Conjunctivitele virale sunt afectiuni cu incidenta crescuta in aceasta perioada si au un potential crescut de transmitere intre persoane • Debutul frecvent este la un ochi si se extinde si la celalalt in cateva zile • Conjunctivitele virale sunt afectiuni oculare foarte contagioase caracterizate prin ochi rosu, lacrimare, secretie • Regulile de igiena sunt esentiale - izolarea pana la disparitia secretiei, curatarea secretiei, comprese reci pe pleoape • Tratamentul medical consta in instilatii cu vasoconstrictoare, lacrimi artificiale si corticosteroizi sub stricta supraveghere a oftalmologului
Majoritatea infectiilor virale produc o forma usoara, autolimitata de conjunctivita, dar unele au potential de a produce probleme vizuale semnificative. Exista doua forme de conjunctivita virala: keratoconjunctivita epidemica si febra faringo-conjunctivala. Cheia semnelor clinice pentru ambele forme cuprinde: ochi rosu, lacrimare, secretie apoasa, pleoape edematiate (umflate), formarea de membrane, tumefierea ganglionilor preauriculari (din fata urechilor). Febra faringo-conjunctivala se caracterizeaza prin febra, dureri in gat si conjunctivita. Keratoconjunctivita epidemica se prezinta frecvent ca o conjunctivita bilaterala ce se asociaza adesea cu complicatii la nivelul corneei. Ambele forme sunt foarte contagioase - pacientii adesea raporteaza contactul cu cineva care avea ochii rosii sau era racit.
Debutul frecvent este la un ochi si se extinde si la celalalt in cateva zile. In cazuri rare pot aparea si hemoragii la nivelul conjunctivei. Transmiterea acestor boli se face pe cale aeriana respiratorie (stranut, tuse) sau prin transfer direct cu mana de pe conjunctiva pe pleoape. Perioada de incubatie este intre 5 -12 zile, dupa care se instaleaza faza acuta cu secretie apoasa si ochi rosu. Uneori se formeaza membrane sau pseudomembrane (formatiune albicioasa ca o pelicula pe suprafata conjunctivei).
Tratament
Deoarece conjunctivitele virale sunt foarte contagioase si autolimitate, tratamentul primar esential este educatia pacientului: persoana afectata trebuie sa ramana acasa (sa nu mearga la munca sau la scoala) pana cand nu mai face secretie, sa aiba grija sa nu foloseasca in comun obiecte care pot lua contact cu ochii (de exemplu ochelari, produse de machiaj sau de igiena - prosop).
Tratamentul medical include: indepartarea secretiei cu servetele speciale de ochi sau vata umezita cu ser fiziologic, comprese reci pe pleoape (cand sunt umflate), lacrimi artificiale, picaturi cu solutii vasoconstrictoare si corticosteroizi doua-patru picaturi pe zi. Daca apar membrane, acestea trebuie indepartate (de catre oftalmolog) cu un betisor cu vata umeda sau cu o pensa. Dupa indepartare se prescrie o combinatie de antibiotic si steroizi picaturi (de ex. Tobradex) patru picaturi pe zi.
Antiviralele nu sunt eficiente impotriva virusurilor ce determina aceste conjunctivite. Grija deosebita trebuie acordata de catre personalul medical pentru a nu transmite afectiunea la alti pacienti ce vor fi consultati ulterior, respectiv trebuie facuta dezinfectia aparatelor si instrumentelor din cabinet care au fost folosite in timpul consultatiei unui pacient cu conjunctivita virala, evitarea manevrelor cu contact ocular direct (ex. determinarea presiunii intraoculare), spalarea pe maini dupa consultatie. Trebuie explicat pacientilor ca in primele zece zile simptomele se inrautatesc si apoi se reduc treptat, iar infectia se va vindeca treptat intre trei si sase saptamani si, de asemenea, trebuie explicat pacientilor sa fie atenti la simptomele care anunta instalarea complicatiilor corneene (opacitati pe cornee) ce constau in: fotofobie (pacientul nu suporta lumina obisnuita), vedere incetosata.
Tratamentul trebuie dirijat si controlat de catre oftalmolog, care va indica reducerea treptata a picaturilor de corticosteroizi care pot avea efecte secundare la utilizarea indelungata (glaucom, cataracta). In concluzie, conjunctivitele virale sunt afectiuni oculare foarte contagioase caracterizate prin ochi rosu, lacrimare, secretie, regulile de igiena sunt esentiale - izolarea (pana la disparitia secretiei), curatarea secretiei, comprese reci pe pleoape, tratamentul medical consta in instilatii cu vasoconstrictoare, lacrimi artificiale si corticosteroizi sub stricta supraveghere a oftalmologului.
Adauga comentariul tau