Criminal găsit fără suflare în celulă!
Dimensiune font:
Un deţinut din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi a fost găsit fără suflare în celula în care se afla. Este vorba de Silviu Cristofan, de 29 de ani, acelaşi deţinut care pe 22 iunie anul acesta şi-a ucis colegul de celulă dându-i cu un scaun metalic în cap pentru că l-a înjurat. Crisfoan a fost găsit în stop cardio-respirator şi asistentul medical de serviciu i-a acordat primul ajutor, dar între timp a fost chemat şi un echipaj SMURD. Din păcate, nu s-a putut face nimic pentru el. „Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator şi a fost neresponsiv la manevrele de resuscitare”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU- SMURD Iaşi. Potrivit reprezenanţilor penitenciarului, bărbatul ispăşea o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru omor calificat. „Noaptea trecută, în jurul orei 2.00, o persoană privată de libertate a fost găsită în stop cardio-respirator. Asistentul medical de serviciu a acordat primul ajutor, iar, între timp, a fost anunţat şi un echipaj SMURD, care a sosit la faţa locului şi a continuat manevrele de resuscitare. Din păcate, personalul medical nu a reuşit să readucă la viaţă pacientul. Au fost anunţate Poliţia şi familia deţinutului. Nu au fost găsite urne de violenţă şi vom afla cauzele decesului abia după efectuarea necropsiei”, a declarat Gabriela Topoliceanu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi.
De remarcat este faptul că deținutul se afla de mai mult timp în penitenciar, după ce a fost condamnat pentru omor. De asemenea, surse judiciare au afirmat că acesta fusese transferat de la Penitenciarul Botoșani în anul 2007, iar, în urmă cu câteva luni, a cerut să fie dus la infirmerie, pentru a fi tratat pentru afecțiunile de care suferă.
Cristofan este acelaşi deţinut care în iunie anul acesta şi-a ucis colegul de celulă, în urma unui conflict. El i-a dat cu un scaun metalic în cap, băgându-l în spital unde câteva zile mai târziu a decedat. Mai mult, la finele lunii august, Avocatul Poporului peciza printr-un comunicat de presă că s-a autoseszat în acest caz.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau