Criză de donatori!

default

Dimensiune font:

| 15-07-2014 07:00

Reprezentanţii Centrului de Recoltare şi Transfuzii Sanguine (CRTS) Iaşi fac apel la populaţie să vină să doneze sânge * iniţiativa reprezentanţilor unităţii vine după ce săptămâna trecută s-au înregistrat doar 29 de donatori pe zi, fiind cel mai scăzut număr de donatori din ultimii ani 

Scăderea drastică a numărului de donatori i-a determinat pe reprezentanţii Centrului de Recoltare şi Transfuzii Sanguine (CRTS) Iaşi să facă un apel în rândul populaţie să vină să doneze sânge. Iniţiativa reprezentanţilor unităţii vine după ce săptămâna trecută s-au înregistrat doar 29 de donatori pe zi, fiind cel mai scăzut număr de donatori din ultimii ani. „Cea mai neagră zi înregistrată în istoria unităţii a fost luna august 2013, când au fost între 20 şi 30 de donatori. Nu puţine au fost situaţiile în care, din cauza numărului mic de donatori, solicitările unităţilor sanitare legate de sânge au fost cu greu onorate. În prezent ne confruntăm cu o situaţie asemănătoare şi din acest motiv încercăm să mobilizăm populaţia să vină să doneze sânge”, a subliniat dr. Lavinia Scripcaru, managerul CRTS Iaşi. Şefii unităţii susţin că din cei 30 de donatori nu sunt acoperite nici măcar principalele grupe de sânge. Reprezentanţii unităţii au solicitat şi sprijinul donatorilor mai vechi. „Am început să sunăm pe toţi donatorii noştri mai vechi pentru a ne sprijini. De asemenea, am făcut adrese la toate instituţiile din Iaşi din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care ne-au ajutat de fiecare dată în situaţiile dificile”, a mai precizat dr. Scripcaru.
Mobilizarea privind promovarea donării de sânge a fost făcută şi în rândul managerilor de spitale. „Ţinând cont că unităţile sanitare beneficiază de produsele din sânge, am făcut o adresă managerilor de spitale să ne sprijine în promovarea activă a donării de sânge. De fiecare dată personalul medical s-a implicat”, a declarat dr. Scripcaru.
Cel mai mare consumator de sânge din Iaşi este Spitalul „Sf. Spiridon”, care are nevoie zilnic, în medie, de 30 de unităţi de sânge şi 30 de plasmă. Spitalul primeşte mare parte din sânge de la CRTS Iaşi, dar la completarea necesarului contribuie şi centrele de profil din judeţele Moldovei. „Spitalul are o relaţie deosebită cu centrele de transfuzii din Brăila, Galaţi şi Focşani care ne ajută săptămânal cu cantităţii mari de sânge. Fără acest sprijin nu am face faţă necesarului de sânge din spital”, a precizat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului „Sf. Spiridon”. Cristina MIHĂILĂ 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Cum să mănânci de toate de sărbatori fără să ajungi la urgență
19/12/2023 11:14

Medicii vă recomandă să consumati moderat alimente traditionale de sărbătorile de iarnă, să vă diversificati alimentatia si să nu uitati să faceti miscare. Mănanci, urgentă. Doctorii ii sfătuiesc ...

Câte chimicale conține o felie de tort de la cofetărie
24/12/2021 11:13

Asociatia Pro Consumatori a analizat oferta de dulciuri din 20 de cofetării, precum si compozitia mixurilor pentru prăjituri comercializate in structurile comerciale de tip hipermarket. Dacă tortul continu ...

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului
27/06/2021 13:12

Coada calului – tratamente naturiste coada calului – ceai coada calului       Denumire stiintifica Coada Calului: Equisetum arvense, fam. Equisetaceae Denumire populara Coad ...

 Ficatul si alcoolul
27/06/2021 12:47

 Ficatul si alcoolul       Este important de notat ca, din punctul de vedere al afectarii hepatice, tipul de bautura consumat nu prezinta importanta, berea fiind la fel de nociva pre ...

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan
25/06/2021 20:00

Mesteacan – tratamente naturiste mesteacan – ceai de mesteacan     Denumire stiintifica Mesteacan: Betula alba Denumire populara Mesteacan: mastacan, mesteacăn alb, mestecan. ...

Boala ascunsă sub degetul mare al mâinii
25/06/2021 18:55

  Tenosinovita de Quervaine este inflamatia dureroasa a doua tendoane ca­re asigura miscarile degetului mare de la mana (tendonul este o structura ce leaga muschiul de os). Aceasta se manifesta prin ...

Spanz – tratamente naturiste cu spanz
25/06/2021 18:50

Spanz – tratamente naturiste cu spanz     Denumire stiintifica spanz: Helleborus purpurascens Denumire populara spanz: barba-lupului, bojaţel, botăţel, coada-popii, cucurig, iarba ...

  La ce POATE duce abstinenţa SEXUALĂ  CONSECINŢE   FOTO
25/06/2021 16:35

 Specialiştii subliniază că sexul reprezintă o necesitate a corpului nostru, astfel incat, lipsa acestuia are unele repercursiuni, in ceea ce priveşte comportamentul. Studiile efectuate in acest se ...

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune
03/03/2021 14:11

Galbenelele, plantele medicinale cu proprietati minune           Galbenelele sunt plante recunoscute pentru frumoasa culoare galbena a florilor pe care acestea le produc. Galb ...

Cum sa scapam de tuse     Leacuri populare
01/03/2021 06:49

 O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire. Aceasta boala este agasanta, supara ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei