Condimentele ţin virozele la distanţă
Dimensiune font:
Primăvara trebuie acordată o atenţie sporită condimentelor care nu numai dau un gust special mâncării, dar au şi efect terapeutic.
Potrivit cunoscutului fitoterapeut Elena Josan, preşedintele Asociaţiei „Fitomed” din Vaslui, condimentele pot avea un rol la fel de important ca şi plantele medicinale deoarece iarna organismul are nevoie de mai multă căldură. În plus, sunt de un real folos persoanelor care au probleme de sănătate. Spre exemplu, cei care au capilare blocate sau probleme cu nivelul colesterolului ar trebui adauge în alimentaţie multe condimente, care îmbunătăţesc starea de sănătate.
Cele mai recomandate condimente
În primul rând ardeiul iute. Este folosit foarte des în bucătărie şi se ştie că ajută la stimularea secreţiei gastrice. În plus, dă o savoare aparte multor preparate. Ardeiul iute are şi alte valenţe decât cele gastronomice. Spre exemplu, dacă avem probleme cu circulaţia putem apela la pulberea de ardei iute, dar şi la făina de muştar. Este nevoie doar să presărăm pulbere în şosete şi circulaţia din zona tălpilor se va îmbunătăţi, urmând să avem picioarele calde întreaga zi. În zona tălpilor sunt foarte multe puncte reflexogene, iar în momentul în care transpirăm pulberea intră rapid în piele, stimulează punctele reflexogene, apoi meridianele energetice.
Cuişoarele. Ceaiul din cuişoare este minunat pentru creşterea imunităţii! Atunci când mergem în locuri aglomerate este suficient să luăm câteva cuişoare şi să le mestecăm. Acestea sunt antivirale şi antimicrobiene, întărindu-ne imunitatea. Ne putem proteja toată iarna cu aceste cuişoare şi cu propolis.
Scorţişoara reglează şi glicemie şi tensiunea. Atenţie mare, însă, pentru că nu trebuie făcute exagerări, fiindcă se poate ajunge la comă hipoglicemică sau hipotensiune. În general, o doză este cât încape în vârful unui cuţit. Nu se foloseşte niciodată linguriţa ca unitate de măsură. Este un bun neurotonic, iar în combinaţie cu laptele cald aduce chiar o stare de linişte. Cei care au diabet pot adăuga un vârf de cuţit într-un pahar de lapte bătut. Astfel se protejează de răceală, îşi reglează tensiunea şi glicemia şi ţin la distanţă virozele.
Foile de dafin trebuie puse în mâncare deoarece sunt foarte bune în curăţarea articulaţiilor. „Nu-i simţim aroma atunci când le adăugăm, dar atunci când nu le punem ştim că ne lipseşte ceva”, a spus Elena Josan.
Piperul negru este foarte bun pentru circulaţia sanguină şi activitatea stomacului. Iarna mâncăm hrană mai grea şi ajută mult la digestie. „Dacă digestia e bună, şi circulaţia va fi bună. Toate condimentele ne îmbunătăţesc imunitatea ca să putem trece cu bine peste o perioadă cu vreme schimbătoare”, a mai spus fitoterapeutul Elena Josan. Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau