lipsa din dotare a unei butelii de oxigen, a adrenalinei şi a atropinei, precum şi lipsa fişelor de gestiune a medicamentelor. În cele trei unităţi s-au descoperit neconformităţi din punct de vedere al igienei şi al dotării. La centrele din Movileni şi Şipote am fost chemaţi să verificăm dacă deficienţele constatate au fost remediate, pentru reluarea activităţii”, a precizat dr. Liviu Stafie, directorul general al DSP Iaşi. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau