Continuă prelevările de ţesut osos la Recuperare
Dimensiune font:
De la începutul anului, la Spitalul de Recuperare Iaşi au fost realizate opt prelevări de ţesut osos şi tendoane pentru pacienţii care necesită proteze ortopedice, iar până la sfârşitul anului s-ar mai putea realiza încă patru. Anual, din bugetul alocat de Ministerul Sănătăţii se pot realiza între 12 şi 15 prelevări.
Clinica de Ortopedie din cadrul unităţii medicale este singurul loc din regiunea Moldovei unde se pot face prelevări de ţesut osos şi tendoane. Acestea sunt recoltate în timpul operaţiei, ţesutul osos şi tendoanele fiind păstrate în condiţii speciale în cadrul spitalului, iar mai apoi trimise la banca de os de la Bucureşti unde sunt selectate şi testate. După toate aceste proceduri, mostrele sunt declarate valide şi pot fi utilizate pentru pacienţi. „La noi se fac analizele medicale, pentru a vedea dacă acea parte este în regulă şi o trimitem mai departe la Bucureşti, unde este bancă de os. Atunci când avem nevoie pentru o protezare, se poate folosi de acolo. Listele de aşteptare pentru cei care au nevoie de transplant osos sunt mereu pline”, a precizat ec. Carmen Cumpăt, managerul unităţii medicale.
Spitalul de Recuperare a fost acreditat de către Agenţia Naţională de Transplant (ANT) pentru prelevare de ţesut osos şi tendoane, în cursului anului trecut. Mădălina OLARIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau