Concurs reluat pentru un post de medic la Neurochirurgie
Dimensiune font:
Spitalul de Neurochirurgie „Prof. dr. Nicolae Oblu” din Iaşi caută de zor un medic specialist neurochirurg. În baza aprobării Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi şi a Colegiului Medicilor, unitatea spitalicească reorganizează concursul pentru acest post în speranţa că, în final, va găsi pe cineva. Spitalul are nevoie de medic specialist pe specialitatea neurochirurgie, cu normă întreagă. Candidaţii trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, o stare de sănătate corespunzătoare şi să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea vreunei infracţiuni. De asemenea, trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă, precum şi stagiul de rezidenţiat terminat şi confirmarea prin Ordin al Ministrului Sănătăţii ca medic specialist în neurochirurgie. Ultima zi de depunere a dosarelor este mâine, urmând ca proba scrisă să fie susţinută de cei care au fost admişi în urma depunerii dosarelor pe 13 septembrie. După aceasta, vor avea loc proba practică şi interviul. Roxana NĂSTASĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau