Consumi des energizante? Iată ce riști!
Dimensiune font:
Consumul a mai mult de două băuturi energizante pe zi poate crește semnificativ riscul de apariție a afecțiunilor cardiovasculare, atenționează oamenii de știință australieni.
Mai mult, cercetătorii de la Universitatea Adelaide din Australia susțin că legătura dintre consumul de băuturi energizante și cazurile de internări ca urmare a bolilor de inimă este tot mai mare.
Situația este cu atât mai îngrijorătoare cu cât tot mai mulți adolescenți și tineri obișnuiesc să consume astfel de băuturi, fără să știe exact care sunt riscurile la care se expun.
În cele mai multe din cazuri, pacienții care se prezintă la spital în urma unui consum mai mare de băuturi energizante acuză palpitații și dureri în zona pieptului.
În urma analizelor, specialiștii au ajuns la concluzia că 36% dintre pacienții care s-au prezentat la spital acuzând simptome asociate problemelor cardiovasculare au spus că au băut cel puțin o băutură energizantă cu o zi înainte de a avea astfel de neplăceri.
„În ultimele decenii au devenit tot mai populare băuturile energizante, iar efectele lor nocive nu sunt suficient prezentate, fapt pentru care și consumul lor e tot mai ridicat. Deși ele pot reduce aparent din starea de oboseală, asta nu înseamnă că aduc numai beneficii sănătății“, a afirmat Ian Musgrave, medic în cadrul Universității Adelaide.
Concluziile studiului au fost publicate în Jurnalul Medical Internațional de Cardiologie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau