Copii subnutriţi din neglijenţa părinţilor
Dimensiune font:
O mamă împreună cu cei patru copii ai săi, din localitatea Adrieşeni, au fost internaţi ieri la Spitalul de Boli Infecţioase, suspecţi de toxiinfecţie alimentară. Întreaga familie a fost adusă cu ambulanţa SMURD, dar, în urma investigaţiilor, s-a infirmat diagnosticul iniţial. Copiii, cu vârste între între 3 şi 8 ani, au fost diagnosticaţi cu subnutriţie. Primarul din localitatea Andrieşeni susţine că părinţii se fac vinovaţi de starea celor patru copii. „Cazul acestei familii este în grija noastră de mulţi ani. Părinţii sunt consumatori de băuturi alcoolice, iar singura sursă de venit este alocaţia celor mici. Am încercat în nenumărate rânduri să-i ajutăm, însă părinţii nu îşi dau interesul. Copiii sunt bolnavi şi, pentru că părinţii nu realizează acest lucru, împreună cu medicul de familie din comună şi cu asistentul social al primăriei am solicitat ambulanţa”, a precizat Marcel Turcu, primarul comunei Andrieşeni. Cazul se află şi în atenţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi. Cristina MIHĂILĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau