Denumire stiintifica coada soricelului:

Achillea milefolium, fam Compositae

Denumire populara coada soricelului:

alunele, brădăţel, ciureşică, coada-şoareci, coada-şoricelului, coada-hârcelui, coada-hârţului, crestăţea, crâvalnic, garvă, iarba-oilor, iarba-şoarecelui, iarbă-strănutătoare, sorocină, strănutătoare, ţaţă-forfotici.

Proprietati terapeutice Coada Soricelului:

Flori de coada soricelului

Intern:

- coada soricelului dilată bronhiile – bronhodilatator, diminuează secrețiile gastrice, topic astringent, dezinfectant și calmant gastrointestinal

- coada soricelului calmează durerile abdominale și ajută la eliminarea gazelor

-  antiseptic biliar

- expectorant

- decongestiv hemorodial

- analgetic

Extern:

-  efect calmant, antiinflamator și dezinfectant (băi sau comprese)

-  coada soricelului regenerează țesuturile

-  calmant al mucoasei anorectale

Afectiuni tratate cu coada soricelului:

boli tratate cu coada soricelului: arsuri, plăgi supurate, eczeme zemuinde, abcese dentare, ulcer varicios, hemoroizi, anorexie, enterocolite (inflamația intestinului subțire și gros), colici gastrice, colici hepatice, bronșite, gastrite, hipermenoree (menstre abundente), dismenoree, hemoroizi, balonări abdominale, cistite

Tratamente naturiste coada soricelului:

- in tratamentul hemoroizilor sângerânzi, epistaxisului, in hemoptizie, in hemoragii interne – se administreaza sub forma de pulbere, o linguriţă rasă de coada soricelului din ora in ora, pe stomacul gol.

- in afectiuni precum dispepsie, balonare, digestie dificilă – se administreaza o linguriţă de pulbere de coada soricelului pe stomacul gol, înainte de fiecare masă cu 10-15 minute. Daca se doreste amplificarea efectelor se asociaza cu pulberea din fructe de coriandru

- daca suferiti de alergie, rinită şi rino-sinuzltă alergică, astm alergic, astm – se adimistreaza sub forma de pulbere. În astm şi bronşita astmatiformă se foloseşte cu mult succes ceai de coada soricelului din flori, sub forma de remediu de urgenţă

- in caz de amenoree – se administreaza pulbere de flori de coada soricelului, care se asociază cu tratamentul cu tinctură de mărar

- pentru afectiuni precum enterită, enterocolită, sindrom entero-renal – se administreaza ceai de coada soricelului combinat cu alte plante, in reprize de câte 4 căni de coada soricelului pe zi, pe stomacul gol.

- in afectiuni precum edeme cardio-renale, hipertensiune – se administreaza pulbere de coada soricelului

- penru cei care sunt bolnavi de cistită, cistită hemoragică, nefrită şi pielonefrită – se administreaza ceai de coada soricelului combinat cu alte plante. Pentru rezultate mai bune se folseste tinctură, combinată cu cea de ienupăr

- pentru rani – se foloseste sub forma de comprese cu frunze de coada şoricelului;

- pentru hemoroizi sângerânzi, ulcere varicoase, ulcere ale pielii – se fac spălări cu un tampon de vată  sau se pun comprese cu ceai de coada soricelului

- in cazul leziunilor ano-rectale – se fac loţionări şi băi de şezut cu ceai de coada soricelului combinat cu alte plante, foarte concentrat

- daca aveti sinuzită – puteti face inhalaţii cu infuzie de coada soricelului de 2 ori pe zi.

Mod de preparare coada soricelului: ceai de coada soricelului

Intern – ceai de coada soricelului -  infuzie: la 500 de ml de apa fierbinte se pun 2 linguri de flori de coada soricelului; acet ceai se bea călduț în 4-5 reprize, pe parcursul unei zile

Extern – ceai de coada soricelului – se face o infuzie 3 linguri de coada soricelului care se pun in 500 ml de apă clocotită; astfel se folosește sub formă de comprese sau băi

Coada soricelului in traditia populara

Aproape peste tot coada soricelului se folosea la tăieturi şi răni.

În unele zone se pisa planta, ori numai frunzele ei, se storcea seva pe rană sau tăietură, iar cu resturile se legau. În alte părţi, frunzele se pisau, se amestecau cu grăsime şi aşa se puneau, ori se uscau, se sfărâmau şi se presăra praful. Frunza pisată şi amestecată cu răşină se punea pe buboaie, ca să le grăbească coacerea, spargerea şi vindecarea. Tot cu el se tratau petele de pe faţă, pecinginea.

Frunzele uscate şi sfărâmate se puneau între degetele de la picioare contra opărelilor, iar crude şi pisate pe bătături. În amestec cu usturoi se făceau cu ele legături contra durerilor de măsele.

Ceaiul sau decoctul se folosea în multe părţi contra bolilor de piept. Ceaiul din vârfurile florale se lua contra tusei uneori în amestec cu cimbru şi muşeţel când se lua şi contra astmului. Se mai făceau băi la dureri de picioare, amestecate cu flori de fân. Peste tot se întrebuinţa pentru bolile aparatului digestiv, dureri de stomac, colici intestinale, diaree.

Pentru bolnavii cu ulcer se fierbeau frunzele de jos nu cele care creşteau în sus  până scădea apa la jumătate, iar apoi se lua de trei ori pe zi înainte de mesele principale câte o ceaşcă.